Viaţa profesorului Gheorghe Dumitrescu se confundă cu viaţa catedrei de educaţie fizică şi sport a Colegiului Naţional Unirea Focşani. În numele a zeci de generaţii de absolvenţi îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru sportul şcolar vrâncean şi pentru nobleţea de a-şi fi pus inima pe altarul celei mai reprezentative unităţi de învăţământ din judeţul Vrancea.
Dumnezeu a vrut ca Gheorghe Dumitrescu să-mi fie şi profesor, dar şi coleg în această frumoasă meserie!
La mulţi ani şi vă iubim dom’ PROFESOR!

Gheorghe Dumitrescu s-a născut pe 23 iulie 1934, în zodia Leu, în comuna Scundu, în judeţul Vâlcea. Părinţii, Eugenia şi Ion Dumitrescu, decedaţi amândoi şi are două surori, Valentina şi Filomiţa, care locuiesc în Bucureşti şi una în comuna natală.
Clasele primare le-a făcut în comuna Scundu din judeţul Vâlcea, avându-l ca învăţător pe domnul Anghel Dumitrescu. Gimnaziul l-a făcut în oraşul Drăgăşani, la liceul „Ion Brătianu”, apoi a urmat cursurile la liceul „Alexandru Lahovari” din Rîmnicu Vâlcea, având profesori de educaţie fizică şi sport pe domnul Marin Trâncă şi Petre Darie.
Studiile superioare le-a absolvit la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, cu specializarea jocuri sportive – specialitatea baschet.
Este Maestru al Sportului din 29 noiembrie 1962 (legitimaţia nr. 343, conf. Hot. 110/959) la oină, sport naţional, care între timp a dispărut aproape în totalitate şi Membru de Onoare al Asociaţiei Sportive Şcolare Unirea Focşani pentru toată activitatea desfăşurată la catedra liceului Unirea timp de o viaţă.
În exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, maestrul Gheorghe Dumitrescu, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu, pe care vi-l prezentăm în continuare.

Cum au fost anii copilăriei dumneavoastră?
În copilărie, situaţia era mai dificilă din cauza urmelor lăsate de război care a dispus atunci la un disconfort.

Care erau jocurile copilăriei lui Gheorghe Dumitrescu?
Jocurile posibile în copilărie erau formate din întreceri pe grupe şi pe distanţe diferite. Rezultatele erau adesea mijloc de bucurie pentru învingători fără recompense materiale. În timpul, puţin liber, făceam lupte ( trânte), iar cel mai bun dădea diverse sarcini celor învinşi ( de exemplu: urcarea şi coborârea din copaci).

Povestiţi-ne o amintire din anii dumneavoastră de şcoală!
O amintire destul de hazlie am trăit-o în prima zi de şcoală de la liceul din Drăgăşani când am vrut să dovedesc de la început care este cel mai puternic luptător dintre noii colegi. În curtea liceului am lăsat ghiozdanul cu penarul , caiete şi călimara cu cerneală şi am început lupta cu proaspeţii mei colegi de clasă. Am reuşit să câştig lupta cu trei, că ceilalţi au abandonat acţiunea. Când să intrăm în clasă am descoperit că mi-a dispărut ghiozdanul cu rechizite. În urma acestei năzbâtii a fost greu să mă justific la părinţi, deoarece trebuia să- mi procur alte rechizite şi ghiozdan, drept pentru care am primit o dojană meritată.

Care erau jucăriile şi materiale sportive ale acelor vremuri?
Pe vremea copilăriei mele nu existau jucării şi materiale sportive şi dacă nu erau posibilităţi materiale, ne rezumam la improvizaţii ca de exemplu: sărituri în lungime, alergări în grup şi individuale iar orele de educaţie fizică le făcem în curtea şcolii în ţinută de stradă.

Povestiţi-ne anii de liceu ale acelor vremuri!
C a elev la liceul „Alexandru Lahovari” din Rm . Vâlcea în clasele IX – XII am avut posibiloitatea să fac adevărate ore de educaţie fizică cu cei mai buni profesori recunoscuţi la nivel de oraş şi ţară, pe nume Marin Trincă şi Petre Darie cărora le port o stimă deosebită pentru modul cum au ştiut să mă îndrume spre sportul de performanţă.
În acest liceu am învăţat tainele jocurilor sportive, făcând parte din echipele liceului, participând la concursuri organizate între licee la nivel de judeţ şi de ţară. Aici am învăţat arta baschetului, handbalul, voleiul şi oina, iar la atletism am fost unul dintre cei mai buni alergători pe distanţe lungi, care se desfăşurau cu ocazia zilelor festive unde obţineam rezultatele cele mai bune, fiind veşnic evidenţiat cu diplome şi articole sportive la gazeta şcolară.
Profesorii mei din liceu văzând că am calităţi fizice şi organizatorice bune m-au responsabilizat cu funcţia de preşedinte al asociaţiei sportive pe şcoală, unde aveam sarcini de a organiza întreceri sportive la toate disciplinele conform Calendarului Sportiv, organizam cursuri de instructori sportivi şi antrenori pe ramuri de sport. Datorită înclinaţiilor mele spre sport şi a instruirii din partea profesorilor de educaţie fizică am fost îndrumat ca după absolvirea liceului să urmez Institutul de Cultură Fizică şi Sport Bucureşti.

