Fotbal de Vrancea
Panciu – revelația primei serii a Campionatului!
FC Politehnica Galați - CS Panciu, vineri, 11 iunie, ora 18.00
Campionatul Ligii a III-a a ajuns la ultima rundă. Ce a fost de spus, a fost spus: Brăila merge în Liga a II-a, Pambac, Pașcani, Dunărea II, Vaslui II, Gura Humorului au retrogradat. Înaintea lor, Rădăuțiul și Câmpulung Moldovenesc au abandonat fiind prea mici – financiar, în primul rând – pentru un război nici el mai de Doamne-ajută, dar prea mare pentru ele. Dacă Federația Română de Fotbal și-ar fi respectat normele stabilite la începutul ediției de campionat care tocmai se încheie, ar fi trebuit ca Panciul – care va termina, probabil, pe locul al doilea - să participe la barajul pentru Liga a II-a. Nu a fost să fie, așa că păncenii – adevărata revelație a primei serii a campionatului, vor mai parcurge o ediție de campionat pentru a încerca promovarea. Vineri, la Galați, în meciul cu Politehnica, vor avea prilejul să termine în forță campionatul, să fie neînvinși de la venirea la echipă a lui Vasile Burgă și să-și conserve locul al doilea, pentru care le-ar fi suficient și un rezultat de egalitate.
CSM 2007 Focșani se află în vacanță, focșănenii terminând campionatul – și grijile – cu o săptămână mai devreme. Vor câștiga, însă, în ultima etapă, de la retrasa din campionat echipă a Gurii Humorului, trei puncte cu care ar putea urca unul sau două locuri în clasament. Oricum, nu mai are importanță decât pentru statistica fotbalului, pentru CSM 2007, locul 12 sau 10 având, practic, aceeași valoare în condițiile în care nu este în discuție nici promovarea nici retrogradarea.
Partida de la Galați dintre Politehnica și FC Panciu va fi condusă asftel:
A: Florin Costin Dan (Oltenița)
A1: George Marian Fridl (Comănești)
A2: Alexandra Theodora Apostu (Bacău)
Obs: Pompiliu Coșconea (Buzău)
Clasament
1. CF Brăila 31 24 6 1 84-16 78
2. FC Panciu 31 21 3 7 63-30 66
3. Petrotub Roman 31 19 7 5 66-27 64
4. Politehnica Iasi II 31 16 6 9 54-37 54
5. Ceahlaul P. Neamț II 31 15 5 11 44-41 50
6. Rapid CFR Suceava 31 15 3 13 55-41 48
7. Willy Bacău 31 15 3 13 59-52 48
8. Otelul Galați II 32 14 4 14 51-36 46
9. Politehnica Galați 31 13 6 12 47-46 45
10. Cetatea Târgu Neamț 31 13 6 12 45-46 45
11. Aerostar Bacău 31 14 2 15 51-43 44
12. CSM 2007 Focșani 31 11 9 11 32-31 42
13. Pambac Bacău 31 11 7 13 41-46 40
14. CSM Pașcani 31 11 5 15 42-51 38
15. Dunarea II Galați 31 5 4 22 20-65 19
16. Sporting Club II Vaslui 31 4 4 23 24-100 16
17. CS Gura Humorului 31 2 2 27 8-78 8
Progranul etapei
Rapid CFR Suceava - Aerostar Bacău
Politehnica Iasi II - Ceahlaul Piatra Neamț II
Dunarea II Galați - CSM Pașcani
Pambac Bacău - Municipal Petrotub Roman
Sporting Club II Vaslui - Cetatea Târgu Neamț
CS Gura Humorului - CSM 2007 Focșani
Politehnica Galați - FC Panciu
Willy Bacău - CF Brăila
Petrică BUTUC

sursa foto: liga2.ro