CSM Focşani a încheiat mai repede decât ne doream lupta pentru evitarea retrogradării. Focşăennii au pierdut partida cu Progresul şi nu mai au nici măcar şanse teoretice de a rămâne în Liga a doua. Partida de sâmbătă a fost pierdută după o evoluţie foarte slabă a jucătorilor focşăneni, dar şi a centralului Ionel Ivan, care practic şi-a bătut joc de munca CSM-ului. Este însă adevărat că vina acestei retrogradări aparţine în primul rând jucătorilor, care în ultimele trei meciuri nu au jucat aproape nimic, dar şi lui Gică Mihali, care nu prea a nimerit formulele de echipă, ca să nu mai vorbim de schimbări, de multe ori făcute parcă la întâmplare. La final, Mihali şi-a recunsocut vina şi a plecat. Demisia sa nu ajută însă echipa, care la anul va reîncepe drumurile din Liga a treia. Acest prim an la Liga a doua a fost unul ratat, poate şi din lipsa de exeprienţă. Este nevoie ca totul să reînceapă de jos, iar la anul pe vremea aceasta ne putem bucura din nou de promovare.
Orbul de la Brâila
Partida de sâmbătă a debutat cu ocazia lui Costescu, din minutul şase, urmată de golul lui Râşcu, şapte minute mai târziu. În minutul 20 a urmat cea mai controversată fază a meciului. Râşcu l-a driblat pe Popescu şi a fost faultat în careu. Ivan a lăsat jocul să continue deşi trebuia să dea penalty şi eliminare. Apoi, Costescu a egalat, iar până la pauză, Băjenaru a dus scorul la 2 1, după o greşeală a lui Toader, care de altfel a fost schimbat la pauză. Râşcu a mai egalat odată, după o centrare venită de la Curteanu. Bettiche şi Covaci putea aduce bucurie în rândul focşănenilor. A fost să fie tristeţe, după ce Şomcherechi a marcat cu capul, cu zece minute înainte de final.
Lovit în piept
După fluierul final, Râşcu l-a înjurat pe Ivan, fiind eliminat. Spectatorii s-au cocoţat pe tunel şi l-au scuipat şi bruscat pe Ivan. Acesta a notat în foaie că a fost lovit de o persoană necunsocută, la nivvelul pieptului. Obsevratorul Marian Salonmir şi supervizorul Gheorghe Moise l-au notat cu 5 pe Ivan, care în mod normal trebuie să-şi ia vacanţă până undeva în luna septembrie. Ivan a dovedit că promovările făcute după ureche la Liga întâi nu fac altceva decât să strice fotbalul. Ivan a plecat de la stadion pe la orele 15.00. Asta de frică, acesta stând singur închis în cabină, aproape două ore.
Cine a jucat :
CSM Focşani a jucat cu : Ivanciu - Toader (46 Curteanu) , Ionescu, Crăciun, Isac - Dumitriu, Bucătaru, Danteş (81 Balaur), Roşu (65 Covaci) - Râşcu, Bettiche.
Antrenor: Gică Mihali.
Progresul a răspuns cu : Popescu (54 Sardescu) - C. Dobre, Şomcherechi, Sandu, Stan - Gheorghe, Panc, Costescu, Băjenaru - Borbely (82 Frângu), Rios (46 Ene).
Antrenor: Marius Şumudică.
Rezultate
. FOREX Brasov - DUNAREA Giurgiu 0 - 1
DELTA Tulcea - INTERGAZ Bucuresti 1 - 0
CONCORDIA Chiajna - FC Sacele 3 - 0
CSM Focsani - PROGRESUL Bucuresti 2 - 3
PETROLUL Ploiesti - FC Brasov 1 - 1
SPORTUL Studentesc - FC Botosani 0 - 1
DINAMO II Bucuresti - FCM Campina 1 - 2
CS Otopeni - PREFAB Modelu 2 - 0
DUNAREA Galati - FCM Bacau 1 - 1
(redactia@sportuldevrancea.ro)