CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA
Săptămâna 25 – 31 octombrie
25 octombrie 1925 –– S-a născut, în comuna basarabeană Cairaclia (astăzi în Ucraina), Ioan Chirilă, unul dintre cei mai apreciați gazetari sportivi, „patriarhul scriiturii sportive“, cum l-a denumit Ilie Dobre.
Este autor al unor foarte apreciate cărți pe teme sportive și traducător. Originar din Ismail, sudul Basarabiei, s-a stabilit în București, după ce a locuit cu familia în Galați și apoi Brăila unde a terminat liceul. În 1949 a absolvit Facultatea de Drept din București.
Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, din anul 1959 a fost jurnalist la Sportul popular, devenit după revoluție Gazeta sporturilor, iar din 1997 a lucrat ca editor senior la Pro Sport.
De un talent literar deosebit, Ioan Chirilă a scris cărți de o savoare cuceritoare: „Finala se joacă astăzi“, „World Cup ’66“, „Glasul roților de tren. Istoria «Rapidului»“, „Șepcile roșii“, „Mexicul – această «fata morgana»“, „Ar fi fost prea frumos“, „Nadia“, „Ar! Gen! Ti! Na!“, „España“ și foarte multe altele.
A fost și un traducător de excepție. A tradus din limba rusă, de la cărți tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de fildeș“, de Viktor Rozov, „Fuga“ de Mihail Bulgakov, și câteva schițe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege“. Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din București.
Căsătorit cu actrița și directoarea de teatru Iarina Demian, a devenit tatăl a doi copii: Ionuț Chirilă, antrenor de fotbal, și Tudor Chirilă, actor și muzician.
Nea Vanea, cum era cunoscut vrăjitorul slovelor, scria cândva: „Da, am alergat și eu Maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. De cele mai multe ori maratonul meu a durat 42 de ani, și nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor... Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin... Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare...“.
La care eu conchid: fără Ioan Chirilă literatura sportivă ar fi fost una oarecare. (m. 21 noiembrie 1999)
25 octombrie 1964 –– S-a născut fotbalistul internațional olandez Johan de Kock. A debutat în naționala Olandei într-un meci cu Turcia în 1993.
25 octombrie 1977 –– S-a născut fotbalistul internațional român Mihai Tararache.
25 octombrie 1978 –– S-a desfășurat primul meci de șah prin satelit între șase șahiști din Belgrad și șase șahiști din Philadelphia.
26 octombrie 1953 –– S-a născut maestrul internațional la șah Ioan Biriescu.
26 octombrie 1964 –– S-a născut canotoarea de renume mondial Elisabeta Lipă, componentă a echipei Dinamo București.
La 19 ani a debutat la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 unde a obținut medalia d aur. A participat la șase olimpiade, competiția ei favorită, la care a obținut cinci medalii de aur (1984, 1992, 1996, 2000, 2004), două medalii de argint (1988 și 1992) și o medalie de bronz (1988), fiind unanim apreciată ca cea mai titrată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice.
La Campionatele Mondiale a obținut un titlu de campioană mondială în 1989, opt titluri de vicecampioană mondială în 1985, 1986,1987,1989,1991,1994 și 1996, trei locuri trei în 1982, 1983 și 1994.
În anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare din lume de către Federația Internațională de Canotaj. A fost distinsă cu Medalia „Thomas Keller“ (Oscarul canotajului), cea mai înaltă distincție în canotaj ce este acordată de Federația Internațională de Canoaj în interval de cinci ani de la retragerea unui sportiv răsplătind o carieră excepțională cât și sportivitatea în competiții.
Pe plan intern a avut o longevitate în vârful piramidei greu de atins în orice sport. Reprenzentanta echipei Dinamo București a reușit să devină campioană națională de 25 de ori. A primit titlul de maestră emerită a sportului. În prezent Elisabeta Lipă este vicepreședintă a Federației Române de Canotaj.
La 1 decembrie 2004, ca urmare a faimei și gloriei aduse clubului Dinamo, comisarul șef de poliție Elisabeta Lipă din Ministerul Administrației și Internelor a fost înaintată la gradul profesinal de chestor de poliție (echivalent cu cel de general).
26 octombrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internațional croat Robert Jarni. A jucat la Haiduc Split, Bari, Torino, Juventus.
26 octombrie 1975 –– S-a născut fotbalistul internațional român Laurențiu Dumitru Roșu.
