“PLEDOARIE PENTRU EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT” … DIN VRANCEA…PENTRU ROMANIA

Propunere legislativă

pentru introducerea a trei ore de Educatie Fizică în planul cadru de învătământ si respectarea recomandăriiParlamentului European referitor la Educatia Fizică în scoală

Motto: „Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.

„Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze, obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va deveni puternic şi intelectual”, spunea  J.J. Rousseau 

Rezumat: Realizarea acestui demers a fost impusă de necesitatea de a reacţiona într-un mod concret la deciziile legate de orele de educaţie fizică şi sport, decizii care din păcate s-au dovedit a fi inadecvate şi nerealiste, în totală neconcordanţă cu nevoile populaţiei şcolare. În acelaşi timp, prin această acţiune, dorim să aducem în atenţia populaţiei şi factorilor de decizie, rolul educaţiei fizice şi sportului în societatea românească modernă, ca factor de sănătate, educaţie şi integrare socială.

ARGUMENT:       Activităţile motrice cu caracter formativ-educativ se confruntă cu pericole şi provocări nou-apărute, care au impus acest gen de acţiune:

1.         statisticile asupra stării de sănătate a populaţiei, cu deosebire a populaţiei tinere, evidenţiază creşteri îngrijorătoare ale ratei morbidităţii, sedentarismul şi obezitatea, în special, constituindu-se drept factori favorizanţi în apariţia diferitelor afecţiuni fizice şi psihice;

2.         perspectivele unei sănătăţi precare şi diminuarea capacităţii motrice a populaţiei pun în pericol dezvoltarea economică durabilă şi siguranţa naţională;

3.         diminuarea percepţiei asupra rolului formativ al educaţiei fizice şi sportului, reflectată în reducerea numărului de lecţii de educaţie fizică din curriculum nucleu, pentru anumite categorii de elevi, şi a timpului alocat practicării sportului; 

4.         reducerea alarmantă a numărului de copii şi tineri care practică sportul, sub diferite forme;

5.         scăderea performanţelor sportive ale României pe plan internaţional, mai ales în competiţiile majore - Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene;

6.         lipsa de consecvenţă în aplicarea legislaţiei în vigoare privind educaţia fizică şi sportul, precum şi dizarmonia punctelor de vedere ale factorilor de decizie (ministere, agenţii etc.);

Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică desfăşurate în şcoală reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial nu doar în conturarea unor concepte şi metodologii specifice,  ci şi în readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.

Timpul petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului creşte direct proporţional cu vârsta, iar timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător faptul că în zilele de vacanţă , în zilele de la sfârşitul săptămânii, elevii stau în faţa calculatorului şi a televizorului peste 10 ore, de cele mai multe ori fiind asistaţi de către părinţi cu care vizionează nu numai emisiuni potrivite vârstei lor.

Din diverse motive copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităţilor în aer liber, iar cei care nu au calculator în casă preferă să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau la prieteni. Foarte rar ies însoţiti de părinţi la plimbare în aer liber sau practică împreună cu părinţii exerciţii fizice.

Este bine ştiut că, educaţia fizică desfăşurată atât la nivel de învăţământ primar cât şi la nivel de învăţământ gimnazial, liceal sau chiar universitar îndeplineşte un rol deosebit în procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii copilului. Specialiştii din domeniul psiho- pedagogic recunosc valenţele formative în plan biologic, motric, psihic şi social ale acestei discipline.

Putem afirma că societatea românească, datorită nivelului de educaţie redus, dar şi datorită greutăţilor financiare cu care se confruntă are o poziţie rigidă, de indiferenţă sau chiar de respingere faţă de necesitatea practicării zilnice a exerciţiilor de mişcare, de întreţinere, motivând de cele mai multe ori lipsa timpului necesar ori greutăţile de ordin material cu care se confruntă.

Mărturii ale profesorilor de educaţie fizică, “beneficiarii” direcţi, împreună cu elevii,  ai ultimelor hotărâri guvernamentale referitoare la educaţie fizică şi sport în România:

