Futsal de Vrancea de sfarsit de an 2010
Finalizarea a făcut diferența!
CSM 2007 Focșani – City us Târgu Mureș 2-5 (1-3)
Formații:
CSM 2007 Focșani: Borș – Toader, Pătrașcu, Săraru, Chivu, Oltianu, Curteanu, Burcăcel, Sava, Popa, Munteanu.
Antrenori: Petrache Gurguiatu și Orlando Șerbănică
City us Târgu Mureș: Carlos Alberto – Stoica, Ignat, Lupu, Radu, Paulo Eduardo, Klein, Philipe Prado, Nuno Miguel, Torok, Nicușan, Matei.
Antrenor, Sito Rivera
Campionii au deplasat la Focșani aproape toată garnitura cu care au început campionatul și au evoluat în Liga Campionilor, semn că și-au tratat cu respect adversara, chiar dacă îi administraseră 24 de goluri în anterioarele două partide și primiseră doar un gol. Focșănenii, după o serie de rezultate bune, care o urcaseră pe locul al patrulea, își propuneau să arate că diferența de valoare dintre cele două echipe nu este cea arătată de scorurile din supercupă și din turul campionatului. Pe parchetul Sălii Polivalente a fost, sâmbătă de la ora 18,00, un meci agreabil, stricat doar de prestația arbitrilor Gabriel Gherman din București și Alexandru Băjan din Videle, care au fluierat copios în favoarea târgmureșenilor, parcă temându-se ca aceștia să nu pățească vreun deranj la Focșani. Au reușit doar să fie penibili și să înfurie cei câteva sute de spectatori veniți să vadă la lucru jucătorii, nu cum se dau ei în spectacol. Partida a avut două minute de dominare a campionilor, pentru ca, în minutul 2.40 sala să explodeze: a marcat pentru 1-0 Săraru, cu un șut din unghi, din pasa primită de la Chivu. Meciul s-a echilibrat, focșănenii fiind egali valoroșilor lor adversari. În minutul 8.30, Munteanu a trimis pe lângă poarta goală de la 2 metri iar în minutul 9.10, Burcăcel a fost faultat în careu. Băjan, lovit de orbul găinilor, a dictat simulare și i-a arătat cartonașul galben focșănenului trântit pe parchet. În minutul 12,20, Radu a scăpat din supravegherea gazdelor și a egalat pritr-un șut din unghi: 1-1. Peste 40 de secunde, o fază spectacol cu Burcăcel și Curteanu pasând cu capul nu a fost finalizată pentru că portarul oaspeților a prins mingea iar în minutul 15.35, Popa a trimis pe lângă poartă din poziție de gol. Campionii, însă, nu au iertat în minutul 16.50, când Paulo Eduardo a marcat din lovitură de la 10 metri acordată pentru al șaselea fault. A ratat apoi Burcăcel și scenariul anterior s-a repetat: Radu a înscris pentru 1-3! Dup ce Toader a fost lovit dur de un adversar fără ca arbitrul să dicteze ceva, Burcăcel a mai risipit o ocazie de gol în minutul 19.40, trimițând mingea în portar de la 2 metri. Repriza a doua a început cu ratarea lui Curteanu urmată de faultul din careu asupra lui Sava, mutat de Băjan cu un deget în afara careului. Au înscris din nou târg mureșenii prin Stoica, în minutul 26 și speranțele focșănenilor într-un rezultat favorabil se risipeau. În minutul 30.30, Săraru, doar cu Carlos Alberto în față, a trimis pe lângă poartă pentru ca, în minutul 31.45, Chivu să vadă al roșul după al doilea galben. CSM 2007 a rămas în 4 jucători, cu Borș, Toader, Săraru și Curteanu. Cei patru au reușit să nu primeasacă gol vreme de 3 minute cât a durat suspendarea cu drept de înlocuire a lui Chivu. Mai mult, focșăneii puteau înscrie de la 10 metri, lovitură acordată pentru al șaselea fault. Curteanu a bătut pe centru și Carlos Alberto a respins! A intrat și al cincilea jucător al CSM 2007, dar au înscris oaspeții, prin Lupu, în minutul 36.20. Scorul meciului a fost închis de Săraru care a finalizat cu gol pasa primită de la Pătrașcu în minutul 36.35. Până la final, gazdele au forțat, însă nu au mai reușit sî înscrie. CSM 20097 a avut o prestație remarcabilă, aplaudată de spectatori, diferența de scor fiind dată de procentajul diferit la finalizare al celor două combatante. A fost, însă, un bun spectacol sportiv!
În ultimul joc al anului, CSM 2007 va evolua la Cluj Napoca, în compania Clujanei, la 12 decembrie 2010.
Petrică BUTUC