Judo de Vrancea 2010
CSM 2007 LPS Focșani, în elita națională
Judoul vrâncean a fost, și în 2010, în prim planul multor competiții naționale, cu preponderență, la nivelul juniorilor. Clasamentul cluburilor alcătuit de Federația Română de Judo plasează CSM 2007 LPS Focșani pe locul 11 ca număr de puncte câștigate la campionatele naționale de seniori și de juniori, la feminin și masculin. Clubul focșănean a acumulat 123,5 puncte, dintre care 79 la feminin și 44,5 la masculin. În primele 10 locuri se află formații combinate care și-au reunit forțele pentru a răzbate prin dificultățile financiare ale acestei perioade, dar și câteva cluburi cu mare tradiție în judo. Clasarea focșănenilor de la CSM 2007 LPS Focșani în imediata lor apropiere vorbește de la sine despre calitatea pregătirii asigurate sportivilor de antrenorii Stănică Grosu, Marinel Palade, Dumitru Zisu, Iulian Surlă, Răzvan Lazăr, dar și despre calitățile tinerilor judoka. La o depărtare mare, locul 40, se află CS Unirea, cu 14 puncte, toate obținute la băieți, însă acest club este singurul din Vrancea care a punctat la competiții internaționale de anvergură – Campionatul Balcanic, Cupa Europei, prin campionul național Albert Florea. Antrenorii Silviu Rențea și Gavrilă Dondaș au motive de mulțumire! În sfârșit, CSS Adjud este clasat pe poziția 53, mult sub nivelul anului trecut! Plecarea de la club a antrenorului Ionică Ciupitu după ce i-a fost desființat postul a lăsat un gol pe care nu-l poate umple nimeni, după cum arată rezultatele din 2010. Judoul poate aduce în continuare multe satisfacții iubitorilor de sport din Vrancea, mai cu seamă în condițiile în care imensa majoritate a performerilor sunt copii sau juniori. Dincolo de calitatea sportivilor și a antrenorilor, este, însă nevoie de asigurarea fondurilor pentru pregătire și participarea la competiții! Fonduri care au fost foarte puține și în 2010!
Petrică BUTUC