Poate incepe odata…
Cupa Fair Play va debuta duminică, 17 ianuarie, de la ora 14,00
Sponsorul competiției este Deep Serv Odobești, care va oferi și premiile.
Cupa Fair Play, la fotbal de sală, aflată la ediția a cincea, va debuta duminică, 17 ianuarie, de la ora 14,00, cu partida Jan Orient – Opera Com. Miercuri seara, la Sala Polivalentă, a avut loc ultima ședință tehnică înaintea începerii competiției. A fost făcută tragerea la șorți a meciurilor celor nouă etape și au fost făcute mai multe precizări în legătură cu prevederi ale regulamentului de organizare și desfășurare a Cupei. Dintre acestea, mai importante par a fi cele care spun că: meciurile vor fi conduse de câte doi arbitri observați de la masă de un al treilea arbitru care va avea și rolul de a tranșa lucrurile în cazul fazelor litigioase; în teren, fiecare echipă va avea un singur jucător sub 30 de ani, dar în foaia de joc vor fi incluși doi astfel de jucători; faultul sau hențul făcute din poziție de ultim apărător de un jucător, inclusiv portarul, se sancționează cu cartonaș roșu.
Cele cinci meciuri ale fiecărei etape se vor desfășura, de regulă, duminica după amiaza. În cazurile în care programul sălii nu va permite disputarea tuturor celor jocuri în aceeași duminică, unele meciuri vor avea loc în devans, sâmbăta.
Programul competiției este următorul:
Etapa I
Jan Orient – Opera Com
Unirea Odobești – Trust LF
Foresta Broșteni – Finanțe
Voința Deep Serv Odobești – Voința Răstoaca
Soveja – Steaua Teomax
Etapa a II-a
Voința Răstoaca - Steaua Teomax
Opera Com - Soveja
Finanțe - Voința Deep Serv Odobești
Trust LF - Foresta Broșteni
Jan Orient - Unirea Odobești
Etapa a III-a
Foresta Broșteni - Jan Orient
Voința Deep Serv Odobești - Trust LF
Unirea Odobești – Opera Com
Steaua Teomax – Finanțe
Soveja - Voința Răstoaca
Etapa a IV-a
Finanțe – Soveja
Trust LF - Steaua Teomax
Opera Com - Voința Răstoaca
Jan Orient - Voința Deep Serv Odobești
Unirea Odobești - Foresta Broșteni
Etapa a V-a
Voința Deep Serv Odobești - Unirea Odobești
Steaua Teomax - Jan Orient
Soveja - Trust LF
Foresta Broșteni - Opera Com
Voința Răstoaca – Finanțe
Etapa a VI-a
Opera Com – Finanțe
Trust LF - Voința Răstoaca
Jan Orient – Soveja
Unirea Odobești - Steaua Teomax
Foresta Broșteni - Voința Deep Serv Odobești
Etapa a VII-a
Steaua Teomax – Foresta Broșteni
Voința Deep Serv Odobești – Opera Com
Soveja – Unirea Odobești
Voința Răstoaca – Jan Orient
Finanțe – Trust LF
Etapa a VIII-a
Jan Orient – Finanțe
Unirea Odobești – Voința Răstoaca
Opera Com – Trust LF
Foresta Broșteni – Soveja
Voința Deep Serv – Steaua Teomax
Etapa a IX-a
Soveja – Voința Deep Serv
Voința Răstoaca – Foresta Broșteni
Steaua Teomax – Opera
Trust LF – Jan Orient
Finanțe – Unirea Odobești
După terminarea celor nouă etape se vor întâlni în semifinale formațiile clasate pe locurile 1-4 și 2-3, învingătorele urmând să-și dispute finala mare iar învinsele, finala mică.
Petrică BUTUC
sursa foto:cretudenis.files.wordpress.com