SPORTUL DE VRANCEA IN PELERINAJ LA MUNTELE ATHOS IN 2011 (I)

Schitul Prodromul

Schitul Prodromul (adică Înaintemergătorul), a fost întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie. Este închinat Sfântului Ioan Botezătorul și se află pe teritoriul Mănăstirii Lavra. Cei care au contribuit cel mai mult la ridicarea schitului au fost: domnitorul Moldovei Grigorie Ghica, caimacanul Munteniei Alexandru Ghica, Sofronie Mitropolitul Moldovei și Nifon Mitropolitul Munteniei. Bineînțeles că nu au lipsit nici ajutoarele multor credincioși din Români. Schitul Prodromul chiar dacă, administrativ, este pământ grecesc, deasupra lui e duh românesc. Și biserica, curtea, trapeza, chiliile, gradina: o casă româneasca pe Athos. Ca toți cei care ajung la Prodromu, primul lucru pe care îl facem e să intrăm în biserică, să ne închinăm și să sărutăm icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului poartă denumirea de «Prodromița» și se prăznuiește pe 12 iulie. În Schitul Prodromul se mai află și alte icoane făcătoare de minuni: Icoana Maicii Domnului «Apărătoare de foc», care a scăpat de multe ori schitul de incendiu. În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană. Altă icoană a Maicii Domnului este «Înainte Vestitoarea», apoi icoana Maicii Domnului «Ctitorita». Mai sunt icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care este foarte veche. Ea se păstrează în Paraclisul cel vechi, care a fost rezidit în anul 1660 de duhovnicul Filotei. Icoana a fost îmbrăcată în argint de către domnitorul Moldovei, Grigorie Al. Ghica, în anul 1853. Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești. Nu stiu dacă undeva în lume există atâtea icoane făcătoare de minuni și atâtea moaște ale sfinților ca la Muntele Athos! Suntem conduși apoi în arhondaric, unde ne lăsăm puținele bagaje pe care ni le-am luat cu noi. Aici suntem serviți cu apă rece, ouzo, rahat ca la toate mânăstirile din Athos. După ce ne înscriem în cartea de onoare mergem la chilia repartizată. Ar trebui să ne odihnim, fiindcă urmează o noapte de priveghere, dar cine poate să doarmă în puținul timp pe care îl avem aici? De aceea am vizitat chiliile din preajmă și mormântul părintelui Petroniu Tănase. Am observat o viață monahală tihnită, evlavioasă, ascetică, dusă la capăt de lume, într-un peisaj mai degrabă aspru, dar nu mai puțin spectaculos. Faptul că Prodromu se află chiar la marginea lanțului mânăstiresc athonit, "înconjurați din trei părți de ape", cum spunea părintele Petroniu, a ținut mai departe obștea monahală de turiștii curioși, oricât de credincioși ar fi fost, care le-ar fi putut aduce o tulburare a vieții duhovnicești. Cei care au venit au fost însă întotdeauna bine primiți, cu căldură creștinească, cu ospitalitate, cu bucurie. La ceas de seara atmosfera este feerică. Aici neexistând lumină electrică, doar pe coridoare o lumină slabă, de veghe, aprindem o lampă cu gaz. Și e o liniște ca la începutul lumii. De fapt, sihăstria presupune, înainte de toate, liniște. Iar liniștea de la Muntele Athos, dincolo de zgomotul celor câteva mașini care au fost admise pentru tot felul de lucrări de construcție și restaurare, dar și pentru deplasări de persoane între mânăstiri, e totală. A urmat apoi o noapte de priveghere, Sf. Liturghie de Florii începând la ora 2 și terminându-se puțin după ora 6 dimineața. Atmosfera din biserică, în lumina discretă a câtorva candele cu untdelemn de măsline, și a unor lumânări cu miros învăluitor de tămâie, dă o mare intimitate rugăciunii. Un act de mare discreție. Ritualul își are frumusețea lui și puterea de a-ți întări credința, nevoia de rugăciune. Prodromu a fost, aproape treizeci de ani, o renumită școală de muzică psaltică, din 1860 până la 1890. Protopsaltul Nectarie Crețu Schimonahul a fost cel care i-a învățat nu doar pe călugării români de la Muntele Sfânt cântările psaltice, ci și pe ceilalți călugări athoniți. După slujbă, ne-am dus cu toții la masă, în trapeza. Mâncarea, la Prodromu, este mai puțină și mai modestă decât la celelalte mânăstiri pe unde am trecut. Cu toate acestea, aici a fost mâncarea cea mai bună pentru noi. Mâncare ca acasă. Dacă nu erau măsline din belșug pe toate mesele, aș fi putut spune că sunt undeva, la țară. Mâncare de orez cu zarzavat, pește, un pahar cu vin, fructe. Pe toată durata mesei, un călugăr a citit din Viețile Sfinților. Masa se servește într-o liniște totală. Nimeni nu are nimic de vorbit. Aici tăcerea e de aur și vorba rugăciune. După ce-și termină mâncarea, călugării stau cu capetele aplecate asupra mesei, nevăzându-li-se deloc fețele. Și viața călugărilor diferă de la o mânăstire la alta. La Prodromu am văzut cele mai ascetice chipuri. La Prodromu e o viață mai grea și pentru că pământul pe care-l deține Schitul e foarte puțin, și acesta a fost făcut fertil după ce s-au scos din el munți de piatră. Dar în ciuda tuturor vicisitudinilor, Schitul arată impecabil, e curat peste tot, lucrurile, viața de aici fiind bine orânduite. Până și piatra scoasă din pământul din grădina Prodromului a fost așezată în adevărate ziduri de fortificații. Grădina are din toate câteva ceva, măslini, nuci, viță de vie, precum si un pom fructifer, complet necunoscut nouă, cu numele de lotus, care face fructe asemănătoare merelor. Nici zarzavaturile nu lipsesc, de la roșii la varză, de la ceapă la pătrunjel. Vița de vie e întinsă și pe lângă clădiri, ca în casele românești de la țara. E clar că aici se trăiește într-un alt timp istoric, că timpul s-a oprit undeva în loc. Dimineața următoare ne îndreptăm spre alt loc binecuvântat unde se roaga călugări români: Schitul Lacu. Dar despre acest spațiu binecuvântat într-un articol viitor.

Romulus Buzatelu