Povestiţi-ne anii de studenţie!
În anii studenţiei, sporturile preferate erau: handbalul în 11, baschetul, oina şi trânta. La concursul de trânte - „Universitarele” pe Bucureşti am obţinut locul I la categoria mea, 59 kg. În timpul liber am făcut handbal, dar cel mai mult m-am dedicat jocului de oină, fiind legitimat de echipa „Ştiinţa Bucureşti” şi apoi la Combinatul Poligrafic Bucureşti. Am obţinut rezultate excelente – trei titluri de campioni ai României şi un titlu de „Cupa României”. În urma rezultatelor bune obţinute la acest sport, Consiliul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, mi-a decernat titlul de „Maestru al Sportului” – 1962.

Ce-a urmat după terminarea facultăţii?
La terminarea facultăţii, am obţinut titlul de „Diplomant în baschet”, precum şi calitatea decarbitru şi antrenor la următoarele discipline sportive: baschet, handbal, volei, oină şi atletism. În baza repartiţiei de la Ministerul Învăţământului şi Educaţiei Bucureşti, am fost repartizat în oraşul Focşani, la liceul „Unirea”, fiind primul profesor de educaţie fizică şi sport calificat unde mi-am desfăşurat întreaga mea activitate până la pensionare.
În această perioadă activitatea mea ca profesor de educaţie fizică şi sport, cât şi ca antrenor, având echipe în competiţii la nivel de ţară, atât la baschet, cât şi la rugby.

Cu aţi abordat în cariera dumneavoastră cariera profesor – elev?
Pe toată această perioadă ca profesor, am reuşit să le insuflu elevilor dragostea pentru mişcarea sportivă, înarmându-i cu priceperi şi deprinderi , fiindu-le de folos în viaţa de toate zilele, cât şi la formarea caracterelor.
Îndrăgind sportul, am reuşit ca majoritatea elevilor să participe cu plăîcere la orele de educaţie fizică cât şi la competiţii, având veşnic echipe în concurs la baschet, handbal, volei, fotbal, rugby, atletism şi lupte, rezultatele fiind de fiecare dată pe măsura posibilităţilor de pregătire. Rezultate îmbucurătoare am obţinut în mod deosebit cu echipele de baschet în Campionatul Şcolar de Juniori. De menţionat, că s-ar fi putut obţine rezultate mult mai răsunătoare, dacă liceul Unirea de atunci , ar fi fost dotat cu o sală de sport corespunzătoare.

Ce a însemnat ( şi ce înseamnă) rugbyul pentru dumneavoastră?
În dorinţa de a mai îndruma elevii şi spre alte ramuri sportive, am introdus şi jocul de rugby, formând la nivel de liceu o echipă cu care am participat la Campionatul Liceelor cu Profil Auto, obţinând locul II pe ţară de câteva ori. Nu pot neglija faptul că un ajutor preţios la formarea acestei echipe l-am avut şi de la profesorul Sergiu Arfire, un împătimit al jocului şi un fost jucător.

A existat gimnastică masculină în Vrancea?
În formarea echipei de gimnastică masculină, o contribuţie deosebită a adus-o regretatul profesor, Zigmund Lupu şi continuată de mine, iar l-a echipa de gimnastică artistică de fete s-a ocupat regretatul profesor Marin Stoian, care timp de mulţi ani a participat la finala pe ţară, unde a obţinut în fiecare an rezultate fruntaşe.În gimnastica masculină, regretatul profesor Mircea Vărzaru ( fost elev de-al meu), fiind în echipa de gimnastică a participat la finala pe ţară, obţinând rezultate bune la aparate!
În echipa de gimnastică fete au făcut parte şi fostele eleve, actualmente profesoare de educaţie fizică şi sport, surorile Maria şi Lenuţa Arginteanu.

Tot legat de gimnastică, cum aţi trăit momentul - Nadia – Montreal – Prima notă de 10!!!
Tot legat de gimnastică, când Nadia Comăneci deveanea campioană olimpică la Montreal, mă aflam în excursie la Praga, cu un grup de elevi şi colegi şi la aflarea vestei ne-am dezlănţuit într-o explozie de bucurie, ocazie cu care ceilalţi privitori la televizor din holul hotelului, au descoperit că suntem din România, şi bucuria a fost colectivă.

