O, ce veste minunată!
Bună dimineața la Moș Ajun, ne vor ura copiii anunțând minunata veste pe care o vom primi ceva mai târziu, pe seară, de la cetele de colindători: Că la Betleem Maria, Săvârșind călătoria, Într-un mic sălaș, Lâng-acel oraș, A născut pe Mesia! Apoi, Trei Crai de la Răsărit, Au mers, pân-au străbătut, Unde era pruncul născut. Și cu toți s-au bucurat, Pe Hristos dacă-au aflat.
Să le mulțumim colindătorilor pentru minunata veste! Și să ne bucurăm asemenea celor trei Crai care s-au închinat ca la un mare-impărat. Va fi o bucurie curată și înfiorată dăruită sufletelor noastre prea încercate în aceste vremuri ce ne împovărează. S-a născut Hristos, Cel venit să se jertfească pentru păcatele noastre și să ne mântuiască.
Măcar în aceste zile ale Sfintelor Sărbători, să fim mai buni, mai curați sufletește, mai aproape de durerile semenilor noștri cu care viața a fost mai puțin îngăduitoare. Să găsim în credința in Hristos izvorul din care să ne luăm credința că vor fi și timpuri mai bune și pentru bogat și pentru sărac, și pentru tânăr și pentru bătrân.
O, ce veste minunată!
Crăciun fericit, oameni buni!