Fotbal de la Vrancea pentru Romania, Selecționate U 16
La prima victorie în deplasare!
Giurgiu – Vrancea 1-3 (0-1)
Duminică, de la ora 11.00, stadionul Dunărea Port din Giurgiu
Formații:
Vrancea: Văsie – Moisă, Neagu, Dascălu, Florea – Andronic, Tătărăscu, Lazăr, Stratulat – Toader, Stoian.
Rezerve: Năstase, Coșereanu, Baltag, Forcoș.
Giurgiu: Vișan – Furnică, Vintilă, Bogatoniu, Turnea – Laudă, Barbu, Guțu, Gogan- Maghia, Carabă.
Rezerve: Niculescu, Buzea, Enache, Rotaru.
Au arbitrat Gelu Marian Dumitru, Vlad Ducman și Ionuț Brebenel
Giurgiu era pentru vrânceni o haltă importantă în drumul spre calificarea în faza a doua a Campionatului Național al Selecționatelor județene U 16. O victorie îi ținea în cursa accederii în primăvara competiției. Orice alt rezultat putea să le pună sub semnul întrebării șansele în sensul dorit de ei. De aceea, antrenorii Mihai Oprișan și Valentin Toader au pregătit foarte bine jocul pornind și de la faptul că giurgiuvenii reușiseră să marcheze de două ori la Ploiești, unde au ratat și o lovitură de pedeapsă. Forța de joc a selecționatei Vrancei a limpezit repede apele partidei de pe stadionul de pe malul Dunării. Chiar dacă au înscris doar o dată în prima repriză, era limpede că ea va fi câștigătoarea. Prima acțiune a meciului pentru oaspeți a adus și o primă mare ocazie de gol: Stoian a sprintat pe stânga, a centrat foarte bine, Andronic a urcat la întâlnire, dar nu și-a calculat bine pașii și a reluat mingea pe lângă poartă. În minutul 12, a fost la rând la centrare Stratulat, a venit la finalizare Stoian, dar nu a reușit să ajungă mingea care i-a mângâiat vârful bocancului și a ieșit pe lângă poartă. În continuare, meciul a fost dominat de oaspeți, care și-au ținut adversarii în propria jumătate iar în minutul 37 au deschis scorul: unul dintre puținele atacuri ale giurgiuvenilor au fost respinse de oaspeți, mingea a ajuns la Andronic pe dreapta, mijlocașul vrâncean l-a deschis printre pe Toader care a preluat, a avnsat spre poartă și din unghi, dintr-o poziție favorită, a șutat la colțul lung și a făcut 0-1! A fost o execuție de vârf adevărat. În repriza a doua, aspectul jocului a fost același, cu Vrancea dominând cu o anumită lejeritate. În minutul 47, excelentul Stoian a bătut o lovitură liberă de pe dreapta, iar Stratulat a deviat cu eleganță în gol: 0-2! Patru minute mai târziu, gazdele au primit o lovitură liberă de pe dreapta, de la 25 de metri, a bătut Laudă și mingea s-a dus peste portarul Vrancei, în gol: 1-2, împotriva cursului jocului, dar gol primit de vrânceni într-o manieră devenită spacialitatea casei. În minutul 61, Stoian a sprintat încă o dată și și-a lăsat adversarii pe drum, a lobat, insuficient însă de înalt ca mingea să treacă peste portarul Giurgiului, ieșit în întâmpinare. S-a făcut, totuși. 1-3, în minutul 62, când Tătărăscu – foarte bun duminică, i-a pasat pe culoar lui Stoian – cel mai bun vrâncean la Giurgiu, care l-a executat cu sânge rece pe portarul gazdelor. În ultimele minute, jocul s-a liniștit, dar la conducere s-au aflat tot oaspeții care ar mai fi putut înscrie dacă ar fi insistat mai mult în unele faze.
Pentru Vrancea urmează partida de la București care se anunță foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât bucureștenii au pierdut meciul de la Buzău și primul loc în clasament!