Despre colegi, de-a lungul carierei?
În decursul carierei mele ca profesor de educaţie fizică şi sport, am avut colegi minunaţi, precum: profesorul Ovidiu Gavrilă, Costiniuc Ioan, Lupu Zigmund, Marin Stoian, Horia Dulgheru (coleg şi de facultate), Valentin Nazarie, iar în ultimii ani de carieră, lăsându-i în urma mea pe Maria Rusan, Carmen Grosu şi bineînţeles pe „neobositul şi neastâmpăratul” şef de catedră, Viorel Paizan.

De-a lungul carierei dumneavoastră aţi fost un adevărat formator de profesori de educaţie fizică şi sport!
În perioada desfăşurării activităţii mele, foarte mulţi elevi şi sportivi fruntaşi au devenit profesori , antrenori , arbitri şi oameni cu funcţii răsunătoare în diferite ramuri de activitate care se mândresc că au fost elevi ai liceului „Unirea”, actualmente Colegiul Naţional Unirea şi care , periodic au întâlniri de promoţie, unde se întâlnesc laolaltă, profesori şi foşti elevi de pe unde profesiile i-au răspândit prin ţară şi peste hotare şi cu drag depănăm amintiri legate de anii petrecuţi pe băncile liceului.

Care au fost colegii de catedr㠄emanaţi” dintre foştii dumneavoastră elevi?
Cu scuzele de rigoare că nu-i pot menţiona în acest articol pe toţi cei care ar merita să fie nominalizaţi,amintesc câteva nume din cei 47 de elevi care au devenit profesori de educaţie fizică şi sport şi antrenori, cum ar fi: Ştefan Moraru, Sandu Zisu, Mitică Bostănaru, I. Ipatie, Marian Rădulescu, Mircea Petrişor, Mariana Căpăţână, Adriana Lescovar, Ioan Nicolae, Dorel Passan şi iar „nestâmpăratul” Viorel Paizan.

Liceul UNIREA l-a dat pe primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de le Beijing, Alin Moldoveanu!
Majoritatea profesorilor şi antrenorilor pe care i-am enumerat mai sus , contribuie la formarea unor sportivi fruntaşi pentru a participa la concursurile de mare anvergură, cum ar fi Alin Moldoveanu, care este primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing şi fost elev al liceului Unirea Focşani, avândul profesor de educaţie fizică şi sport pe Viorel Paizan şi antrenor pe Adrian Alaci. Sperând că România va obţine un număr suficient de medalii pentru a ne situa pe un loc fruntaş.

Atragerea copiilor către sport este una dintre misiunile cele mai importatnte pentru un profesor de educaţie fizică!
Dacă ar fi o colaborare mai strânsă şi interes între factorii de decizii locali şi s-ar crea mai multe cluburi şi baze sportive pentru desfăşurarea activităţilor recreative ar insufla o dragoste mai mare în practicarea diverselor forme sportive, cluburi, biblioteci şi librării şcolare, au luat loc multiplele discoteci şi cluburi de zi şi de noapte care sunt pline până la refuz, în foc continuu.

Despre meciurile Cuza - Unirea, ce ne puteţi spune?
Sunt de neuitat întrecerile de jocuri sportive între cele două licee, în special la jocul de baschet, ce se desfăşura între liceul Unirea – prof. Gheorghe Dumitrescu şi liceul Cuza – prof. Panait Oprea, întreceri care aveau un răsunet nu numai în cadrul liceelor, dar şi la nivel de oraş. Aceleaşi întreceri se desfăşurau şi la celelalte ramuri sportive cum ar fi: atletism, volei, handbal, şah şi tenis de masă. Aceste licee erau veşnic în rivalitate pe teren iar în viaţa particulară profesorii erau buni amici.

De-a lungul timpului aţi refuzat funcţia de director al sportului vrâncean!
L a propunerea pe care am avut-o pentru funcţia de director al direcţiei pentru sport am refuzat în favoarea executării muncii la catedră, unde am fost responsabil al comisiei metodice a profesorilor de educaţie fizică şi sport din judeţul Vrancea.
Aceste responsabilităţi, pe lângă multe altele, mi-au permis să cunosc foarte bine activitatea colegilor mei, profesori din şcoli şi să colaborăm la munca educativă pe tărâm sportiv.

Ce părere aveţi despre primul şi singurul ziar 100% de sport din judeţ, Sportul de Vrancea!
În legătură cu apariţia primului şi singului ziar sportiv 100% din Vrancea, nu am decât laude la iniţiativa înfiinţării lui, iar colectivului redacţional îi urez succes deplin, putere de muncă şi la cât mai multe numere cu conţinut atractiv, iar cititorilor să nu-l neglijeze în a fi citit!

Un cuvât de final, stimate domnule PROFESOR GHEORGHE DUMITRESCU!
Multe a-şi mai fi avut de destăinuit din întreaga mea activitate, dar asta ar fi însemnat să nu mai aveţi loc şi pentru alte articole şi ştiri din alte domenii.
Mult succes şi sănătate!

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro