Rezultat previzibil la Iași!
Penicilina Iași – CSM 2007 Focșani 3-0 (25-17, 25-5, 25-23)
Meciul de la Iași cu Penicilina nu conta în clasament decât pentru gazde care speră să intre în grupul de patru ce se vor bate pentru titlul de campioană. Focșănencele au folosit întâlnirea de sâmbătă pentru a rula lotul cu care vor aborda turneele play-out ce vor decide formațiile ce rămân în Divizia A1 și pe cele retrogradate. Având în vedere valoarea celor două loturi și prestațiile de până acum în campionat, rezultatul se înscrie în limitele normalității. Inclusiv recordul negativ de cinci puncte câștigate într-un set, pe care oaspetele l-au mai atins în partida jucată în Sala Polivalentă împotriva voleibalistelor de la Dinamo București. Momentul de reper la care se cuvine să evaluăm potențialul fetelor pregătite de Marian Rădulescu și Laurențiu Popescu este, însă, partida victorioasă disputată în compania CSM Sibiu!
În etapa următoare, CSM 2007 va întâlni, pe teren propriu, pe Știința Bacău, o altă candidată la play-off, ca și Penicilina Iași.
Petrică BUTUC
sursa foto: gsp.ro