Fotbal mondial 2010
E Spaniaaaaaaa!
Spania și Germania, două formații de valori apropiate, au jucat partitura obișnuită pentru acest campionat mondial. Spaniolii, cu jocul lor de pase dens și spectaculos, germanii, mizând pe contrele cu care au devastat Anglia și Argentina. În prima repriză, partida s-a purtat într-un relativ echilibru, cu un plus pentru spanioli care și-au ținut adversarii în propria jumătate și nelăsându-i să-și dezvolte contraatacurile. Au și risipit două mari situații de gol, dintre puținele pe care și le pot crea două echipe aflate într-o confruntare supertacticizată. În partea a doua a meciului, presiunea Armadei Roja a fost năucitoare. Spre deosebire de alte întâlniri, ibericii au regăsit agresivitaea pierdută, și-au construit alte ocazii de a înscrie și, până la urmă, și-au luat partea leului înscriind prin formidabilul Puyol. A fost golul calificării, cel care a dus Spania, în premieră, într-o finală de campionat mondial. Campionii Europei și-au onorat statutul de lideri ai fotbalului de pe bătrânul continent și au trecut de a doua cea mai bună formație a turneului final. Indiferent de rezultatul finalei, Germania rămâne surpriza frumoasă a competiției prin fotbalul său aerisit, spectaculos, tehnic și eficient. Sângele polonez, latin și turcesc adus în echipă de Joachim Low a adăugat celui nemțesc prospețimea de care Germania avea nevoie pentru a ieși în lume cu o imagine pe care nu prea a mai avut-o în existența sa. Spania a fost FC Barcelona minus Messi plus Casillas, Ramos, Xabi Alonso, Capdevila. A jucat, adică, așa cum o face echipa catalană, cu diferența că a fost mai productivă. Spectacolul celei de-a doua semifinale a fost total. Urmează finala dintre Spania și Olanda. O partidă de văzut, pentru că se anunță a fi cel puțin la fel de frumoasă ca și semifinalele!
Petrică BUTUC