Profesorii de sport se bat pentru îndreptarea unei erori. Cine îi susţine?

IN CONSTITUTIA ROMANIEI SCRIE CA EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL SUNT PRIORITATI NATIONALE...OARE?...

Un grup de profesori de educaţie fizică şi sport din Vrancea au elaborat şi făcut public, în urmă cu câteva luni, un apel către toţi cei care, prin poziţie politică ori administrativă, dar şi ca voce a societăţii civile, pot să determine schimbarea deciziei prin care a fost redus la una numărul de ore dedicate sportului în şcoala românească. Argumentele iniţiatorilor apelului sunt limpezi, de necombătut pentru că vin din realitatea românească şi au şi susţinerea în norme europene la care România a aderat odată cu intrarea în Uniunea Europeană.

Apelul pornit din Vrancea a generat reacţii pozitive din partea mediului şcolar – profesori, elevi, părinţi - fără a impresiona, se pare, prea mult, pe decidenţii politici care, nici în campania electorală nici după aceea, nu au dat vreun că i-ar fi receptat mesajul. Oricum, dacă o fi fost vreo umbră de interes din partea lor, ea a fost anulată de agăţarea sportului ca un apendice la un minister cu un nume prea complicat pentru a mai distinge în el şi partea cu sportul. Iar la dezbaterea bugetului pentru 2010, Funeriu, ministrul care păstoreşte domeniul, nu a scos nici măcar un sunet care să aducă aminte de educaţia fizică şi sport. Poate, tocmai de aceea, iniţiatorii apelului au revenit şi au generat la nivel de ţară o acţiune de strângere de semnături în favoarea ideii de revenire la o stare de normalitate în educaţia fizică şi sportul în scoală. Pe baza acestor semnături, se intenţionează structurarea unei iniţiative legislative în domeniu. Ce şanse are o astfel de întreprindere este de greu de spus. În situaţia din ţară şi având în vedere intenţiile Guvernului de reducere a personalului din învăţământ, sunt tentat să cred că decidenţii politici vor trece cu voioşie peste ea. Poate, însă, mă înşel, şi în Parlament se va constitui o masă critică în stare să impună alinierea statutului educaţiei fizice şi sportului în şcolile din România la statutul pe care îl au în Uniunea Europeană. Ceea ce este remarcabil, dincolo de orice judecăţi de valoare, este capacitatea unei categorii de cadre didactice de ieşi din letargie, de a trage un semnal de alarmă asupra consecinţelor păguboase, din perspectivă socială, ale unei măsuri pompieristice. La fel de remarcabilă este mobilizarea profesorilor de sport pentru ca demersul să aibă şi o finalitate, chiar dacă ar fi ca aceasta să ajungă doar până la stadiul de iniţiativă legislativă. Este de aşteptat ca, măcar din oportunism politic, iniţiativa să fie preluată de parlamentari care să o promoveze şi să se bată pentru ea până devine act normativ.

Petrică BUTUC