26 octombrie 1979 –– S-a născut fotbalistul internațional român Cătălin Constantin Munteanu. A fost format, crescut și lansat spre fotbalul de mare performanță la Centrul de Juniori și Copii al clubului Steaua de către fostul internațional român Teodor Anghelini. A debutat în Divizia A la Steaua, afirmându-se foarte de tânăr. A debutat în achipa națională a României la 19 noiembrie 1997 într-un meci cu Spania. A plecat încă de tânăr în străinătate iar la întoarcerea în România a ajuns la Dinamo București, marea rivală a primei lui iubiri.
26 octombrie 1980 –– S-a născut, la Reșița, fotbalistul internațional român Cristian Eugen Chivu, căpitanul naționalei de fotbal a României, unul dintre cei mai mari fotbaliști români din întreaga istorie a fotbalului.
A jucat la F.C.M. Reșița (24 partide și 2 goluri), Universitatea Craiova (32 partide și 3 goluri), Ajax Amsterdam (107 partide și 13 goluri), A.S. Roma (85 partide și 6 goluri). Din 2007 joacă la Inter Milano cu care în 2010 a câștigat Cupa Italiei, campionatul Italiei și Liga Campionilor.
A jucat de 74 de ori în națională pentru care a înscris de trei ori.
Este câștigător al premiilor „Marco van Basten“ în sezonul 1999-2000 și „Dutch Golden Shoe“ în sezonul 2001-2002. A fost desemnat de U.E.F.A. component al Echipei anului 2002. A fost cel mai bun fotbalist al anului în 2000, 2002, 2009 și, anticipez, 2010.
26 octombrie 2007 –– A murit Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României din toată istoria sa fotbalistică, desemnat cel mai bun fotbalist al anului în 1966, 1967 și 1971. A fost supranumit „Gâscanul“, „Prințul din Trivale“, „Fachirul“. A jucat la F. C. Argeș, cu care a devenit campion al României și a participat la mai multe memorabile meciuri în cupele europene, iar la sfârșitul carierei la C.S.Târgoviște.
La moartea sa , Ovidiu Ioanițoaia scria în Gazeta Sporturilor: „Trăim un moment de imensă tristețe, de tulburare, pentru că a plecat dintre noi un artist al balonului rotund cum puțini s-au văzut. Practic, Dobrin n-a jucat fotbal. Grație unui dar dumnezeiesc, el a visat fotbalul și l-a inventat, l-a îmbogățit și l-a înfrățit, adesea, cu miracolul. De-aia i s-a zis «Fachirul»“.
Celebrul arbitru Nicolae Rainea își amintește: „Deși era un talent incredibil, Dobrin, care pur și simplu vrăjea mingea și era mai mereu faultat, nu reacționa niciodată. Mă privea în ochi și zâmbea mereu, indiferent că dădeam sau nu fault, pentru că el juca fotbal din și de plăcere. Mi-au dat lacrimile când am auzit că s-a stins... A murit adevăratul rege al fotbalului românesc...“
Ion Cupen în Evenimentul zilei arăta: „Dobrin părea un extraterestru parașutat de pe o planetă secretă ca să-i fericescă pe pământeni. Juca fotbal c-o dezinvoltură dezarmantă, driblând cu aerul că trage dintr-o nenorocită de țigară, savurându-i aroma. Apărea pe culoare nepăzite și pasa, la derută, uitându-se în direcție opusă, în întâmpinarea unui coechipier ce apărea tot pe un culoar nesupravegheat. Șuta la poartă fără efort aparent, cu voluptatea cu care ar fi înhățat o halbă de bere de pe tejgheaua unui bar...“
Grigore Cartianu îl încredința pe regretatul nostru Prinț: „La mormântul tău, Dobrine, vor curge fluvii de lacrimi, mai năvalnice chiar și decât torenții de rachiu cu care cinsteau fanii piteșteni, de cu seară și până în zori, arabescurile tale magice. (...) Vor boci înăbușit suporteri din toate semințiile pentru că ai fost singurul fotbalist de geniu pe care l-au iubit deopotrivă și steliștii, și dinamoviștii, și rapidiștii“.
Legendele despre Dobrin au circulat încă dinainte de a-și pune ghetele în cui. Dar foarte rar se vorbește că el era și un pasionat de șah, „piatra de încercare a inteligenței“, cum l-a denumit Goethe, sportul minții, arta gândirii, lupta marilor caractere și a personalităților puternice. Principalul partener de duel pe câmpul de luptă al celor 64 de pătrățele alb/negre a fost talentatul portar Narcis Coman.
