Mai mult decât oricând fotbalul românesc îşi dezvăluie adevărata faţă: aceea a unor campionate murdare, cu ierarhii stabilite după mărimea conturilor finanţatorilor sau după sferele de influenţă ale acestora. Nebunia primei ligi născută din ambiţiile lui Becali şi Paszkany a creionat modele şi pentru Liga a doua. Jumătate din meciurile returului din Liga 1 s-au jucat sub sintagma: „Cine are prieteni şi bani mai mulţi”, indiferent că a fost vorba de meciuri ce au decis sau vor decide campioana sau echipele retrogradate.
Mircea Sandu, din postura de oficial al UEFA, promitea că vom avea competiţii corecte. Iar promisiunile „Naşului” au rămas la fel de deşarte precum cele din toţi anii în care acest dinozaur veritabil a condus fotbalul românesc. Liga a doua este competiţia aflată exclusiv în patronajul FRF, adică în custodia lui Sandu, Lupescu şi Prunea. Iar Liga a doua a ajuns un circ ieftin în care prietenii Naşului trebuie să-şi primească dreptul. Chiţu de la Câmpina ameninţa prin vocea unui antrenor ulteerior demis că poate face ce vrea în Seria 1. Am crezut că nu va juca totuşi într-un sat fără câini şi ne-am înşelat. Prietenul Ştefan Chiţu, cel care găzduieşte la propriul hotel în coparticipaţie cu familia Sandu naţionalele de juniori ale României a început să joace într-o competiţie oficială după propriile reguli: la meciul cu Bacăul a schimbat de 7 (şapte) ori brigada de arbitri şi a câştigat meciul după o japcă (termen folosit de arbitri atunci când se face orice pentru ca o echipă să câştige meciul) cum rar se mai vede chiar şi în Liga a patra. A urmat episodul Braşov, acolo unde Chiţu a negociat probabil cu Dinu Vamă câteva arbitraje favorabile Braşovului ăn sezonul viitor de Liga 1. Meciul din Sâmbăta Mare dintre FC Braşov şi FCM Câmpina a arătat ca o regie ieftină, ce a mai dărâmat un mit românesc: Răzvan Lucescu, tânărul antrenor ce poza într-unul dintre antrenorii români cu ştaif, acel antrenor de care avea atâta nevoie fotbalul românesc. Dar Răzvan şi-a adus aminte de practicile de pe vremuri ale Tatălui, pentru că Lucescu tatăl, de altfel un antrenor valoros, nu a uitat că e român şi a pus umărul la multe blaturi celebre din perioada comunistă şi din epoca postrevoluţionară. Lucescu cel Mic a rămas repeten la şcoala corectitudinii tocmai în Sâmbăta Mare. A pus umărul la urnirea căruţei federale de la Câmpina. Aşa a înţeles Piticul să fie arbitru într-o competiţie cinstită, o competiţie în care ar trebui să triumfe valoarea arătată pe teren.
CSM Focşani s-a trezit într-un adevărat meci al patimilor, având o echipă cea mai valoroasă din tridentul Câmpina – Bacău – Focşani, dar cu cele mai puţine sfere de influenţă în fotbalul din antecamera primei ligi. Nu e vina nimănui că la Focşani nu se fac aranjamente, că echipa ăşi joacă şansa pe teren, înţelegând ce înseamnă fenomenul sportiv. În faţa aranjamentelor prahovene şi a celor sechelariene (probabil Sechelariu a aruncat în joc toate influenţele sale pentru a putea vinde la un preţ cât mai bun echipa către Primărie), CSM-ului nu-i rămâne decât varianta valorii arătate pe terenul de joc, valoare care poate creşte de la meci la meci şi care ne poate da speranţe pentru campionatul următor. Iar CSM-ul trebuie să pedepsească Bacăul în finalul de sezon, pentru că nu avem nevoie de un fotbal corupt în România. Păcat de numele Lucescu, Micuţul răzvan reuşind să mai distrugă un mit al corectitudinii.

Vlad.vlasceanu@sportuldevrancea.ro