Futsal de Vrancea, Campionatul Judetean de Tineret 2011
Derbiul etapei s-a terminat fără gol!
Ziua a șasea a futsalului pentru tineret a trecut fără evenimente notabile. Fan Club Steaua Mărășești continuă neînvinsă cursa pentru titlul județean, insă vin partidele de control cu Online Tourism și Paralela 45. A fost o jumătate de surpriză, așa cum poate fi calificat rezultatul de la pauza meciului dintre FC Indienii și Online Tourism când prima echipă, cotată fără șanse, conducea cu 3-2. Cea mai așteptată întâlnire, cea dintre liceenii de la Colegiul Național Unirea și juniorii U 16, componenți ai Selecționatei județene, s-a terminat cu un rezultat rarisim în meciurile de futsal: 0-0! FC Sud a făcut scor normal cu harnicii puști aduși de la Ploscuțeni de Adrian Baciu și a urcat pe locul al treilea.
Rezulatele etapei
FC Sud – Green Village Ploscuțeni 10 - 4
ASS Unirea Focsani - Paralela 45 0 - 0
FC Indienii - Online Tourism 4 - 7
FAN CLUB Steaua Mărășești - Big South 11 - 1
FC Sud – Green Village Ploscuțeni 10 - 4
Formații:
FC Sud: Oprea, Andronic, Gavriloiu, Pruteanu, Istrate, Duță, Boroș, Radu, Hanganu.
Green Village: Ionescu, Butnaru, Petrea, Arsene, Ceapă, Lescaie, Nica, Burlacu.
FC Sud, cu un Istrate excelent de câte ori apare pe parchetul Sălii Polivalente, s-a impus așa cum era de așteptat, însă jucătorii veniți din nordul județului au arătat că știu jocul de futsal și au înscris patru goluri.
Au marcat Nica – 3 goluri, Herțig pentru Green Village și Istrate – 6, Radu – 2, Hanganu și Pruteanu.
ASS Unirea Focsani - Paralela 45 0 - 0
Formații:
ASS Unirea: Anca, Tucan, Cimpoeșu, Guran, Grigore, Vascu, Apostoiu, Giurgiu, Scânteianu.
Paralela 45: Ichim, Grama, Stratulat, Lazăr, Mândrescu, Toader, Neagu, Forcoș, Florea, Kumova, Dascălu, Năstase.
Aparent, un meci care se termină fără gol, mai cu seamă când se joacă futsal, este anost, fără relief și fără vreo urmă de de atractivitate. În realitate, cele două frumoase echipe de futsal au oferit un spectacol agreabil, cu multe faze de poartă și cu ratări care au menținut imaculată tabela de marcaj. Răzvan Tucan, senzațional cu o spătămână înainte a jucat răcit și a fost ținut foarte strans de adversari nereușind să iasă în evidență în mod special. Cu tablete de răceală luate înainte de meci au jucat și vreo trei jucători ai Paralelei, ceea ce ar putea explica lipsa lor de vigoare în unele faze. Cele două echipe s-au anulat reciproc, situație în care decisive în evoluția jocului au fost reușitele ori, dimpotrivă, erorile individuale. Mai multe situații de gol și-au creat fotbaliștii Paralelei, însă le-au irosit Mândrescu, Toader. Grama. La una dintre fazele de gol la poarta sa, Anca a ieșit și a prins mingea în afara semicercului fiind eliminat cu drept de înlocuire peste 5 minute. Paralela nu a speculat avantajul omului în plus iar aproape de finalul partidei i-a trecut glonțul pe lângă ureche: Neagu a pierdut mingea din poziție de ultim apărător, doi jucători ai Unirii au plecat spre gol, însă mingea lor a trecut pe lângă poarta apărată foarte bine de Ichim. Prin egalul lor, cele două echipe s-au scos recirpoc din lupta pentru titlul de campioană județeană.
FC Indienii - Online Tourism 4 - 7
Formații:
FC Indienii: Necula, Costache, Ștefan, Olărașu, Nistorescu, Brânzei, Săvulescu, Fieraru.
Online Tourism: Constantin, Socol, Suvac, Adrian Bratu, Preda, Negoiță, Tâlvăr, Tomșa, Târcă, Șontica, Lera, Ioniță.
Diferența de experiență competițională, de valoare individuală dintre componenții celor două formații a fost anulată în prima repriză de lipsa de inspirație în atac, dar și în apărare a turiștilor. Lejeritatea cu care au jucat în primele 20 de minute a fost taxată rapid de indieni care au condus cu 2-0, 3-1 și 3-2, scorul pauzei. Antrenorul Daniel Bănică nu putea accepta o nouă umilință pentru echipa sa după cea din etapa trecută și la pauză le-a indicat calea spre gol. Ca urmare, elevii săi au început să înscrie, au preluat conducerea, au fost egalați, dar au terminat cu combinații de efect care au dus scorul la 4-7.
Au marcat Brânzei – 2 goluri, Fieraru și Nistorescu pentru Indieni și Preda – 2, Suvac – 3, Tâlvăr și Șontica pentru Online Tourism.
FAN CLUB Steaua Mărășești - Big South 11 - 1
Formații:
Fan Club: Basarabescu, Dumitrescu, Luca, Niță, Grigorică, Gherghiceanu, Zisu, Amariei, Coman.
Big South: Bitanu, Norocea, Butnaru, Olaru, Călin, Neagu, Stanciu.
Partida dintre lider și ultima clasată nu a avut istoric, scorul spunând totul despre modul în care au decurs lucrurile pe teren.
Clasament
1 Fan Club Steaua 6 6 0 0 43 - 13 18
2 Online Tourism 5 4 0 1 34 - 13 12
3 FC Sud 6 4 0 2 29 - 21 12
4 Unirea Focsani 5 3 1 1 17 – 7 10
5 Paralela 45 5 3 1 1 22 - 13 10
6 FC Puf 6 3 0 3 23 - 24 9
7 FC Indienii 6 2 0 4 20 - 26 6
8 Green Village 6 1 1 4 23 - 46 4
9 Big South 5 0 1 4 11 - 44 1
Petrică BUTUC