Despre nefolosirea lui Dobrin la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, una din marile nedreptăți ale sportului românesc, au fost scrise tone de hârtie. Voi spicui doar câteva declarații.
Ilie Dobre, în cartea sa „Emeric Dembroschi, eroul de la Guadalajara“, scria: „Întreaga suflare din spațiul carpato-danubiano-pontic se aștepta ca aici, pe platourile astece, la «El Mundialul» mexican 1970, să triumfe geniul «Gâscanului» (Dobrin). Dar aici , pe gazonul «Monumentalului Jalisco», Gicu nici n-a pus piciorul pe minge!!! O pată care rămâne pe veșnicie pe obrazul fotbalului românesc...“
Vasile Ianul, fundașul Politehnicii Iași, care în clasamentul celor mai buni fotbaliști ai anului 1970 împărțea locul al cincilea cu Nicolae Lupescu, la egalitate de voturi, spunea: „... Dobrin – un tip absolut formidabil. Un triumfător. Un magician ... Dobrin primea mingea și o trimitea direct spre poartă, cu pase uluitoare și finalizări incredibile. Dacă te prindea pe picior greșit, erai mâncat. Punea mingea cu mâna, parcă era Michael Jordan! De-asta n-a jucat Dobrin în Mexic! O mare nedreptate care i s-a făcut...“
Îndrăgitul interpret de muzică populară Benone Sinulescu declara indignat: „Ăsta a fost profesorul Angelo Niculescu. Eu – și, pe lângă mine, sunt foarte mulți – îi reproșez nedreptatea făcută marelui Dobrin la «El Mundialul» mexican ’70. (...) Eu consider acest gest... o crimă.“
Rică Răducanu își vărsa năduful astfel: „Au fost fitile, tăticu’ (…) dac-aș fi avut forță, i-aș fi strâns fedeleș pe unii care poartă întrega vină față de nedreptatea din Mexic și i-aș fi pus la căratul pepenilor în Piața Giulești“.
Ion Pârcălab, un alt mare fotbalist al României, releva: „S-a încăpățânat însă domnul profesor Angelo Niculescu, c-așa e dânsul (...) Gicu Dobrin era un jucător atât de mare încât nimeni din lume n-ar fi avut voie să-l expedieze în afara terenului de joc. Dac-ar fi evoluat pe teren, Dobrin ar fi jucat poate la fel ca și marele Pele. Sau poate chiar mai bine. Ca să-l duci până acolo și să-l ții în tribună este ceva ce întrece orice închipuire! (...) o mare, o foarte mare nedreptate. Care s-a produs în acea vreme și care nu s-a comentat așa cum trebuia...“
De remarcat fairplay-ul lui Pârcălab, cel care a fost cel mai bun fotbalist român al perioadei 1963-1965, detronat în 1966 chiar de... Dobrin. (n. 26 august 1947).
26 octombrie 1997 –– A încetat din viață, la 58 de ani, reputatul crainic-reporter sportiv Sebastian Domozină, foarte îndrăgit în toată țara, dar mai ales în Cetatea Băniei. La câteva zile după moarte, în emisiunea radiofonică „Radio-Magazinul sportiv“, cu titlul „S-a stins un prinț al microfonului“, Ilie Dobre i-a dedicat următoarele însemnări:
„Numele lui Sebastian Domozină a intrat definitiv și irevocabil în istoria transmisiunilor fotbalistice... În legendă... Timbru cald, catifelat. Precum arămiul frunzelor de toamnă... Timbru inconfundabil... As al microfonului. As autentic. Profesionist desăvârșit. A transmis întotdeauna cu o pasiune arzătoare. Fulminantă. Unică și inegalabilă. Transmisiunea fotbalistică a însemnat, pentru crainicul sportiv Sebastian Domozină, viața sa. Inima sa. Sufletul său.
Caracter super.
Generozitate. Bunătate sufletească. Noblețe făr’ de limite…
S-a stins…
Aripa morții l-a secerat pe nedrept. Într-o zi de octombrie 1997. La numai 58 de ani...
Pentru mine, pentru noi, pentru toți cei care l-au prețuit, Saby Domozină rămâne de-a pururi într-un cufăr al inimii... Ca un prinț inegalabil al microfonului... Ca un senior al undelor. Făr’ de seamăn...“
27 octombrie 1910 –– S-a născut fotbalistul internațional galez Jimmy Murphy.
28 octombrie 1930 –– S-a născut pilotul britanic de Formula 1 Bernie Ecclestone.
