Futsal, semifinalele Cupei României
Mai bine nu se putea!
CSM 2007 Focșani – SPICOM Sfântu Gheorghe, in dublă manșă, la 10 și 16 mai, primul joc urmând să se dispute pe terenul adversarilor
CSM 2007 Focșani poate parcurge cel mai prolific sezon de la constituirea echipei. După ce a reușit performanța de a pătrunde în grupul de opt formații ce își dispută titlul în sistem play-off și a acces în semifinalele Cupei României, formația pregătită de Petrache Gurguiatu și Orlando Șerbănică este foarte bine plasată să ajungă în finala Cupei. Tragerea la sorți a semifinalelor i-a fost favorabilă, rezervându-i ca adversară în penultimul act pe SPICOM Sfântu Gheorghe. În campionat, disputa dintre cele două echipe a fost foarte echilibrată, fiecare câștigând partida de pe teren propriu: CSM 2007 Focșani, cu 1-0, SPICOM, cu 2-1. Repetarea acestor rezultate în Cupă, i-ar trimite pe focșăneni în finală. Maniera în care jucătorii CSM 2007 au evoluat în ultima parte a campionatului, în Cupă și în prima partidă cu CITY US Târgu Mureș din play-off este dătătoare de speranțe pentru semifinala cu SPICOM. Până atunci, duminică, la Târgu Mureș, Săraru și colegii săi au ocazia să facă din nou o figură frumoasă în ceea ce ar putea fi ultima lor partidă în ediția de campionat 2009 – 2010. Cu siguranță că nici unul dintre susținătorii lor nu s-ar supăra dacă ei ar produce surpriza, dar nici dacă ar pierde onorabil în fața celei mai bune formații de futsal din România!
În Cupă, cele două echipe au avut următorul parcurs:
SPICOM - CFF CLUJANA Cluj-Napoca 8 - 1
INFO-PRESS Odorheiu Secuiesc – SPICOM 3 - 4
CSM Focșani - MOLDOCOR Piatra Neamț 8 - 7
CSM Focșani - UNITED Galați 4 – 3
În cealaltă semifinală, se vor întâlni CS CONCORDIA Chiajna și CITY US Târgu Mureș, primele două clasate la terminarea sezonului regulat.
Petrică BUTUC
sursa foto: sportdc.ro