În conformitate cu Ordinul nr. 3309 din 2.03.2009, specialitatea educaţie fizică a fost ciuntită din planurile de învăţământ, fiind introdusă în trunchiul comun, la majoritatea elevilor de liceu, o singură oră de educaţie fizică pe săptămână. Conform unor precizări sosite ulterior, pe lîngă unica oră de educaţie fizică din trunchi, elevii pot beneficia, opţional, dar în afara orarului, fără nici un fel de obligativitate, de încă una sau mai multe ore de educaţie fizică,  care se vor putea desfăşura în cadrul orelor de ansamblu sportiv sau de formaţii sportive, care vor fi organizate în funcţie de oferta şcolii respective, de posibilităţile acesteia legate de bazele sportive şi de resursele umane  – profesorii, care ar urma să conducă aceste activităţi.  Este deja luna noiembrie a primului an şcolar în care se aplică  aceste măsuri “sclipitoare”. În calitate de profesori de educaţie fizică la unele dintre liceele care au fost afectate de aceste schimbări operate în programul elevilor, am constatat următoarele:

1.         Unica oră de educaţie fizică prevăzută în trunchiul comun este absolut insuficientă pentru ca un copil să ajungă să-şi însuşească la un nivel cât de cât acceptabil competenţele pe care acesta ar trebui să le aibă la sfârşitul ciclului liceal, aşa cum  sunt cuprinse în programele de educaţie fizică elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru o singură oră pe săptămână.

2.         Lipsa obligativităţii participării la orele de educaţie fizică suplimentare determină o foarte slabă participare a elevilor la aceste forme de activităţi, aceasta şi pe fondul lipsei de educare şi informare a populaţiei şcolare cu privire la importanţa şi rolul mişcării în dezvoltarea psihosomatică a  elevilor, în integrarea lor socială, în definirea şi formarea caracterului viitorului adult, în conformitate cu principiile sănătoase ale vieţii în contextul existenţei acestora ca cetăţeni europeni educaţi, sănătoşi şi informaţi.

3.         Scoaterea în afara orarului a orelor de ansamblu sportiv, a determinat în rândul elevilor  o stare de nedumerire, pentru că cei mai mulţi dintre ei conştientizează totuşi faptul că au nevoie să facă mai multă mişcare. În acelaşi timp, la începutul anului şcolar au fost atât de mulţi doritori să se înscrie la orele de ansamblu sportiv, încât  ne-a fost greu să facem faţă cererilor. Elevii au constatat însă ulterior că nu se pun absenţe, că nu se pun note şi mai mult decât atât, activităţile de la ansamblurile sportive aveau loc în afara cursurilor, adică după ce petrecuseră deja 6 ore la şcoală, sau înainte de programul şcolar (pentru cei care învaţă după – amiază). Asta i-a determinat încet-încet să vină din ce în ce mai puţini la orele de ansamblu sportiv. Din punctul nostru de vedere, al profesorilor de educaţie fizică, nu avem ce să ne reproşăm. Am pus la dispoziţia elevilor tot ceea ce liceele  puteau oferi, precum şi tot ceea ce priceperea noastră ne putea ajuta. În primul rând am pus mult suflet şi am urmărit să venim în întâmpinarea dorinţelor elevilor. În această privinţă dorim să se ştie că o spunem răspicat: EXISTĂ FOARTE MULŢI PROFESORI CARE DORESC SĂ-ŞI FACĂ MESERIA, CARE AU FĂCUT DIN ACEASTĂ NOBILĂ ACTIVITATE UN ŢEL AL VIEŢII, PROFESORI PENTRU CARE CEEA CE FAC PE TERENUL DE SPORT ESTE O ADEVĂRATĂ PASIUNE! În al doilea rând, elevii au avut de optat între: fotbal, baschet, handbal, volei, tenis de masă, fitness, gimnastică aerobică, stretching, etc.  În ceea ce ne priveşte pe noi, iniţiatorii acestui demers, putem spune că avem numărul de elevi care să participe la orele de ansamblu sportiv şi formaţii sportive,  astfel încât catedrele noastre să nu fie ameninţate. Marea problemă  este însă aceea că, dacă facem un calcul simplu al procentului din numărul total  de elevi care nu face decât o singură oră de educaţie fizică pe săptămână  (peste 85%), constatăm că declaraţiile doamnei ministru Andronescu, cea care a iniţiat aplicarea acestor măsuri aberante, cum că elevii vor face între 3 şi 5 ore de educaţie fizică pe săptămână, sunt total neadevărate.

Acest document doreşte să stimuleze elaborarea unor politici sociale şi a unor strategii de dezvoltare la nivel naţional şi local, pentru încurajarea şi sprijinirea diferitelor forme de practicare a educaţiei fizice şi sportului. De aceea dorim să prezentăm acest fenomen al educaţiei fizice şi sportului privit în ansamblu, ca specialişti conştienţi de importanţa acestuia în viaţa societăţii în care trăim.

 EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - UN DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI

Educaţia fizică şi sportul reprezintă drepturi fundamentale ale omului, recunoscute de marile organizaţii internaţionale. În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (ONU, 1948) se stipulează faptul că orice persoană are dreptul la educaţie, în scopul dezvoltării depline a personalităţii sale.

În Scrisoarea Internaţională privind Educaţia Fizică şi Sportul, UNESCO (1978) stabileşte, la articolul 1, că aceste activităţi reprezintă „un drept fundamental al tuturor”, iar exercitarea lui are multiple efecte asupra stării de sănătate şi a dezvoltării personalităţii oamenilor.

În Convenţia asupra Drepturilor Copilului (ONU, 1989), în Convenţia împotriva Discriminării în Educaţie (ONU, 1960), în alte tratate şi declaraţii, educaţia fizică şi sportul sunt considerate activităţi prin care se asigură dreptul la educaţie.

           În baza experienţei acumulate în cursul Anului European al Educaţiei prin Sport (2004), Comisia Europeană încurajează sprijinirea activităţilor fizice şi sportive prin intermediul diferitelor iniţiative politice, în domeniul educaţiei şi al formării.

În România, Legea învăţământului nr. 84/1995 precizează, la art. 4, că învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane, inclusiv prin „[…] educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului”, aspecte întărite prin Legea Educaţiei fizice şi sportului nr. 69/1999, care stipulează că acestea reprezintă activităţi de interes naţional, sprijinite de stat. Astfel, „Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autorităţile administrative, instituţiile de învăţământ şi instituţiile sportive au obligaţia de a sprijini educaţia fizică, sportul pentru toţi şi sportul de performanţă, şi de a asigura condiţiile de practicare a acestora”.

În consecinţă, există cadrul conceptual şi legal prin care se recunoaşte rolul social al acestor activităţi şi prin care se asigură premise pentru desfăşurarea lor.

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - COMPONENTE ALE EDUCAŢIEI GENERALE

În cadrul caracterului global al educaţiei, educaţia fizică şi sportul prezintă conţinuturi şi sarcini specifice, cu influenţe de sistem asupra individului, în plan fizic, motric, intelectual, estetic şi moral. În acelaşi timp, educaţia fizică şi sportul pot fi considerate drept forme speciale de educaţie prin fizic, care conduc nu doar la finalităţi biologice, ci şi la importante aspecte psihologice şi sociale.

Educaţia formală şi informală beneficiază de valorile transmise prin educaţie fizică şi sport, cum sunt acumularea de cunoştinţe, motivaţie, aptitudini, dispoziţia de a depune eforturi personale, precum şi de calităţile sociale, cum sunt munca în echipă, solidaritatea, voluntariatul, toleranţa şi fair-play-ul, totul într-un context multicultural.

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - COMPONENTE ALE EDUCAŢIEI PERMANENTE

Datorită marii lor accesibilităţi, educaţia fizică şi sportul se practică sub cele mai diferite forme, însoţind omul de la naştere până la bătrâneţe, creând astfel un stil de viaţă echilibrat şi sănătos. Educaţia fizică şi sportul dispun de strategii de aplicare şi metode adaptate pentru realizarea obiectivelor diferenţiate, pentru fiecare vârstă. Incluse în educaţia permanentă acestea acţionează în sistem global, fizic, psihic şi cultural favorizând integrarea socială a oamenilor indiferent de rasă, cultură sau orientare politică.

            Educaţia fizică şi sportul sunt totodată factori de consolidare a rezistenţei la incovenientele vieţii moderne, o bogăţie comună cu profund caracter educativ pe parcursul întregii vieţi, reprezentând un tonic pentru activităţile de timp liber individuale sau în grup.

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL PENTRU SĂNĂTATE

          Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se constituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Funcţia de optimizare a potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influenţelor exercitate asupra organismului uman.

O solicitare adecvată, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în educaţie fizică şi în antrenament sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, care permit o mai bună adaptare a individului la cerinţele vieţii cotidiene.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998), importanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la copii şi tineri. Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită efort moderat - pentru adulţi, şi 60 de minute -pentru copii.

             Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii (Cartea Albă privind Sportul, Comisia Comunităţilor Europene, 2007). Studiile efectuate în diferite ţări evidenţiază că fiecărui dolar investit pentru educaţie fizică şi sport îi corespunde o reducere de 3,8 dolari pentru cheltuielile medicale (Declaraţia de la Punta del Este a Miniştrilor Educaţiei, 1999). Nu întâmplător, există concepţia potrivit căreia „sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.

