Fotbal de Vrancea, Liga a III-a
Meciuri grele pentru formațiile vrâncene!
Cetatea Târgu Neamț - CSM Focșani și FC Panciu - ASC Bacău vineri, de la ora 14.00
Turul, trecut de jumătate, găsește formațiile vrâncene așezate în partea de jos a clasamentului. Situația lor nu este confortabilă mai cu seamă din perspectiva imaginii sportive și manageriale a celor două cluburi. Problema retrogradării nu se pune, deocamdată, pentru că în afară de Luceafărul mai poate pleca la județ doar o formație din serie. Dacă seceta de puncte va continua, lucrurile se pot complica, însă, pentru oricare dintre cele două echipe ale Vrancei. De aceea, este de așteptat ca, atât Focșaniul cât și Panciul, să se ia foarte în serios și să încerce să câștige meciurile pe care le au în etapele care urmează, inclusiv cele din vinerea aceasta! CSM 2007, după două etape de pauză – de sperat, nu și de relaxare, revine în campionat cu partida de la Târgu Neamț. Gazdele, cunoscute ca practicând un joc de maniera aruncă mingea și fugi, bărbătesc până dincolo de limita regulamentului, vor încerca să facă legea și să pună la respect pe puștii Focșaniului. În ecuația meciului, va fi decisivă priceperea veteranilor Crăciun, Toma și Bucătaru de a-și ține în priză mai tinerii colegi și de a le induce echilibrul necesar în confruntarea cu niște adversari care nu te lasă să-ți faci jocul. La CSM 2007 rămâne de rezolvat până la ora partidei problema portarului în condițiile în care atât Borș cât și Ivanciu resimt accidentari mai vechi iar Trifan sau Marcu sunt încă necopți pentru confruntări de genul celei de la Târgu Neamț. FC Panciu va avea în față un adersar nu doar puternic, dar și foarte motivat să se mențină în plasa liderului seriei pentru sprintul de la final pentru promovare. Logodiți cu ghinionul și reaua credință a arbitrilor, păncenii vor încerca să rupă seria de insuccese și să câștige a doua partidă din campionat! Echipa a jucat bine cu Romanul, mai bine cu Politehnica Galați, este în creștere. Poate forța un final reușit de tur iar primul pas poate fi făcut vineri, în meciul cu băcăuanii care au câștigat în etapa trecută cu un gol înscris din penalty spre finalul jocului cu Oneștiul.
Partidele echipelor vrâncene vor fi conduse astfel:
Cetatea Târgu Neamț - CSM Focsani
A: George Ionuț Brânzei (Botoșani)
A1: Iulian Cătălin Brînză (Botoșani)
A2: George Bogdan Dută (Bacău)
Obs: Lilioara Gramada (Suceava)
FC Panciu - ASC Bacău
A: Liviu Adrian Gligoraș (Târgoviște)
A1: Constantin Cosmin Bădeanu (Moreni)
A2: Ionuț Cătălin Duțu (Târgoviște)
Obs: Vasile Bratu (Slobozia)
Programul etapei
Aerostar Bacău - Otelul Galați II
Ceahlaul Piatra Neamț II - FC Municipal Bacău
Cetatea Târgu Neamț - CSM Focsani
FCM Onesti - LUCEAFĂRUL Mihai Eminescu
CS Panciu - ASC Bacău
Politehnica Galați - Petrotub Roman
Clasament
1 FCM Bacău 11 9 2 0 33 8 25 29
3 ASC Bacău 9 7 1 1 19 6 13 22
4 Petrotub Roman 9 7 0 2 14 6 8 21
2 Otelul Galati II 11 6 2 3 14 10 4 20
5 CSM Pascani 11 5 2 4 16 20 -4 17
7 Poli Galați 9 5 0 4 12 11 1 15
6 Aerostar Bacau 10 4 2 4 19 21 -2 14
8 Ceahlaul P.N. II 9 3 2 4 10 10 0 11
9 Rapid Suceava 10 3 1 6 13 16 -3 10
10 FCM Onești 9 3 2 4 10 15 -5 10
11 CSM Focsani 9 3 0 6 8 16 -8 9
12 Cetatea Tg. N. 9 2 1 6 7 18 -11 7
13 CS Panciu 9 1 1 7 11 16 -5 4
14 Luceafărul M. E. 9 0 3 6 6 19 -13 3
sursa foto: liga2.ro