Handbal de Vrancea, Divizia A
Cu o săptămână înainte de începerea campionatului...e jale la echipa de handbal care reprezinta municipiul Focsani ...
CSM 2007 Focșani, într-o stare aproximativă...
Campionatul Diviziei A masculin va începe la 11 august. Practic, mai e până atunci o săptămână iar situația la CSM 2007 Focșani nu este deloc limpede. Antrenorul Lucian Tucan nu știe pe cine mai poate conta din vechiul lot pentru că jucătorii nu au fost chemați să semneze noile contracte, sunt foarte mari restanțe la plata contractelor pentru trecutul sezon competițional. Restanțele pe aprilie și mai vor fi plătite, după ce vin banii de după rectificarea bugetului Consiliului Local, așa cum mi-a spus antrenorul Tucan după ședința de miercuri a Comitetului director al CSM 2007. Nici în legătură cu locul de pregătire lucrurile nu stau bine: după o lungă perioadă de pregătire într-o sală de liceu, echipa a început să se antreneze în Sala Polivalentă, dar în condițiile în care nu există o solicitare scrisă din partea conducerii clubului, jucătorii nu pot beneficia de servicii minime, cum ar fi accesul la duș după antrenamente. Altfel spus, este nevoie de un angajament contractual între CSM 2007 și unitatea de administrare a Sălii Polivalente pentru ca echipa de handbal – despre ea vorbim acum – să utilizeze sala cu drepturile oricărei entități care o închiriază.
La antrenamentul de miercuri, au fost prezenți Rusu, Stan, Costache, Neață, Popa, Vasilache, Gheorghe. Profesorul Tucan va folosi, ca și în campionatul trecut, și câțiva juniori care vor avea dublă legitimare, pentru a crește viitorii seniori ai formației.
Seria I, din care face parte CSM 2007 Focșani, mai are în componență pe Universitatea Galați, Politehnica Iași, HC Vaslui, Universitatea Bucovina II Suceava, Știința Municipal Dedeman II Bacău, LPS Piatra Neamț. După ce au ratat promovarea, gălățenii au revenit la matcă. Au revenit, după o pauză de un an, și băcăuanii, dar sub o altă denumire.
Programul focșănenilor, așa cum a fost publicat pe site-ul FRH este următorul:
Etapa I, sâmbătă, 11 septembrie, stau.
Etapa a II - a, sâmbătă, 18 septembrie, acasă, cu Universitatea Galați
Etapa a III – a, sâmbătă, 25 septembrie, la Iași, cu Politehnica
Etapa a IV – a, sâmbătă, 2octombrie, acasă, cu HC Vaslui
Etapa a V – a, sâmbătă 9 octombrie, la Universitatea Bucovina II Suceava
Etapa a VI – a, sâmbătă, 16.octombrie, acasă cu Stiinta Municipal Dedeman II Bacau
Etapa a VII – a, sâmbătă, 30 octombrie, la LPS Piatra Neamț
Petrică BUTUC