             În aceste condiţii, domeniul educaţiei fizice şi sportului trebuie să îşi asume, cu mai multă vigoare, rolul de promotor al stării de sănătate, pe de o parte, prin competenţele complementare ale specialiştilor (profesori, antrenori, kinetoterapeuţi), şi, pe de altă parte, prin impunerea unor programe-cadru profilactice, pe categorii de vârstă, în direcţia realizării obiectivelor specifice ariei de compentenţă a specialiştilor.

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - COMPONENTE ALE CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI UMANE

          Domeniul educaţiei fizice şi sportului defineşte un univers al creaţiilor umane de natură morală, intelectuală, estetică, ce îşi găsesc locul cuvenit în ansamblul general al valorilor culturale. Ca act de creaţie valorică, deci ca act de cultură, educaţia fizică şi sportul reliefează o nouă semnificaţie a corpului uman, o îmbinare armonioasă între cultura spiritului şi acţiunea propriu-zisă.

             Educaţia fizică şi sportul îşi aduc o contribuţie originală la educaţia culturală prin promovarea frumuseţii corpului, prin expresivitatea mişcărilor şi prin calitatea relaţiilor interumane pe care le implică.

             Funcţia culturală a acestor activităţi se exprimă şi prin momentele de sublim pe care le relevă marile spectacole sportive, de exemplu, festivităţile de deschidere şi închidere a Jocurilor Olimpice, care provoacă o intensitate emoţională greu de egalat. De asemenea, sublimul apare, adeseori, şi ca atribut al naturii, care „găzduieşte” performanţa sportivă, valorile estetice ale acesteia fiind solidare cu acţiunea sportivă.

            Putem aprecia că dezvoltarea culturii universale s-a realizat şi prin îmbogăţirea culturii fizice, care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri, instituţii, discipline ştiinţifice, opere artistice etc. Toate aceste elemente creează legătura intrinsecă între educaţie fizică, sport şi cultură, care uneşte, într-un limbaj comun, diferite arii geografice şi sociale

 EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - DOMENII ALE CUNOAŞTERII ŞTIINŢIFICE

UNESCO (1978) consideră că aportul ştiinţei este indispensabil în dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului. Importante evenimente ştiinţifice, organizate la nivel internaţional, au promovat contribuţia ştiinţelor la dezvoltarea cunoaşterii în acest domeniu.

            Acumularea de informaţii, în aria educaţiei fizice şi sportului, a condus la constituirea şi consolidarea unui sistem de ştiinţe care studiază motricitatea umană, contribuind la creşterea eficienţei educaţionale a acestor activităţi, exprimată prin performanţe sportive superioare şi printr-o capacitate specifică de adaptare la solicitări fizice şi psihice. Acest proces a condus la constituirea şi impunerea unei noi ramuri a cunoaşterii ştiinţifice - Ştiinţa Sportului, care are caracter integrativ şi interdisciplinar, şi analizează sistemic fenomenul sportiv.

           O retrospectivă a performanţelor, în diferite ramuri de sport, evidenţiază progresul constant al acestora, progres care nu ar fi fost posibil fără o cercetare ştiinţifică temeinică. Autorităţile Statului trebuie să sprijine cercetarea ştiinţifică destinată dezvoltării performanţei umane - fizice, motrice şi psihice.

EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ŞCOALĂ ŞI ANGAJAMENTUL PENTRU CALITATE

Prin educaţia fizică din şcoală, se asigură formarea de cunoştinţe, deprinderi practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare socială a individului.

          Manifestul F.I.E.P.(Federaţia Internaţională de Educaţie Fizică) 1970 şi  Asociaţia Europeană de Educaţie Fizică, prin Declaraţia de la Madrid (1991), a argumentat, prin studiile efectuate pe copii şi tineri de diferite vârste,  necesitatea practicării sistematice a educaţiei fizice şi sportului cel puţin 1 oră pe zi, până la vârsta de 12 ani, şi cel puţin 3 ore pe săptămână, pentru copiii mai mari de 12 ani şi pentru adolescenţi. Prevederile UE consemnează, de asemenea, necesitatea celor 3 ore de educaţie fizică obligatorii pe săptămână.

           În regulamentul de aplicare a Legii nr. 69/1999, se menţionează obligativitatea asigurării, prin programul şcolar, a unui număr de 3 ore de educaţie fizică pe săptămână, pentru elevii din clasele I-XII. Acest număr de lecţii asigură un optim de stimulare pentru producerea de modificări adaptative, morfologice şi funcţionale.

           Specificul calitativ al educaţiei fizice nu constă în faptul că se depune un efort fizic, ci în obiectivele urmărite, în modul în care această activitate se desfăşoară şi în accentul pus pe valoarea formativă a conţinutului instruirii. Astfel, subiectul care participă la lecţia de educaţie fizică reacţionează printr-o conduită complexă, care înglobează deprinderile motrice, condiţia fizică, cunoaşterea şi plăcerea pentru mişcare.

           De asemenea, evidenţiem faptul că educaţia fizică şi sportul în şcoală nu reprezintă scopuri în sine, ci contribuie la realizarea finalităţilor generale ale educaţiei, alături de celelalte discipline din curriculum-ul şcolar.

În acelaşi timp, trebuie să existe preocuparea permanentă a profesorilor de educaţie fizică de a asigura un conţinut atractiv pentru lecţiile organizate, astfel încât educaţia fizică şcolară să pună bazele educaţiei fizice permanente, care înseamnă un stil de viaţă, un mod de a gândi şi de a acţiona în beneficiul propriu şi în interesul societăţii.

           Dimensiunea temporală a educaţiei fizice şi sportului impune reconsiderarea acestora ca activităţi, în sensul prelungirii lor de la etapele şcolarităţii la celelalte etape de dezvoltare, astfel încât ele să devină un continuum care însoţeşte individul din primii ani ai vieţii până la senescenţă.

SPORTUL – LABORATOR DE EXCELENŢĂ UMANĂ

Adevărata imagine a sportului este dată de însăşi viaţa socială, care îl plasează alături de marile preocupări cum sunt cele de natură educaţională, economică, culturală, ideologică, ştiinţifică, de apărare şi ordine publică întregind o concepţie care îi recunoaşte valoarea.

Esenţa sportului este competiţia, care s-a dezvoltat sub aspect istoric pe parcursul evoluţiei societăţii şi prin care se comparau performanţele fizice, inteligenţa şi capacitatea de creaţie.

Accesibilitatea sportului la cele mai diferite vârste, din copilărie la bătrâneţe, îl plasează în rândul celor mai accesibile forme de educaţie şi factori de sănătate. Sintagma Sportul pentru toţi oglindeşte acest drept al tuturor oamenilor de a practica sportul pentru recreere, întreţinere, reeducare motrică sau pentru marea performanţă.

Sportul de performanţă este un adevărat laborator de excelenţă umană, atât în ceea ce priveşte sănătatea, cât mai ales în dezvoltarea capacităţii de performanţă. Acesta constituie un teritoriu în care fiinţa umană caută perfecţiunea şi pe care de multe ori o realizează spre încântarea sa  şi a milioanelor de admiratori.

În relaţiile socio-culturale ale umanităţii, compararea performanţelor ocupă un loc important. Multe naţiuni, de pe toate continentele, depun eforturi pentru a fi reprezentate în marile confruntări internaţionale, pentru a-şi face cunoscute performanţele. Sportul devine un adevărat ambasador, un simbol al prestigiului individual şi al naţiunii căreia îi aparţine sportivul.

 EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - MEDII EDUCAŢIONALE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DISCRIMINĂRII ŞI EXCLUZIUNII SOCIALE

Educaţia fizică şi sportul îşi aduc o contribuţie esenţială la coeziunea economică şi socială, precum şi la formarea unei societăţi mai bine integrate, ele promovând sentimentul apartenenţei la un spaţiu socio-cultural comun. Aceste roluri sunt şi mai relevante pentru categoriile de persoane defavorizate, grupurile insuficient de bine reprezentate, persoanele cu nevoi speciale, imigranţi etc. Practicarea exerciţiilor fizice trebuie să se desfăşoare fără discriminări, prin asigurarea accesului egal al femeilor şi bărbaţilor, indiferent de rasă, religie, opinie politică, origine naţională sau socială. În acest sens, Comisia Europeană încurajează punerea la dispoziţie a spaţiilor destinate practicilor sportive şi activităţilor fizice, ca instrumente de interacţiune socială pozitivă. Pe de altă parte, se subliniază contribuţia sportului la crearea de locuri de muncă şi la creşterea economică, dar şi la revitalizarea unor zone defavorizate.

            Mediul socializant al educaţiei fizice şi sportului oferă modele de comportare transferabile în viaţa cotidiană. Coeziunea socială, toleranţa reciprocă, integrarea etnică şi culturală sunt, în mare măsură, efecte ale practicării exerciţiilor fizice, sub diverse forme.

