Minifotbal, Cupa Firmelor 2011
Opt pentru play-off!
GS MOBILE, JAN COLETA, VIITORUL HOMOCEA, TIMES DUMITRESTI, DEEP SERV, NATIONAL GOLESTI, VINEXPORT, GARDEN SUNT ECHIPELE CARE MERG MAI DEPARTE
Cupa Firmelor2011 şi-a consumat sâmbătă şi duminică ultimele meciuri din grupe. În grupa A, ultima etapă avea de dat răspunsul la întrebarea: cine va fi a patra calificată? Răspunsul urma să vină după terminarea meciului dintre Times Dumitreşti şi Modlemn. Învingătoarea mergea mai departe, învinsa rămânea să vadă din tribune partidele din fazele următoare ale competiţiei. Dumitreştiul a câştigat la scor limpede şi este a patra calificată din grupă! În grupa B, de importanţă egală erau jocurile dintre Naţional Goleşti şi Garden şi Deep Serv şi Hunters. Dacă ar fi reuşit măcar un egal, Hunters păstra şanse foarte mari să termine între primele patru profitând şi de eventualul eşec al Garden-ului în faţa Naţionalului. Cea mai bine plasată era Vinexport, cu victorii directe atât la Garden cât şi la Hunters. Primele două clasate şi-au onorat blazonul şi au bătut sâmbătă seara: Naţional pe Garden şi Deep Serv pe Hunters. Din acel moment, la egalitate de puncte contau rezultatele directe dintre cele trei echipe cu 9 puncte de pe locurile 3-5. Vinexport avea şi varianta câştigării măcar a unui punct în meciul cu Premium Brands. Cu cel puţin un punct urca pe locul al treilea. A câştigat şi a acumulat 12 puncte furnizând surpriza de a depăşi echipe mult mai bine cotate iniţial.
Grupa A
Times a promovat după ce a bătut Modlemn!
Viitorul Homocea – Jan Coleta 2-4 (0-0)
Formaţii
Viitorul: Atomei, Tăbăcaru, Bejan, Vrânceanu, Bradea, Rotaru, Ştefan, Bâzgan.
Jan Coleta: Becheru, Gâdea, Virgil Argeşanu, Gogonel, Panaitescu, Stanciu, Florin Ciubotaru, Sorin Popa, Paraschiv.
O primă repriză anostă, fără nerv şi culoare, a urmat de o a doua spectaculoasă, cu şase goluri şi cu multe faze de poartă şi intervenţii de mare efect ale portarilor. Bejan a deschis scorul pentru homoceni, dar golul său a fost doar o palidă dovadă că Viitorul nu a venit doar să facă act de prezenţă în acest meci. Florin Ciubotaru a egalat, Stanciu a dus scorul la 1-2 pentru ca acelaşi Florin Ciubotaru să facă 1-3 printr-un gol de kinogramă care i-a smuls aplauze primarului Homocei aflat în tribună. A fost un gest de fair play care merită, la rândul său, aplaudat! Vrânceanu a readus speranţele pentru homoceni cu golul de 2-3, însă bucuria celor de la Viitorul a fost spulberată de Sorin Popa care a înschis tabela la 2-4! Jan Coleta, echipa lui Sandu Avram – Janet, fostul fundaş de excepţie al Focşaniului, a terminat în forţă prima parte a unei competiţii şi a terminat pe locul al doilea, înaintea unei formaţii foarte bune – Viitorul Homocea!
Rezultate
TIMES DUMITRESTI - MODLEMN 5 - 2
VIITORUL HOMOCEA - JAN COLETA 2 - 4
CADRAL ODOBESTI - GS MOBILE 3 - 2
ARSENAL FOCSANI - PRO OMEGA 5 - 7
Clasament
1 GS MOBILE 7 5 1 1 38 – 13 16
2 JAN COLETA 7 4 2 1 29 - 21 14
3 VIITORUL HOMOCEA 7 4 1 2 35 - 19 13
4 TIMES DUMITRESTI 7 4 1 2 29 - 16 13
5 MODLEMN 7 2 3 2 30 - 19 9
7 CADRAL ODOBESTI 7 1 2 4 19 - 30 5
6 ARSENAL FOCSANI 7 1 1 5 20 - 43 4
8 PRO OMEGA 7 1 1 5 16 - 55 4
Grupa B
Naţional Goleşti şi Deep Serv şi-au onorat blazonul!
Naţional Goleşti – Garden 4-3
Formaţii
Naţional: Aldea, Radu, Desagă, Bodoc, Vlase, Creţu, Săraru, Petrişor, Curteanu, Vasile.
Garden: Cotârlan, Simion Dinu, Necula, Ştefan Dinu, Bogzeanu, Nistor, Savin, Ciubotaru, Ionel, Goia.
Garden-ul a abordat ofensiv partida care, la acea oră, era decisivă pentru calificare. A şi deschis scorul prin Ciubotaru lăsând impresia că poate să câştige în faţa unei echipe de certă valoare. Nu a făcut, însă decât să provoace orgoliul goleştenilor care au pus în mişcare o maşinărie de joc bine pusă la punct, cu piesele forte Săraru şi Curteanu în bună formă. De altfel, Săraru a şi egalat, Vlase şi-a adus echipa în avantaj iar Săraru a reuşit dubla făcând 3-1. Garden a răspuns prin Necula şi Bogzeanu egalând şi aducând suspansul în Polivalentă. Curteanu a lămurit lucrurile cu golul de 4-3 şi a înlăturat orice suspiciune de incorectitudine în apărarea şanselor.
Rezultate
NATIONAL GOLESTI - GARDEN 4 - 3
HUNTERS VANATORI - DEEP SERV 2 - 4
VALTRANS COTESTI - CONTLIV VULTURU 2 - 7
PREMIUM BRANDS – VINEXPORT 2 - 7
Clasament
1 DEEP SERV 7 6 1 0 44 - 13 19
2 NATIONAL GOLESTI 7 6 1 0 33 - 16 19
3 VINEXPORT 7 4 0 3 22 - 30 12
4 GARDEN 7 3 0 4 22 - 25 9
3 HUNTERS VANATORI 7 3 0 4 18 - 16 9
6 CONTLIV VULTURU 7 3 0 4 30 - 23 9
7 PREMIUM BRANDS 7 1 0 6 26 - 45 3
8 VALTRANS COTESTI 7 1 0 6 10 - 37 3
Petrică BUTUC