Minifotbal, Cupa Firmelor 2011, etapa I, grupa B
Regalul a fost la sfârșit!
Partidele grupei B a Cupei firmelor Private au oferit sutelor de spectatori care au venit duminică după amiază în Sala Polivalentă partide foarte disputate, între echipe de valori apropiate, chiar dacă unele diferențe de scor ar indica altceva. Fotbalul cel mai curat și mai combinativ, încântător în unele momente, a fost practicat de tânăra formație a Deep Serv iar impresia cea mai puternică a fost produsă de forța de joc a Naționalului Golești. Dorinel Popa, focșăneanul care joacă în prima ligă, la Brănești și este curtat de Steaua București a etalat câteva dintre calitățile care l-au impus în fotbalul de înalt nivel, dintre acestea, șutul foarte putenic și précis ajutându-l să marcheze de mai multe ori pentru Contliv.
Meciurile zilei au fost conduse de echipele de arbitri Florin Tudose și Mădălin Ivanciu, respectiv Ionuț Paraschiv și Ionuț Gheorghiță.
Vinexport – Garden 4-3 (3-1)
Formații
Vinexport: Gabi Ciubotaru, Munteanu, Sandu Marius, Velea, Vlădoiu, Chirică, Dumitru, Tudorache, Teodorescu, Goleșteanu, Vărzaru.
Garden: Cotârlan, Nistor, Bogzeanu, Ștefan Dinu, Porumboiu, Savin, Goia, Cătălin Ciubotaru, Simion Dinu, Stroe.
Garden a deschis scorul prin Bogzeanu, dar Vinexportul a egalat repede, apoi a preluat conducerea pe care nu a mai cedat-o până la sfârșit. Siguranța dată în apărare de calmul și experiența lui Velea și clarviziunea în joc și eficacitatea lui Vlădoiu au fost principalele atuuri ale învingătorilor.
Au marcat Vlădoiu – 2 goluri, Goleșteanu și Sandu pentru Vinexport și Bogzeanu – 2 goluri și Nistor pentru Garden.
Contliv - Premium Brands 7-3 (5-2)
Formații
Contliv: Iacob, Manta, Trifan, Nichifor, Pănescu, Ionuț Popa, Predoiu, Danciu, Dorinel Popa, Huzuneanu, Macovei.
Premium Brands: Serafin, Adrian Olteanu, Budescu, Alexe, Cocuț, Făcăeru, Morărescu, Neculai, Ștefan Ciolpan, Bogdan Șotârcă, Claudiu Sava.
Cu Dorinel Popa în teren, Contliv era câștigătoare dinaintea începerii meciului. Având un adversar de calibru, cu mulți divizionari, fotbaliștilor de la Premium li s-au tăiat picioarele și au dat senzația că nu vor fi în stare să oprească mașina de goluri din fața lor, cu atât mai mult cu cât Dorinel Popa a prins un șut cu efect care a trimis în gol mingea rotindu-se ca titirezul pe lângă capul portarului lor. În minutul 1 era 1-0, peste nouă minute, era 4-0! A fost scorul la care Premiumul, cu Ștefan Ciolpan la timonă, a început să dea, semne de viață, a echilibrat partida iar Cocuț a spart gheața pentru echipa sa cu golul din minutul 22. Până la pauză, ambele formații au mai marcat câte o dată și la pauză s-a intrat cu o diferență de 3 goluri. În partea a doua, echilibrul s-a menținut, jocul a pierdut din spectaculozitate. Au mai fost înscrise 3 goluri impresia de sfârșit fiind că fără minutele de pierdere a busolei de către Premium de la început, rezultatul ar fi fost mult mai strâns!
Au marcat Dorinel Popa – 3 goluri, Huzuneanu – 3 și Ionuț Popa pentru Contliv, respectiv, Cocuț – 2 goluri și Ciolpan pentru Premium Brands.
Deep Serv – Valtrans Cotești 6-1 (2-0)
Formații
Deep Serv: Vâtcă, Claudiu Mihai, Iulian Niță, Adrian Oltianu, Căpățână, Duțu, Răzvan Crăciun, Dumitru.
Valtrans: Toia, Tudor, Cercez, Zanfir Teodorescu, Ionuț Constantinescu, Dănuț Negoiță, Valeadâncă, Grăjdan, Mirel Negoiță, Petrescu, Mohârță.
Cu Razvan Duțu conducător de joc și cu coechipierii săi dispuși la un rapid, elaborat și spectaculos joc de pase, Deep Serv s-a arătat cea mai frumoasă echipă a Cupei. Echipa nu a găsit în prima parte prea multe breșe în apărarea condusă de Cercez, însă în partea a doua pasele repetate și surprinzătoare i-au pus pe adversari, de multe ori, în situația de mat! Forța de joc a echipei s-a diminuat, cumva după ieșirea din teren a lui Claudiu Mihai în urma unui contact foarte dur cu un jucător advers.
Au marcat Duțu – 2 goluri, Crăciun – 2, Dumitriu și Niță pentru Deep Serv și Dănuț Negoiță pentru Valtrans.
Național Golești – Hunters Vânători 3-0 (0-0)
Formații
Național: Aldea, Curteanu, Vlase, Chetreanu, Chivu, Bodoc, Crețu, Vlase, Radu Robert, Petrișor, Alexandru Anca.
Hunters: Anghel Apostol, Marius Crăciun, Neagu, Marcu, Nicușor Istrate, Mihalache, Pătrașcu, Răzvan Sava, Valentin Toader.
Național și Hunters au produs spectacolul de gală al zilei. Prezența a câte doi componenți ai finalistei Cupei României la futsal din 2010 în fiecare echipă era garanția că va fi un joc de cea mai bună calitate, disputat la tensiune înaltă, cu posibile descărcări de sute de volți. Curteanu și Chivu pe de o parte, Pătrașcu și Toader pe cealaltă, parte au jucat ca niște profesioniști, dând tot ce au putut la această oră. Naționalul i-a avut în teren și pe cei mai buni apărători și cei mai tehnici jucători ai echipei de iarbă. La Hunters, lângă Toader și Pătrașcu au evoluat jucători cu nume mai puțin cunoscute, dar tehnici, rapizi și spectaculoși. A rezultat o întâlnire cum, probabil, vor fi foarte puține în Cupă. Au fost de toate: execuții de mare rafinament, ratări, aparent, imposibile, intervenții senzaționale ale celor doi portari, multe șuturi din care mingea a lovit barele celor două porți – mai multe ale celei a Goleștiului. Nu au fost însă goluri, în minutul 52 tabela de scor arătând un greu de crezul 0-0! 50 de secunde mai târziu, Bodoc a găsit unghiul din care să înscrie, a șutat puternic pe jos și bravul Anghel Apostol a fost bătut pentru prima oară. 1-0! Hunters s-a deschis, Toader și Pătrașcu au făcut un pas prea în față forțând în atac iar echipa lor a fost surprinsă descoperită în apărare de două contraatacuri ale Naționalului, finalizate cu goluri de Civu și Curteanu în minutele 27 și 28. Așa s-a scris istoria unui regal fotbalistic, cel mai frumos meci de până acum al Cupei Firmelor 2011.
Petrică BUTUC