Handbal masculin de Vrancea
Spectacol frumos în Sala Polivalentă!
CSM 2007 Focșani – Steaua II București 28-28 (13-16)
Formația CSM 2007: Cloșcă, Rusu, Nemuț – Voicu, Anca, Secară, Maftei - 6 goluri, Stan - 8, Necoară, Negrea - 2, Popa - 3, Neață - 4, Costache - 5, Stancu.
Focșănenii s-au dedat la handbal de calitate după regalul de lunea trecută al vicecampioanelor Europei. Poate, de aceea, au venit în număr mare să vadă amicalul de sâmbătă seara dintre handbaliștii pregătiți de profesorul emerit Lucian Tucan și Steaua II București. Ce au căuta au găsit pentru că jucătorii celor două echipe, cu un plus pentru gazde, au jucat un handbal spectaculos, pe locuri spumos, cu execuții rafinate, cu mai multe „aeriene” încheiate cu goluri. Focșănenii au fost conduși de la început până la pauză, după care au început o cursă de urmărire încheiată cu egalarea la 21. Au luat conducerea la 24-23, au ajuns la 28-26 cu două minute înainte de final, însă au fost egalați la 28, scor cu care s-a încheiat jocul. Duminică, de la ora 10.30, în Sala Polivalentă se va juca meciul revanșă.
Petrică BUTUC