Sport focșănean de toamna 2010
Petre Plopeanu revine în managementul sportiv!
Fostul director al DJS Vrancea a fost desemnat reprezentantul comunității în Comitetul Director al CSM 2007
Fostul director al Direcției Județene de Sport Vrancea, profesorul Petre Plopeanu, revine în managementul sportiv. Marți seara, în ședința Consiliului Local al municipiului Focșani, a fost desemnat reprezentantul comunității în Comitetul Director al Clubului Sportiv Municipal 2007. Dan Dumitru, reprezentant al comunității încă de la înființarea clubului, s-a retras în urmă cu o lună după ce a fost ales președinte al Asociație Județene de Fotbal. Și după ce susținuse consistent, din aceast poziție, fotbalul focșănean. Petre Plopeanu, prin experiența sa îndelungată de director al DJS Vrancea poate aduce o contribuție importantă la găsirea soluțiilor pentru o bună funcționare a CSM 2007 într-o perioada extrem de dificilă pentru clubul sportiv cel mai reprezentativ al Focșaniului. Petre Plopeanu, care este profesor de sport la Școala nr.7 din Focșani nu a stat deoparte de fenomenul sportiv din municipiu după îndepărtarea din funcția de director al DJS, fiind prezent la numeroase partide ale echipelor de handbal, futsal ori fotbal ale CSM 2007.
Petrică BUTUC
N.R. - Doar 100 de mii de lei pentru CSM 2007!
Consiliului Local al Municipiului Focșani a aprobat, în ședința de marți seara, rectificarea bugetară prin care Clubului Sportiv Municipal 2007 i-au fost alocați 100 de mii de lei. Vom reveni cu amănunte!