Fotbal de Vrancea pentru Romania
Selecționata U 16 a AJF Vrancea a plecat în cantonament!
Între 28 ianuarie și 5 februarie juniorii Vrancei se vor pregăti la Tărlungeni, lângă Brașov
Juniorii Selecționatei U 16 a Vrancei au plecat, vineri după prânz, în cantonament la Tărlungeni, localitate situată în apropierea Brașovului. Timp de opt zile, Bogdan Stratulat, Robert Neagu, Florin Dascălu, Gică Andronic, Beniamin Moise, Cătălin Lazăr, Ionuț Forcoș, Gabriel Stoian, Gabriel Tătărăscu, Dorian Toader, Cătălin Năstase și ceilalți colegi ai lor care au dus greul calificării în faza a doua a Campionatului Național al selecționatelor județene vor încerca să acumuleze energia necesară abordării cu șanse de reușită a partidelor din primăvară. Seriozitatea cu care au lucrat de la reluarea pregătirii, după vacanța de sărbători, până acum, îi arată pe talentații juniori ai Vrancei dispuși la efort, la învățare. Vor avea de făcut față rigorilor impuse de exigentul lor antrenor, Mihai Oprișan și de secundul Valentin Toader, însă pare că au înțeles că acesta este drumul spre performanța fotbalistică. În timpul stagiului de la Tărlungeni, vrâncenii vor susține și una – două partide de pregătire cu adversari aflați, de asemenea, la pregătire în aceeași stațiune montană.
Selecționata Vrancei va evolua, în faza a doua a Campionatului, într-o grupă din care mai fac parte echipele Constanței, Bucureștiului și Călărașiului. În prima etapă, Vrancea va juca la Constanța.
Petrică BUTUC