Baschet de Vrancea pentru Romania
CSS Focșani a câștigat turneul de la Ludwigsburg
Este al doilea turneu internațional câștigat de baschetbaliștii focșăneni în doi ani!
Mihai Petruț: „Am făcut o bună propagandă Focșaniului și României!”
Baschetbaliștii de la CSS Focșani au plecat marțea trecută în Germania pentru a participa – pentru a șasea oară – la turneul internațional de la Ludwigsburg. Se întorc la Focșani după o săptămână în postura de câștigători ai competiției la care au concurat cu șase formații din Germania și una din Italia. Inițial formația focșăneană trebuia să joace în turneul U 14, dar înainte de plecare a fost anunțată că va juca la U 16. În consecință, alături de Vârnă, Avram, Cioarec, Tănase, Caragață, David, Dobrea și Lungu, de la U 14, au făcut deplasarea și mai experimentații Olaru, Neguroiu, Mirea și Ioniță. Au fost alcătuite două grupe a câte patru formații. În grupă, CSS a depășit cu 69-23 pe Ludwigsburg II, cu 49-31 pe Tamm și cu 39-24 pe Remschek. În semifinală, focșănenii au învins cu 59-34 pe Kirkheim iar în finală, cu 59-38 pe Tamm. „După șase ani, este prima oară când câștigăm turneul, la anterioarele participări clasându-ne pe locul al doilea s-au al treilea. Am făcut o bună propagandă Focșaniului și României într-un oraș care respiră baschet. Ludwigsburg are șase arene pentru baschet, are echipe pentru toate categoriile de vârstă. Am jucat un baschet modern, cu presing pe tot terenul iar Alin Olaru a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului. Este al doilea turneu internațional pe care îl câștigăm în doi ani, după cel din Belgia, unde suntem invitați din nou anul viitor, în perioada Paștilor”, mi-a spus antrenorul CSS Focșani, profesorul Mihai Petruț, aflat pe drumul de întoarcere spre casă. Au fost invitați să revină și la Ludwigsburg, la ediția din 2011 a turneului.
Petrică BUTUC
In foto echipa gazda a turneului U16
sursa foto: basket-ludwigsburg.de