Fotbal de Vrancea pentru Romania
Vrâncenii, victorie în deplasare după un joc remarcabil!
Călărași – Vrancea 2-3 (0-3)
Duminică, 3 aprilie 2011, ora 11.00, stadionul Prefab Modelu.
Formații:
Călărași: Ciobanu - Bucoveanu, Raiu, Stanciu, Dobre – Șerban, Constantin, Amzaru, Bodeanu – Vidu, Nicolescu.
Vrancea: Năstase – Moise, Neagu, Lazăr, Florea – Forcoș, Tătărăscu, Fieraru, Stratulat – Toader, Stoian.
A fost o vreme câinească duminică dimineața la Modelu. A plouat mărunt, rece, vântul a bătut în rafale influențând calitatea jocului celor două selecționate. Gazonul, în schimb, a avut o calitate excepțională: masă de biliard. Nu cred că sunt multe terenuri în România cu un astfel de gazon. Vrâncenii au ales la începutul meciului, optând pentru avantajul vântului. Decizia lor s-a dovedit esențială pentru rezultatul partidei. Cu un joc mobil și combinativ alternat cu mingi aruncate spre vârfuri peste apărarea avasată a gazdelor, și-au creat în prima repriză cel puțin șapte ocazii limpezi de gol din care au fructificat doar trei. În minutul 3, Stoian a plecat singur dintre fundașii centrali ai gazdelor, dar portarul l-a blocat la marginea careului. Peste 4 minute, după o acțiune prelungită a oaspeților la poarta gazdelor, mingea a ajuns la Forcoș care a reluat peste poarta goală de la cinci metri. În minutul 12, inevitabilul s-a produs: după o lovitură de colț bătută de Tătărăscu, Fieraru a lovit slab mingea care a trecut totuși, de linia porții și s-a făcut 0-1! În minutul 18, Toader a sprintat pe dreapta cu mingea la picior și, în loc să paseze lui Stoian, aflat singur pe stânga, a preferat un șut în forță din unghi – lovitură preferată, dar care nu i-a reușit pentru că Ciobanu a respins mingea. În minutul 25, Toader a plecat din nou spre poartă cu mingea, a șutat în portar, mingea a deviat la Forcoș care a trimis slab cu capul spre poarta și apărătorii călărășeni, repliați, au respins. În minutul 29, același rapid Toader și-a făcut numărul pe dreapta, a centrat la Stoian în fața porții, stângaciul adjudean a preluat, a întors trei adversari și a tras cu dreptul, cu sete: 0-2! În minutul 33, Toader a fost lansat foarte bine de Stratulat în poziție centrală, a preluat mingea pe care a plasat-o pe lângă Ciobanu în gol. 0-3! Scorul pauzei arăta frumos pentru vrânceni care urma să joace contra vântului, un adversar redutabil. Nu aveau cum să știe că vor avea de suportat și adversitatea unor arbitri care, după o prestație impecabilă în prima parte a meciului, s-au metamorfozat și au făcut tot ce au putut să-i aducă în joc pe călărășeni și să-i ajute măcar să egaleze! Pentru concretețe: centralul Marius Baston a acordat o mulțime de lovituri libere, pentru gazde, pentru cele mai multe decizii de acest fel având de ce să se jeneze, dacă se consideră arbitru; același central a acordat patru cartonașe galbene vrâncenilor, probabil pentru a le tăia determinarea cu care își apărau șansele; tușierul Nicolae Mățăoanu l-a oprit pe Toader din cursă de gol indicând un ofsaid care a fost doar în mintea lui; tușiera Laura Hârzoiu a validat golul al doilea al gazdelor înscris din offside, indiscutabil, pentru că autorul golului, Amzaru, când a deviat în gol mingea șutată de un coechipier, se afla lângă bară, iar ultimul vrâncean era la șase metri de poartă; centralul a anunțat 3 minute de prelungire și a lăsat jocul să curgă încă 6 minute, însă gazdele nu au reușit să egaleze. Dimpotrivă pe final, vrâncenii au mutat jocul în terenul advers fiind foarte aproape de gol la șutul foarte bun al lui Forcoș. Avantajul pe care l-au luat în prima repriză s-a dovedit mai puternic decât toți adversarii din repriza a doua!
Fotbaliștii Vrancei au evoluat în multe momente foarte bine, ca o echipă legată, care știe ce vrea pe teren, și care nu se află în excursie în Campionatul Național al Selecționatelor județene!
În ultimul său joc în faza a doua a campionatului, Vrancea va evolua pe Milcovul, duminică, 10 aprilie 2011.
Petrică BUTUC