Fotbal Mondial 2010
Nume de cod Ar-gen-ti-naaaa!
Calificarea Argentinei la turneul final al Campionatului mondial s-a născut în chinuri. Trupa lui Maradona a câștigat biletele pentru Africa de Sud cu un gol marcat în ultimele minute ale ultimului joc de calificare. Suferința la care i-a supus calificările le-a dat înțelepciunea de a construi o formație la nivelul marilor vedete pe care le are țara. Și le-a dat limpezimea și iuțeala jocului pe care fotbaliști cu valoarea unui Messi, Higuain, Aguerro, di Maria, Tevez le pot pune în valoare cu rezultate remarcabile. Joi, argentinienii au făcut scor cu Coreea de Sud, cea care trecuse fără mari dificultăți, în primul joc, de Grecia. Au înscris după combinații dezarmante dând senzația că pot trimite mingea în plasa porții coreene de câte ori își propun. Argentina, la a doua apariție în turneul final, confirmă bunele aprecieri anterioare întrecerii din Africa de Sud și se anunță o mare pretendentă la una dintre medalii. Chiar la titlul mondial. Fără îndoială, dacă Germania și Olanda vor repeta prestația din prima etapă, se vor înscrie pe lista pretendentelor. Ar putea-o face și Brazilia ori Spania – în ciuda sincopei din fața Elveției – dar dacă nu vor găsi calea spre gol, nu vor avea nici o șansă în fața impetuozității și clarității în joc a argentinienilor, nemților și olandezilor. Deocamdată, numele de cod al Mondialului sud African este Ar-gen-tinaaaa!
Petrică BUTUC