Luni, 18 ianuarie, echipa şi noul tehnician vor pleca în cantonament la Târgu Neamţ
FC Panciu va fi antrenată de Damian Băncilă
Luni, 18 ianuarie, echipa şi noul tehnician vor pleca în cantonament la Târgu Neamţ
Rămaşi fără antrenor după ce Ionică Serea s-a despărţit de echipă, conducătorii FC Panciu s-aumişcat foarte repede pentru a găsi tehnicianul care să preia pregătirea formaţiei pentru returul campionatului. Soluţia cea mai la îndemână a fost Damian Băncilă, fostul antrenor, până la jumătatea turului, al CSM 2007 Focşani, care a acceptat propunerea venită de la Panciu. Există un impediment în calea materializării intenţiei păncenilor: Damian Băncilă se încadrează în prevederile unei hotărâri din iunie 2009 a Comitetului Executiv al FRF conform căreia tehnicienii nu au voie să semneze două contracte, indiferent de funcţie, cu echipe din eşalon similar şi aceeaşi serie în timpul unui sezon competitional. Probabil că preşedintele FC Panciu, Florin Stoica, va găsi formula care să-i permită lui Dan Băncilă să lucreze cu echipa aflată într-o poziţie favorabilă pentru promovare. Băncilă mi-a confirmat înţelegerea cu FC Panciu, mi-a declarat că şi-a văzut viitorii elevi la lucru, la antrenamentul de vineri şi că va merge împreună cu echipa în cantonament la Târgu Neamţ, începând de luni, 18 ianuarie. Cât despre CSM 2007, clubul la care a lucrat până în noiembrie 2009, Dan Băncilă mi-a spus că nu are de ce să-i facă probleme, şi că nu ştie dacă şi cum controversata trecere de la Focşani la Panciu a lui Bucătaru şi Toader se va produce în pauza de iarnă.
Petrică BUTUC
Autor: senior editor Petrica Butuc
Imn CFT Juventus Focşani
Lansat în 1998
Versuri: poet Florin Muscalu
Muzica: trupa "Provincialii"