Futsal de Vrancea
Joc și rezultat foarte bune!
SPICOM Sfântu Gheorghe – CSM 2007 Focșani 1-1 (0-0)
Focșănenii au ratat două ocazii ale victoriei spre finalul jocului!
Formația CSM 2007: Borș – Săraru, Curteanu, Pătrașcu, Popa, Sava, Chivu, Ungureanu, Munteanu, Burcăcel.
A marcat pentru CSM 2007 Sorin Popa.
Fotbaliștii pregătiți de Petrache Gurguiatu și Orlando Șerbănică au obținut un rezultat foarte bun la Sfântu Gheorghe, pe terenul echipei ce va ocupa cel puțin locul al treilea la finalul campionatului. În prima parte a partidei, ambele formații și-au creat situații de gol pe care le-au risipit, însă și la repriză scorul era 0-0, mai puțin obișnuit în meciurile de futsal. În partea a doua a întâlnirii, fiecare combatantă și-a trecut în cont câte o reușită și partida s-a terminat la egalitate: 1-1! “Este un scor foarte bun, în urma unui joc în care ne-am creat mai multe situații de a marca. Puteam chiar să câștigăm dacă Ungureanu ori Popa ar fi finalizat cu gol marile ocazii pe care le-au avut spre final. Suntem pe un drum bun. Am câștigat 4 puncte în ultimele două meciuri. Sunt mulțumit că jucătorii au dovedit o bună rezistență fizică și au avut o bună prestație tactică. Îi felicit și cred că putem continua pe acest drum!” mi-a spus profesorul Petrache Gurguiatu după egalul obținut în deplasare, în compania uneia dintre cele mai valoroase echipe ale campionatului.
În etapa viitoare, CSM 2007 va juca acasă, cu Universitatea Alexandria, la 13 februarie.
În alte două partide ale etapei: UNITED Galați - CS CITY US 2-3 și Universitatea Alexandria - KSE Targu Secuiesc 3 - 5
Clasament
1. CS CITY US 13 13 0 0 115-27 39
2. CS UNITED Galați 13 10 0 3 84-35 30
3. SPICOM 13 9 1 3 79-34 28
4. KSE Targu Secuiesc 13 6 1 6 58-55 19
5. CLUJANA Cluj-Napoca 12 5 3 4 67-52 18
6. CSM Focșani 2007 13 5 2 6 56-57 17
7. ACS Odorheiu Secuiesc 12 5 1 6 44-54 16
8. Universitatea Alexandria 13 2 3 8 55-99 9
9. CONCORDIA Chiajna 12 0 3 9 27-44 3
10. Inter Teliu Brasov 12 0 2 10 47-175 2
Etapa viitoare
CITY US - CONCORDIA Chiajna
CSM Focșani 2007 - Universitatea Alexandria
KSE Targu Secuiesc - UNITED Galați
ACS Odorheiu Secuiesc - SPICOM
Inter Teliu Brasov - CLUJANA Cluj-Napoca
Petrică BUTUC