           Prin educaţie fizică şi sport sunt combătute atitudinile rasiste, xenofobe şi de excluziune a celor mai puţin dotaţi fizic şi motric. Tendinţa demografică de creştere a numărului de persoane vârstnice trebuie să conducă la o viziune inovatoare, în ceea ce priveşte locul şi rolul educaţiei fizice şi sportului în diminuarea efectelor îmbătrânirii.

În acelaşi timp, practicarea exerciţiilor fizice contribuie la recuperarea persoanelor cu diferite tipuri de dependenţă (droguri, medicaţie în exces, alcool),favorizând reinserţia lor socială.

 EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - FACTORI DE INTEGRARE SOCIALĂ PENTRU    PERSOANE CU DIZABILITĂŢI

            Prin metode şi mijloace specifice, educaţia fizică şi sportul asigură un mediu educaţional accesibil, cu puternice influenţe formative şi educative asupra persoanelor cu dizabilităţi.

Comisia Europeană cheamă Statele membre şi organizaţiile sportive să îşi adapteze infrastructura, pentru a permite accesul acestor persoane în bazele sportive şi, implicit, participarea lor la programe şi competiţii special concepute.

           În ultimii ani, educaţia fizică şi sportul adaptat s-au impus ca subsisteme cu obiective specifice diferitelor tipuri de deficienţe. Structurile motrice adaptate, regulile specifice, resursele materiale şi organizatorice modificate permit facilitarea exprimării acestor persoane, conform propriilor abilităţi şi capacităţi. Pe de altă parte, în acest mod, sunt posibile efectele terapeutice-compensatorii şi de dezvoltare, care permit crearea unei noi imagini de sine, favorabile integrării sociale.

          Programele moderne de educaţie fizică şi sport adaptat promovează educaţia incluzivă, prin cuprinderea, în activităţi comune, a persoanelor cu şi fără dizabilităţi.

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - CADRU DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

Educaţia fizică şi sportul creează un nou cadru de cooperare între popoare, prin transformarea culturii războiului, a violenţei şi discriminării într-o cultură non-violentă, a toleranţei şi solidarităţii.

Activităţile fizice favorizează, prin modul lor specific de organizare, stabilirea de contacte interumane, de dialog intercultural şi de cooperare internaţională. Sportul, prin mijloacele lui specifice, favorizează respectarea unor reguli comune, depăşind barierele geografice, politice, sociale şi economice.

            Existenţa organismelor sportive internaţionale face posibilă afilierea reprezentanţilor diferitelor naţiuni şi stabilirea unui dialog structurat, pentru dezvoltarea practicilor şi culturii sportive, la care participă federaţiile de specialitate, organizaţiile sportive tutelare, comitetele olimpice naţionale, alte organizaţii europene şi internaţionale, precum şi alţi factori implicaţi în domeniul sportului, inclusiv partenerii sociali.

           Cooperarea internaţională este condiţia universală de dezvoltare echilibrată a educaţiei fizice şi sportului în toate ţările. Expresia acestei cooperări o reprezintă Cartea Albă a Sportului, care prevede acţiuni de orientare a activităţilor Comisiei Europene, legate de acest domeniu.

SPECIALIŞTII DOMENIULUI - FACTORI DE PROMOVARE A EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

Rolul cel mai important, în promovarea educaţiei fizice şi sportului, îl are resursa umană implicată, respectiv: profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori, manageri, cercetători, medici, psihologi, pedagogi, sociologi etc. Experienţa ultimilor ani a demonstrat necesitatea unei schimbări în mentalitatea specialiştilor, care să vizeze noi modele de analiză, explicaţie, interpretare şi aplicare a cunoştinţelor specifice domeniului.

            În contextul social actual, profesorul de educaţie fizică şi antrenorul exercită un ansamblu de atribuţii, date, în primul rând, de poziţia de educator, iar apoi de profilul specializării acestora. Ei au rolul de a garanta contribuţia educaţiei fizice şi sportului la îndeplinirea obiectivelor generale ale educaţiei şi a celor specifice domeniului. Se impune reconsiderarea permanentă a pregătirii lor iniţiale şi continue, astfel încât acestea să răspundă pe deplin noilor cerinţe sociale.

