Fotbal de Panciu, Liga a III-a
Ieșeanul Lungu a refuzat egalul!
Rapid CFR Suceava – FC Panciu 1-0 (0-0)
Formații:
Rapid CFR: Gavriloaia – Spătar (61 Burlacu), Plămadă, Tomescu (46 Romaniuc), Golofca - Corban, Sava, Breniuc, Brânză - Apetri, Oniu. FC Panciu: Lazăr - Stanciu, Bozean, Mihai - Balaban, Bâra, Duțu, Stoian - Radu, Sascău. Au mai jucat Cioran și Liutec.
FC Panciu a mers la Suceva pentru a face un joc bun și a câștiga cel puțin un punct. A reușit doar jumătate din ceea ce și-a propus. A jucat bine, a dominat toată repriza întâi a meciului, dar a pierdut. Prima situație de gol a partidei i-a aparținut lui Sascău, al cărui șut l-a pus la grea încercare pe Gavriloaia, care a reușit să apere. Gazdele au replicat prin Golofca ală cărui șut a trimis mingea în afara cadrului porții apărate de Lazăr. Din acel moment, până la pauză, păncenii au condus jocul și s-au aflat foarte aproape de a înscrie în minutul 23, când Stoian, nemarcat în careu, a șutat puțin pe lângă poartă și în minutul 44, când Duțu nu l-a putut învinge pe Gavriloaia. Sucevenii au început mai bine partea a doua a meciului și, în minutul 51, Spătar a șutat de la 16 metri nelăsându-i nici o șansă lui Lazăr, cel care își salvase echipa de la gol cu patru minte mai devreme. Stimulați de reușită, rapidiștii au început să domine, fără însă a reuși să mai amenințe poarta lui Lazăr. În minutul 87, Breniuc l-a faultat pe Liutec în careu, însă centralul Lungu a hotărât că păncenii nu merită să egaleze, așa că a lăsat jocul să continue și să se termine cu victoria sucevenilor!
Au arbitrat influențând decisiv rezultatul:
A: Valentin Lungu (Iași)
A1: Ștefan Adrian Tudorache (Iași)
A2: Petronela Anițoaei (Iași)
sursa foto: sportsv.ro