Adnotări la o sedință de bilanț
Nici o șansă!
Bilanțul pe 2010 al Direcției Județene pentru Sport Vrancea a produs o prezentare de date statistice și informații despre ce s-a întâmplat în sportul vrâncean, dar și o confruntare de idei între sală și prezidiu ca și o serie de observații ori reproșuri adresate de profesorii și antrenorii de sport celor care au reprezentat, cu acel prilej, autoritatea administrativă ori sportivă locală și centrală. Fără a face vreo ierarhizare a importanței acestora, le voi prezeta pentru că, în viziunea autorului articolului, au fost generate de stări concrete de lucruri existente în activitatea sportivă din județ. Așadar:
Profesorul Viorel Ion a făcut observația – cu suficientă acoperire în realitate – că DJS trebuie să aibă în preocupări întreaga activitate sportivă din județ, nu doar clubul subordonat ANS. Viorel Ion a mai atras atenția asupra prestației Cabinetului de medicină sportivă care “pune bețe în roate” activității sportive din județ, determină cluburile să meargă în alte județe să obțină vizele de sănătate pentru sportivi, altfel fiind imposibilă participarea lor la competiții. Pentru că, în mai, la Focșani va avea loc finala pentru licee la rugby în 7 a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar este nevoie să fie efectuate lucrări de gospodărire, investiții pe care nu le poate face proprietarul bazei Tineretului, Consiliul Județean Vrancea. Profesorul Viorel Ion a formulat și o propunere: Baza din Bariera Mărășești să fie dată în folosință Liceului cu Program Sportiv care, într-o astfel de situație, chiar lipsit de resurse fiind, ar mai găsi posibilități să facă lucrări minore carte să permită desfășurarea normală a activității formațiilor de rugby și nu numai.
Profesorul Radu Georgescu a constatat că în alte localități din județ decât Focșaniul sunt mulții copii cu calități pentru a face sport care nu pot fi aduși la cluburile de performanță pentru că nu există locuri de cazare în acest scop.
Profesorul Emil Dumitru a cerut reprezentantei ANS ca, la competițiile de masă pentru elevi, să participle distinct elevii elevi legitimați și cei nelegitimați.
Profesorul Mihai Petruț, directorul LPS Focșani a spus că a fost demarat un proiect de campus la liceu, dar lucrurile s-au blocat pentru că nu sunt bani. Au fost, însă amenajate câteva camere în care au fost cazați elevi sportivi din alte localități. A mai solicitat sprijin pentru înlocuirea suprafeței foarte dure din sala de sport a Liceului, cu o alta care să nu afecteze sănătatea sportivilor ce participă la antrenamente ori jocuri în sală.
Cu siguranță că și alți actori ai fenomenului sportiv din Vrancea au observațiile, constatările și nemulțumirile lor, însă și acestea, ca și cele expuse la ședința de bilanț nu au șansa de a trece dincolo de receptare din partea celor de care ar depinnde schimbarea actualei stări de lucruri. Unul dintre motive, dar nu singurul este lipsa banilor! Despre o astfel de lipsă și consecințele ei concrete, într-un viitor articol!
Petrică BUTUC