ROLUL AUTORITĂŢILOR STATULUI ÎN DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞI ÎN ASIGURAREA CONDIŢIILOR PENTRU DESFĂŞURAREA ACESTORA

Rolul principal, în procesul de dezvoltare a educaţiei fizice, îi revine Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în timp ce rolul principal, în dezvoltarea sportului, îi revine Ministerului Tineretului şi Sportului. De buna cooperare între aceste două instituţii şi de colaborarea lor cu alte organe ale Statului (Parlament, ministere, agenţii, instituţii publice, judeţene, consilii locale etc.) depinde funcţionarea eficientă a sistemului naţional de educaţie fizică şi sport. Funcţiile acestora se desfăşoară în următoarele direcţii:

1.         asigurarea cadrului legislativ, pentru buna desfăşurare a educaţiei fizice şi sportului la toate vârstele şi nivelurile, precum şi urmărirea cu consecvenţă a aplicării legilor existente;

2.         punerea în practică şi supravegherea permanentă a realizării prevederilor „Protocolului privind asigurarea cadrului de colaborare, în vederea dezvoltării continue şi a funcţionării performante a sistemului naţional de educaţie fizică şi sport”, încheiat în 2007, între Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român;

3.         elaborarea, de către MTS, a Strategiei generale de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din România, pe perioada 2009-2012;

4.         dezvoltarea continuă a bazei materiale pentru educaţie fizică şi sport, la care să aibă acces toate categoriile de cetăţeni;

5.         elaborarea de programe care să constituie cadre eficiente pentru practicarea sistematică a exerciţiilor fizice, de către toate categoriile de cetăţeni.

Acţiunile autorităţilor Statului, în domeniul educaţiei fizice şi sportului, trebuie să vizeze ca România să devină o ţară cu o populaţie sănătoasă, viguroasă, bine educată, o ţară a excelenţei pe plan sportiv, vizibilă în lume prin valorile sale.

Şcoala trebuie să ofere căi cât mai variate de practicare a sportului pentru toţi elevii, inclusiv pentru cei performanţi, care să poată participa la competiţii interşcolare la diverse sporturi, de echipă sau individuale. Aşa se întâmplă în Statele Unite, în ţările Uniunii Europene şi în numeroase alte ţări.

Ne întrebăm până când MECI va continua să ia decizii care scot România de pe harta ţărilor cu un învăţământ competitiv? Până când va fi încălcat de către autorităţi dreptul elevilor la educaţie şi cunoaştere? Cum de ajung să ia decizii privind educaţia elevilor din România persoane care dovedesc în mod repetat o totală lipsă de viziune şi care sunt, în mod evident, inamici ai principiilor unei educaţii moderne? De unde apar aceşti oameni tocmai la conducerea forurilor sueprioare şi ce fel de idealuri educaţionale servesc?

            Orice fel de măsuri şi reforme ar fi iniţiate în privinţa învăţământului românesc trebuie să aibă în vedere recomandările şi documentele europene privitoare la principiile educaţionale care trebuie urmate pentru a sigurarea unui învăţământ competitiv.

           Conform unor studii, numărul persoanelor supraponderale din Uniunea Europeană este de 14 milioane, din care peste trei milioane copii. Cauzele acestei cifre îngrijorătoare sunt dieta nepotrivită şi lipsa activităţilor fizice. În noiembrie 2007, Parlamentul European şi-a îndreptat atenţia asupra raportului prezentat de deputatul Pál Schmitt cu privire la educaţia fizică.

