LIGA LUI MITICA DE LA VRANCEA
Derbiul s-a terminat indecis!
Viitorul Homocea – Național Golești 1-1 (0-0)
Intermediară cu scoruri record la Vulturu și Mărășești
Miercurea fotbalului județean a programat derbiul seriei Nord, la Homocea, în nocturnă. A fost prima întâlnire dintre cele două formații din linia întâi a Ligii a IV-a, după meciul din play-off, din vară, când homocenii au câștigat cu un 5-2 apropape neverosimil, dar meritat. Aseară, tot jucătorii Homocei au început mai bine, și-au creat câteva situații de gol iar în minutul 31, au beneficiat de o. lovitură de pedeapsă pentru fault în suprafața de pedeapsă. A bătut Dragomir, dar mingea a trecut pe lângă poartă și scorul a rămas neschimbat. Până la pauză, s-a jucat, practic, doar în terenul Naționalului, experiența competițională superioară a goleștenilor neputând contrabalansa exuberanța în joc a gazdelor. În repriza a doua, cele două formații au închis jocul temându-se de forța adversarilor. A rezultat o dispută echilibrată, fără faze spectaculoase, dar din care au rezultat două goluri. Primul a fost al Homocei, în minutul 75, în urma unui șut de la 25 de metri care l-a surprins pe Aldea. Goleștiul a răspuns prin golul lui Gabriel Vasile care a reluat cu capul în gol mingea venită dintr-o centrare de pe dreapta. Până la urmă, a fost un rezultat echitabil care menține cele două formații neînvinse și pe aceleași locuri în clasament ca și până acum
În celelalte meciuri de miercuri, s-au înregistrat scoruri normale, cu excepția partidelor de la Vulturu, unde gazdele au înscris de 13 ori și de la Mărășești, unde FC a marcat într-un singur meci aproape tot atât cât în celelalte opt întâlniri de până acum. Surprinzătoare este și diferența de scor de la Jariștea. Fotbaliștii de la CSM II Focșani 2007 s-au făcut de râs încasând 5 goluri după o prestație penibilă. Veniți la meci, antrenorul Adrian Toma a avut, fără îndoială, motive de îngrijorare în situația în care, practic, toți componenții CSM 2007 II evoluează pentru prima formație, mulți dintre ei, fiind titulari. Duminică, urmează un alt derbi, la Tătăranu, unde va merge Energia Vulturu.
Seria SUD
Rezultatele de miercuri
AS UNIREA MILCOVUL - VICTORIA GUGESTI 2 - 2
SOIMII NARUJA - DINAMO TATARANU 1 - 2
ENERGIA VULTURU - ZORILE COTESTI 13 - 2
Joi, de la ora 15,00, se vor disputa partidele AS CIMPINEANCA - FC BALESTI, DINAMO CARLIGELE - VICTORIA GOLOGANU și FLACARA URECHESTI - FC SORSTE BORDEASCA
Clasament
1 ENERGIA VULTURU 9 8 0 1 50 - 12 24
2 VOINTA SL.CIORASTI 9 7 1 1 25 - 11 22
3 DINAMO TATARANU 9 6 1 2 23 - 14 19
4 DINAMO CARLIGELE 8 4 3 1 22 - 10 15
5 AS CIMPINEANCA 9 4 3 2 22 - 19 15
6 FC SORSTE BORDEASCA 8 4 2 2 18 - 14 14
7 FLACARA URECHESTI 8 4 1 3 14 - 15 13
8 AS UNIREA MILCOVU 9 3 2 4 18 - 27 11
9 SOIMII NARUJA 9 2 2 5 13 - 18 8
10 VICTORIA GUGESTI 8 2 1 5 14 - 21 7
11 ZORILE COTESTI 10 2 0 8 11 - 37 6
12 FC BALESTI 8 1 1 6 12 - 27 4
13 VICTORIA GOLOGANU 8 0 1 7 8 - 25 1
Seria NORD
Rezultatele de miercuri
SIRETUL SURAIA - UNIREA TIFESTI 0 - 3
FC MARASESTI - TROTUSUL RUGINESTI 9 - 0
AVINTUL JARISTEA - CSM FOCSANI 2007 5 - 1
SOIMII INTERNATIONAL MIRCESTI - UNIREA PUFESTI 2 - 0
VIITORUL HOMOCEA - NATIONAL GOLESTI
Joi, de la ora 15,00, se va juca meciul FCM ADJUD - GREEN VILLAGE PLOSCUTENI
Clasament
1 NATIONAL GOLESTI 8 8 0 0 48 - 2 24
2 VIITORUL HOMOCEA 8 7 1 0 29 - 2 22
3 UNIREA TIFESTI 9 6 2 1 22 - 9 20
4 FCM ADJUD 8 5 0 3 19 - 15 15
5 CSM FOCSANI 2007 10 4 2 4 29 - 18 14
6 VOINTA ODOBESTI 9 4 2 3 12 - 14 14
7 SIRETUL SURAIA 9 4 1 4 16 - 24 13
8 FC MARASESTI 9 4 0 5 20 - 16 12
9 AVINTUL JARISTEA 9 3 2 4 19 - 17 11
10 SOIMII MIRCESTI 9 3 1 5 18 - 19 10
11 UNIREA PUFESTI 9 2 1 6 16 - 24 7
12 GREEN VILLAGE 9 1 1 7 8 - 41 4
13 TROTUSUL RUGINESTI 10 0 1 9 6 - 61 1
Etapa viitoare
Seria SUD
Duminică, 7 noiembrie, ora 11,00
ZORILE COTESTI - FLACARA URECHESTI
DINAMO TATARANU - ENERGIA VULTURU
VICTORIA GUGESTI - SOIMII NARUJA
VICTORIA GOLOGANU - AS UNIREA MILCOVU
FC BALESTI - DINAMO CARLIGELE
VOINTA SL.CIORASTI - AS CIMPINEANCA
Seria NORD
Sâmbătă, 6 noiembrie, ora 15,00
UNIREA PUFESTI - SIRETUL SURAIA
VOINTA ODOBESTI - VIITORUL HOMOCEA
CSM FOCSANI 2007 II - FCM ADJUD
UNIREA TIFESTI - FC MARASESTI
Duminică, 7 noiembrie, ora 11,00
NATIONAL GOLESTI - SOIMII INTERNATIONAL MIRCESTI
TROTUSUL RUGINESTI - AVINTUL JARISTEA
Petrică BUTUC