Clubul Sportiv Municipal 2007, schimbare la varf
Doina Fodoreanu: “Am solicitat o întâlnire cu toți șefii de secție”
La puțin timp după ce a fost aleasă ca președinte al Comitetului director al Clubului Sportiv Municipal 2007, Doina Fodoreanu mi-a declarat că, la solicitarea primarului Decebal Bacinschi, directorul clubului, Marian Rădulescu, urmează să prezinte în următoarele două săptămâni o situație financiară a CSM 2007. În săptămâna 1-7 iunie, noua președintă a Comitetului director va avea o întâlnire cu toți responsabilii de secție. “Doresc să știu de la sursa directă care sunt problemele cu care fiecare secție sau disciplină sportivă se confruntă, cum stau lucrurile în club și să căutăm, apoi, soluții. Pe termen lung, imi propun să găsim mijloacele prin care să determinăm spectatorii să vină în număr cât mai mare la competițiile sportive. În fond, este clubul municipiului!”
Sportul de Vrancea îi urează președintei Comitetului director să i se împlinească intențiile și să-i fie cu folos prezidențiatul la Clubul Sportiv Municipal 2007.
Petrică BUTUC