Vine ziua bucuriei?... la volei ... in sfarsit ...
CSM 2007 Focșani – Universitatea Cluj Napoca
Voleibalistele focșănene vor disputa, sâmbătă, de la ora 12,00, în Sala Polivalentă, încă un joc din categoria celor ce pot fi câștigate. Adversara sa, Universitatea Cluj, colegă de promovare, face parte din grupul echipelor cu foarte mici pretenții în Divizia A1. Clujencele au câștigat doar trei partide iar o victorie în fața lor ar oferi, în perspectiva play-out-ului, un atu important pentru elevele profesorilor Marian Rădulescu și Laurențiu Popescu. Adina Samoilă și colegele sale nu vor avea nici o scuză dacă vor capota așa cum au făcut-o cu IOR, atunci când au dat din mână un meci pe care îl puteau câștiga fără mari probleme. Este nevoie să joace, în sfârșit la nivelul valorii individuale, dar și să evolueze, în sfârșit, ca o formație articulată, ce crede în posibilitatea ei de a se impune în fața unor adversare care nu le sunt superioare! Doar așa își pot oferi și pot oferi susținătorilor o primă bucurie după 15 etape de suferință!
Partida va fi arbitrată de Sorina Niculescu din București și Laurențiu Marcu din Ploiești.
1 CSU METAL GALATI 16 14 2 30
2 TOMIS CONSTANTA 15 13 2 28
3 DINAMO BUCURESTI 14 13 1 27
4 STIINTA BACAU 15 11 4 26
5 PENICILINA IASI 15 9 6 24
6 SCMU CRAIOVA 15 8 7 23
7 UNIC PIATRA NEAMT 15 7 8 22
8 MEDICINA TG MURES 15 7 8 22
9 U CLUJ 15 3 12 18
10 CSM SIBIU 15 3 12 18
11 IOR BUCURESTI 15 2 13 17
12 CSM 2007 FOCSANI 15 0 15 15
Petrică BUTUC