Focşniul a devenit, brusc, un oraş al muzicii plimbate pe stradă. Datorăm înveselirea oraşului campaniei electorale care îmbracă, în această primăvară, haina unei relative bunăvoinţe. E mai, privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit, spunea poetul. Însă nu s-aude vocea inconfundabilă a Mirabelei Dauer. Din maşinile care trec agale, să poată pricepe omul ascultător de voie, de nevoie, ce vrea să spună cântecul lansat din difuzorul montat pe sau în maşină se aud melodii ce s-au lipit, deja, de imaginile partidelor. Chiar dacă nu eşti meloman, poţi accepta drept acceptabile cântecele şi mesajele pe care managerii de campanie ai partidelor le-au ales să-i reprezinte pa candidaţi. Nu-i nimic strident, nici provocator. Oamenii candidaţi îşi spun gândurile iar oamenii alegători pot face ce le place. Să asculte şi să se minuneze de cât de bine o să le fie dacă îl vor vota pe ăsta şi nu pe ăla, să înjure ori să nu bage în seamă decât, eventual, muzica plimbată prin oraş cât e ziua de mare. Cel mai belicos dintre cei ce se văd aleşi este, de departe, Nini eliberatorul care, asta-i viaţa în Vrancea de vreo 15 ani încoace, se tot bate cu Marian şi o tot ia de la capăt cu eliberatul. Restul, oameni paşnici, fiecare cu promisiunile lui, cu ambiţiile, puterile ori cu limitele lui. Nu ştim cât o vor ţine cu cântatul, dar mai bine aşa decât cu scrâşnetul din dinţi şi datul la picioare. Poate, după ce vor fi terminat cu cântatul şi de distrat electoratul, vor trece la muncă. Cei ce vor rămâne, să continue ce au început, cei ce vor fi aleşi pentru prima dată, să arate că nu au cântat degeaba. Bine, bine, veţi spune: ce legătură are asta cu sportul? Păi, nu prea are cum nu părea au nici programele – cântate sau nu - cu care candidaţii încearcă să convingă electoratul.

Petrică BUTUC