Joc bun și victorie la Suceava!
Universitatea Bucovina II – CSM 2007 Focșani 23-24 (12-16)
Formația CSM 2007: Ciubotaru, Cloșcă – Popa, Negrea, Vasilache, Gheorghe, Stan, Neață, Maftei, Moldoveanu, Costache, Vasile, Voicu.
Antrenor, Lucian Tucan
Focșănenii și-au onorat valoarea învingând pe terenul echipei aflate pe locul al doilea al clasamentului seriei A în Divizia A a Campionatului național. Este o victorie reconfortantă care confirmă calitatea lotului focșănean și a pregătirii tehnico-tactice făcute sub îndrumarea profesorului emerit Lucian Tucan.
Meciul a debutat furtunos din perspectiva oaspeților care au luat repede un avans consistent – 1-7 – după care gazdele au revenit, iar la pauză s-a intrat cu o diferență de patru goluri: 12-16. La apropierea sucevenilor au avut o substanțială contribuție arbitrii, grijulii ca avansul focșănenilor să nu devină de nesurmontat. În repriza a doua, disputa s-a echilibrat, dar CSM a reușit să mențină până în final un avans de un gol, suficient pentru a câștiga partida. “Am început bine jocul, dar pe final a trebuit să ne întrebuințăm serios pentru a câștiga” mi-a declarat antrenorul Lucian Tucan care a remarcat întreaga echipă, cu un plus pentru Viorel Ciubotaru care a avut multe intervenții foarte bune.
Duminică, 14 martie, CSM 2007 va juca acasă, cu Politehnica Iași, în ultima etapă a celui de-al doilea tur.
Petrică BUTUC