Fotbal de vara din Vrancea
Cupa României – etapa judeteana - debutează duminică
Campionatul s-a încheiat, fotbalul județean continuă. Începe Cupa României. Duminică, la ora 11.00 se vor disputa șase întâlniri, după un program care a fost stabilit, joi, cu participarea conducerii Asociației Județene de Fotbal și a reprezentanților cluburilor care s-au înscris în competiție. Împerecherea echipelor a fost făcută în funcție de zona geografică, partidele urmând să se dispute pe terenul formației mai slab clasate în campionatul județean, respectiv, mai slab cotate, în cazul celor care nu au participat la competiția județeană.
Programul meciurilor este următorul:
Amicii Gugești – Avântul Jariștea, la Urechești;
Victoria Bordeasca – Dinamo Tătăranu, la Bordeasca;
CSM Focșani (juniori) – Viitorul Homocea, pe stadionul Milcovul;
Voința Slobozia Ciorăști – AS Câmpineanca, la Slobozia Ciorăști;
Zorile Cotești – Național Golești, la Cotești;
Unirea Milcovul- Șoimii Năruja, la Milcovul.
Partidele vor fi eliminatorii, învingătoarele urmând să participe, săptămâna viitoare, la tragerea la sorți a întâlnirilor din etapa a II-a. Baremurile pentru meciuri vor fi suportate în părți egale de fiecare echipă.
Formațiile care nu au participat la Campionatul județean vor evolua pe bază de tabele nominale care – în mod obligatoriu – vor avea viza medicală.
Petrică BUTUC
sursa foto: 360city.ro