Serie bună în amicale!
Dunărea Galați – FC Panciu 0-0
Formația FC Panciu: Lazăr (Ionel, Gordin) – Stanciu, Bozian, Vlad, Mihai – Bâra, Ionică, Duțu, Marin – Rusu, Sascău.
Au mai jucat Balaban, Gălățeanu, Stan, Dobrescu, Ungureanu, Rychard.
Păncenii au terminat neînvinși al doilea amical al verii și tind să repete performanța din iarnă, când nu au pierdut nici un meci de pregătire. Întâlnirea lor cu gălățenii din Liga a II-a a fost echilibrată. Și-au și creat câteva ocazii de a marca risipite, însă, de Rusu, de trei ori și Dobrescu. Punctele de interes ale partidei au fost revenirea în teren a lui Dobrescu, singurul vârf autentic legitimat din lot, după o lungă întrerupere provocată de accidentarea din retur și parada lui Gordin care, în minutul 88, a apărat mingea trimisă de gălățeni din lovitură de pedeapsă!
FC Panciu așteaptă hotărârea Comisiei de recurs a FRF pentru a vedea cu cine și dacă va juca sâmbătă, în turul al doilea al Cupei României.
Petrică BUTUC