28 octombrie 1981 –– S-a născut fotbalistul ceh Milan Baroš.
29 octombrie 1975 –– S-a născut, la Galați, canotoarea Viorica Susanu. A cucerit patru titluri olimpice, ultimul la Olimpiada de la Beijing. Chiar în această lună, a trăit un eveniment deosebit – s-a căsătorit, alesul inimii fiind Vlad Luchian. Alături de ea a fost, printre alții, Georgeta Andrunache, coechipiera sa din barca de două rame.
Foarte emoționată, Viorica a declarat: „Nu se compară cu nici o cursă din lume și cu nici o medalie olimpică. Am trăit altfel de emoții, m-au trecut toate transpirațiile și am avut un gol imens în stomac.“
Îi urăm împlinirea tuturor visurilor ți tradiționalul „Casă de piatră!“
30 octombrie 1960 –– S-a născut, la Lanus, o suburbie a capitalei Buenos Aires, celebrul fotbalist internațional argentinian Diego Armando Maradona, supranumit „El Pibe de Oro“ (Puștiul de aur), „Pelusa“ sau „Dieguito“. Este considerat, după majoritatea specialiștilor, al doilea mare fotbalist al tuturor timpurilor, după Pele. Unul din sondaje, realizat pe internet, l-a desemnat chiar fotbalistul secolului.
Primii pași în fotbal i-a făcut la clubul Argentinos Juniors la copii și juniori. A debutat în campionatul Argentinei la 16 ani, la același club, unde a jucat până în 1981 când a fost luat de clubul Boca Juniors dar aici n-a jucat decât un sezon, fiind cumpărat de F.C.Barcelona. Din 1984 până în 1992 a jucat la Napoli cu care a câștigat două titluri de campioană a Italiei în 1987 (primul titlu din istoria acestui club) și 1990, Cupa Italiei în 1990, Cupa UEFA în 1989 și Supercupa Italiei în 1990. În 1992 a început calea întoarsă pe același itinerar, Spania (F.C.Sevilia) – Argentina, încheindu-și cariera în țara sa natală.
În 1978 – an în care naționala mare a devenit campioană mondială – Maradona a câștigat cu naționala de juniori Campionatul Mondial. În același an a câștigat Balonul de Aur al Argentinei. A fost selecționat în echipa națională a Argentinei de 91 de ori și a înscris 34 de goluri.
În 1986 a contribuit decisiv la câștigarea de către Argentina a Campionatului Mondial. de fotbal (victorie cu 3-2 în finala cu Germania). În sferturile de finală contra Angliei a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria acestei competiții, plecând cu mingea de la marginea propriului careu și risipindu-și pe drum toți adversarii. Însă, în același meci, primul gol al lui Maradona a fost înscris cu mâna, infracțiune neobservată de arbitru. În ediția următoare, la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, finala s-a reeditat, dar cu victoria cu 1-0 a Germaniei. Din nou, din echipa vicecampioanei lumii a strălucit Maradona. La a treia participare la un Campionat Mondial, cel din S.U.A. 1994, Maradona nu joacă decât două meciuri, fiind depistat pozitiv la un control anti-dopping.
30 octombrie – 16 noiembrie 1982 –– S-a desfășurat, la Lucerna, în Elveția, a X-a Olimpiadă feminină de șah la care echipa României, formată din Margareta Mureșan, Marina Pogorevici, Dana Nuțu și Elisabeta Polihroniade, a obținut pentru a 5-a oară medaliile de argint și titlul de vicecampioană olimpică. La masa a 3-a, Dana Nuțu a obținut cea mai bună performanță individuală absolută. Antrenorii echipei noastre au fost inginer Mircea Pavlov și Șerban Neamțu.
Dacă pentru fete această Olimpiadă a fost a X-a, pentru băieți a fost a XXV-a, datorită datei de inițiere a competiției la băieți cu peste treizeci de ani mai devreme decât la fete. Echipa masculină, formată din Florin Gheorghiu, Mihai Șubă, Victor Ciocâltea, Mihai Ghindă, Valentin Stoica și Ovidiu Foișor, s-a clasat pe locul zece.
Atât la masculin cât și la feminin campioane olimpice au fost echipele fostei U.R.S.S. La masculin victoria a fost detașată, diferența față de a doua clasată fiind de 6½ puncte.
