Băcăuanii s-au revanșat pentru trecutele umilințe!
Aerostar Bacau – FC Panciu 3-1 (3-1)
Formația FC Panciu: Ionel – Stanciu, Bozean, Hrimiuc (60 Liutec), Mihai – Bâra (48 Stan), Cioran, Balaban (46 Markos), Gălățeanu – Duțu, Dobrescu (28 I. Radu).
Au marcat Dutciuc (3), Gândulescu (32), Burcă (43)/ Radu (39)
Păncenii nu se regăsesc după eșecul de acasă din partida cu Oțelul II. Învinsa lor de serviciu, Aerostar Bacău, căreia în amicalele de dinaintea începerii campioantului i-au administrat vreo zece goluri, s-a revanșat pentru toate umilințele suferite până acum. Le-au marcat trei goluri într-o repriză și, cu noroc, au câștigat. Panciul a înscris prin I. Radu, din lovitură liberă, în minutul 32. După 3-1 la pauză, Sorin Haraga a mutat și oaspeții au pus stăpânire pe joc creîndu-și cel puțin trei ocazii clare de a obține un scor mai bun. Au ratat, însă, Radu, în minutul 51 când, scăpat singur spre poartă, l-a luat la țintă pe portarul băcăuan, Liutec, în minutul 65, când a încercat lobul din situație foarte bună și același portar a agățat mingea, iar în minutul 73, Cioran a șutat în bară. Dacă Focșaniul poate găsi explicația unor rezultate nefavorabile în tinerețea echipei aflată în construcție, la Panciu nu sunt probleme de lot, ci de omogenizare în zona defensivă, prea ușor penetrabilă în acest început de campionat! După meci, directorul sportiv Raul Cioran mi-a declarat: ”Au fost două reprize total opuse. Dacă până la pauză am fost dominați total, în partea a doua a fost rândul nostru să conducem jocul. Am fost, însă lipsiți de noroc în condițiile în care din treei ocazii nu am fructificat nici una. Este adevărat, și băcăuanii au avut o bară”. Întrebat cum explică debutul slab de campionat și înfrângerea în fața unei formații pe care FC Panciu a bătut-o pe unde a prins-o, Raul Cioran mi-a spus că “Acum, la cald, nu pot spune nimic. Va fi făcută o analiză săptămâna viitoare și vom vedea la ce concluzii vom ajunge!”
Rezultatele și marcatorii etapei
Rapid Suceava - CSM 2007 Focșani 3-0. Au marcat Sevaciuc (60), Tomescu (65), Negru (88 - pen.)
CSM Pașcani - M. Eminescu 1-0. A marcat D. Radu (80 - pen.)
FCM Bacău - ASC Bacău 0-0
Oțelul II - Poli Galați 2-1. Au marcat Al. Avram (65), S. Cucu (67) / Velicu (64)
Aerostar - CS Panciu 3-1. Au marcat Dutciuc (3), Gândulescu (32), Burcă (43)/ Radu (39)
Ceahlăul II - FCM Onești 2-0. Au marcat G. Ciocoiu (20), Al. Margină (53)
Clasament
1 FCM Bacău 4 3 1 0 10 2 8 10
2 Otelul Galati II 4 3 1 0 6 2 4 10
3 Rapid Suceava 4 2 1 1 7 3 4 7
4 Mesagerul Bacău 4 2 1 1 6 3 3 7
5 Petrotub Roman 2 2 0 0 5 1 4 6
6 Aerostar Bacau 3 2 0 1 6 4 2 6
7 CSM Pascani 4 2 0 2 5 9 -4 6
8 FCM Onești 4 1 1 2 4 8 -4 4
9 Ceahlaul P.N. II 2 1 0 1 3 2 1 3
10 FC Panciu 4 1 0 3 7 8 -1 3
11 Poli Galați 4 1 0 3 4 7 -3 3
12 Cetatea Tg. N. 3 1 0 2 2 6 -4 3
13 CSM 2007 Focsani 4 1 0 3 1 6 -5 3
14 Luceafărul M. E 4 0 1 3 2 7 -5 1
Etapa viitoare
Rapid CFR Suceava - Petrotub Roman
CSM 2007 Focsani - CSM Pașcani
LUCEAFĂRUL Mihai Eminescu - FC Municipal Bacău
ASC Bacău - Otelul Galați II
Politehnica Galați - Aerostar Bacău
FC Panciu - Ceahlaul Piatra Neamț II
Petrică BUTUC