În căteva rănduri, managerul clubului de fotbal CSM Focşani, Dan Dumitru, a afirmat că sunt reguli clare pentru accesul la tribuna oficială a stadionului Milcovul Sud, la meciurile oficiale şi amicale ale echipei. Acest lucru l-a făcut atăt în presa scrisă, căt şi în cea audio-video, dar din păcate se pare că s-a ajuns chiar să se piardă un sponsor al echipei care a venit la meci şi nu a avut loc pe scaunele de la tribuna oficială. Acesta este un aspect, al doilea fiind cazul altor neaveniţi, care stau în picioare, pe lăngă scaune, dând o notă urâtă celor prezenţi şi un aspect de sală de aşteptare.
Săptămâna trecută la partida dintre CSM Focşani şi Dinamo II, au fost iarăşi o serie de persoane care nu prea aveau ce să caute chiar la tribuna oficială. Dar pentru unii, care vor să fie mai interesanţi, nu realizează, că nu stau acolo unde ar trebui să stea şi, cum se spune, se bagă în seamă!
Cine s-a băgat în seamă săptămâna trecută: Vasile Burgă, fost jucător şi arbitru de fotbal, actualmente angajat la Penitenciarul Focşani, Constantin Pascu, inginer, fost preşedinte de club, actual membru în comisia ruşinii de la AJF Vrancea, Laurenţiu Muscalu, ziarist la Pro Sport de Bacău, actualmente profesor de sport la şcoala Nicolae Iorga din Focşani, Ionuţ Botezatu, fost jucător de fotbal, actualmente managerul unei societăţi de imobiliare, şi alţii
Florin Stoica, Dogaru,Nagâţ
Toţi aceştia, dar şi alţii care mai doresc să aibe un scaun rezervat la tribuna oficială, pot lua legătura cu organizatorul de competiţii Nicolae Zaiţ şi chiar cu preşedintele Dan Dumitru.
Măine, la meciul de la orele 11.00, dintre CSM Focşani şi Dunărea Galaţi, vom vedea ce vedete mai apar la tribuna oficială! De data asta vom veni şi cu poze!!!
redactia@sportuldevrancea.ro