Cu această ocazie, Congresul F.I.D.E., care s-a desfășurat în paralel la Lucerna, a ales un nou președinte al forului șahist internașional în persoana lui Florencio B. Campomanes din Filipine, binecunoscută personalitate a lumii șahiste. Acesta i-a avut ca predecesori în această funcție pe olandezul Alexander Rueb (1924-1949), suedezul Folke Rogard (1949-1970), olandezul Max Euwe (1970-1978) și islandezul Fridrik Olafsson (1978-1982).
Și pentru că a venit vorba despre olimpiade de șah, nu pot să-mi ascund amarul că la olimpiada masculină din acest an echipa noastră masculină nici măcar nu a putut participa. Este una dintre cele mai dureroase momente din istoria șahului românesc.
31 octombrie/1 noiembrie 1892 –– S-a născut, la Moscova, Alexandr Alexandrovici Alehin, doctor în științe juridice, al patrulea campion mondial, de la instituirea oficială a acestui titlu, în perioada1927-1935 și 1937-1946. Este considerat unul dintre cei mai mari șahiști ai tuturor timpurilor, alături de Capablanca, Fischer, Karpov și Kasparov. La 16 ani a devenit campion de șah amator al Rusiei și maestru al sportului, urcând apoi cu toată tenacitatea până la titlul de campion mondial.
A preluat titlul de campion mondial de la cubanezul Jose Raul Capablanca și l-a cedat în 1935 pentru doi ani olandezului Maghielis (Max) Euwe, după care a reintrat în posesia lui. A murit în fața tablei de șah la Escoril, Lisabona. Este singurul campion mondial la șah pe care sfîrșitul vieții l-a găsit în posesia titlului.
Dacă despre Capablanca s-ar putea spune că a fost cel mai talentat șahist al lumii, despre Alehin s-ar putea spune că a fost cel mai pasionat pentru șah, căruia i-a investit multă, multă muncă. În cartea Elisabetei Polihroniade „Campionii de șah ai lumii“ găsim câteva referiri ale contemporanilor lui Alehin. Reuben Fine declara: „Când l-am văzut prima dată la Pasadena, în 1932, am început să înțeleg geniul său. Mi-a arătat partidele pe care le jucase cu puțin timp înainte la Berna, în meciul cu Euwe, și ochii săi și întregul său comportament aveau o intensitate ciudată pe care nicicând nu o mai văzusem la altcineva. Iubea șahul, era propria lui respirație... Trăia pentru șah și numai pentru șah!“ Tartakover, marele maestru și teoretician, se întreba și își răspundea: „Ce factori de ordin psihologic sau de altă natură au determinat uimitoarea manifestare a talentului său? Ne încumetăm să răspundem: înainte de toate, pasiunea imensă pentru șah, convingerea că șahul este și artă autentică, puternicul său spirit analitic, un izvor nesecat de idei noi de rară ingeniozitate, necontenita trudă spre autoperfecționare. (...) Neîndoielnic, geniul lui Alehin nu a fost numai expresia unui talent nativ, a unei inteligențe strălucite, a unei memorii prodigioase, ci și a unei vaste culturi generale.“
În cartea sa „Șahul de la A la Z“, publicistul vrâncean Constantin Ștefaniu arăta „Devenind campion mondial, Alehin dă jocului de șah o nouă înfățișare, aducându-l de pe calea tehnicismului și dogmatismului pe drumul creator al artei și inovației. Prin jocul său el demonstrează evident că în șah sfârșitul luptei este decis de fantezie, inspirație și voința de a învinge. (...) Jucător complex, dotat cu un excepțional talent și o deosebită putere de muncă, personalitatea sa șahistă a dominat perioada dintre cele două războaie mondiale, ridicând arta șahului la un nivel nemaiîntâlnit până atunci. (...) A fost, fără îndoială, unul dintre cele mai autentice genii șahiste, un veritabil monstru sacru al șahului.“
Alehin a vorbit întotdeauna și pretutindeni despre arta șahistă, denumindu-i pe maeștrii șahului artiști. (m. 24 martie 1946)
31 octombrie 1920 –– S-a născut fotbalistul internațional suedez Gunnar Gren.
31 octombrie 1920 –– S-a născut fotbalistul internațional german Fritz Walter. (m. 2002)
31 octombrie 1947 –– S-a născut atletul american Frank Shorter.
31 octombrie 1964 –– S-a născut fotbalistul internațional olandez Marco van Basten.
31 octombrie 1978 –– S-a născut tenismenul olandez Martin Verkerk.
31 octombrie 1983 –– S-a născut șahistul rus Alexander Grischuk, mare maestru internațional.
Anton SOARE
sursa foto: ecultural.ro