 La întrebarea „se practică suficiente activităţi sportive în şcoli?“, răspunsul dat de cetăţenii europeni a fost „nu“. Documentul a identificat o serie de probleme de importanţă majoră: prea puţin timp acordat sportului şi scăderea mediei de timp alocat activităţilor sportive la 109 minute pe săptămână în şcolile primare şi 117 în liceu. Ambele cifre sunt în cădere liberă începând cu 2002. Alte deficienţe constatate: opţiunile sportive în şcoli nu sunt suficient de interesante pentru a motiva elevii, activităţile sportive practicate au un înalt grad de competitivitate, lipsa de coordonare dintre sportul din interiorul şi din afara şcolilor. Raportul propune un orar şcolar care să includă cel puţin trei ore de activităţi fizice pe săptămână şi o conexiune între activităţile fizice din interiorul şi din afara şcolii. De asemenea, se doreşte includerea minorităţilor etnice şi a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi introducerea educaţiei fizice ca disciplină obligatorie în şcoala primară şi în liceu. Astfel, educaţia fizică ar trebui să fie obligatorie în programele educaţionale, iar copiii ar trebui să aibă cel puţin trei ore de sport pe săptămână. În plus, raportul cere Statelor Membre să asigure obligativitatea unei anumite cote de ore pentru educaţie fizică în şcoli, în ciclul primar şi secundar, iar, la nivel academic, să asigure un grad mai mare de integrare între sport şi cursurile obişnuite. Parlamentul îndeamnă Statele Membre să continue campaniile de informare destinate copiilor de vârstă şcolară şi părinţilor acestora cu privire la conexiunile între modul de viaţă sănătos, exerciţiul fizic şi alimentaţie. Mai mult, deputaţii susţin că ar trebui acceptate acele principii conform cărora în orar ar trebui să fie prevăzute cel puţin 3 ore de educaţie fizică pe săptămână, urmând ca şcolile să depună eforturi pentru a depăşi acest prag, în funcţie de posibilităţi. Ei recomandă utilizarea fondurilor structurale pentru înfiinţarea şi dezvoltarea unităţilor sportive şcolare din regiuni defavorizate şi invită Comisia, Consiliul şi Statele Membre ca, ţinând seama de principiul subsidiarităţii, să elaboreze un cadru legislativ care să ajute la creşterea investiţiilor şi a mijloacelor materiale alocate pentru activităţile sportive ale tinerilor. În contextul în care raportul subliniază că educaţia fizică este singura disciplina din programa şcolară care urmăreşte pregătirea copiilor pentru un stil de viaţă sănătos şi care transmite valori sociale importante (autodisciplina, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranţa şi sportivitatea) e clar că toate aceste „indicaţii preţioase“ ar trebui de urgenţă puse în practică.  Realitatea dovedeşte însă că principiul amânării îl bate pe cel al subsidiarităţii!

CONCLUZII:

Educaţia fizică reprezintă o componentă a educaţiei, exprimată printr-un tip de activitate motrică ce dispune de forme de organizare şi reguli de desfăşurare, care urmăreşte optimizarea potenţialului biomotric şi psihic al individului, în vederea creşterii calităţii vieţii.

Sportul este o activitate de întrecere, constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv dezvoltarea condiţiei fizice şi psihice a individului, pentru obţinerea de performanţe în competiţiile de toate nivelurile. 

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale, calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate şi eficienţă în activităţile corporale.

            Pretutindeni în ţările civilizate educaţia rămâne tributară idealului antic “Mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Prezenţa orelor de educaţie fizică şi sport în şcoală este absolut necesară pentru a stimula mişcarea în rândul elevilor şi chiar performanţa sportivă. Fiecare copil are dreptul la o educaţie armonioasă care să îi ofere atât accesul la cunoştinţe de natură să îl ajute să cunoască şi să înţeleagă mai bine lumea în care trăim, să îşi dezvolte potenţialul şi gândirea autonomă, dar şi la practicarea mişcării şi a sportului.

Date fiind toate aceste argumente, care nu sunt nici pe departe epuizate, cerem ca disciplina numită “Educaţie Fizică şi Sport” să fie CU ADEVĂRAT repusă în drepturi, cerem ca greşeala făcută prin reducerea orelor din trunchiul comun să fie reparată cât mai repede, pentru a nu purta mai târziu responsabilitatea unor generaţii schilodite, obeze, amotrice. Considerăm că fiecare elev din această ţară membră a Uniunii Europene, are dreptul la CEL PUŢIN TREI ORE DE EDUCAŢIE FIZICĂ PE SĂPTĂMÂNĂ, incluse în trunchiul comun din planul cadru de învăţământ!

Argumentele care pot fi aduse în favoarea demersului nostru sunt  multe şi puternice, sunt imbatabile, de necontestat! De aceea suntem încredinţaţi că toţi românii care doresc să avem o naţiune sănătoasă vor subscrie intenţiei noastre de a face ceva concret pentru normalizarea acestei situaţii.  Invităm pe cei care pot aduce puncte de vedere pertinente în favoarea acţiunii pe care o demarăm, să adauge şi alte argumente! Trebuie să facem ceva urgent, pentru că nu putem aştepta ca naţiunea noastră să alunece şi mai mult pe panta periculoasă a sedentarismului şi lipsei de cultură pentru sport şi mişcare! A sosit timpul să ne trezim şi să nu ne mai lăsăm conduşi precum o masă de manevră după bunul plac al unuia sau altuia care ajunge conjunctural într-o funcţie de decizie!

Mulţumim pe această cale autorilor Manifestului pentru Educaţie Fizică si Sport  (Prof. univ. dr. Adrian Dragnea, Prof. univ. dr. Aura Bota, Prof. univ. dr. Silvia Teodorescu, Conf. univ. dr. Monica Stănescu), precum şi doamnei Prof. univ. dr. Gloria Raţă, domnului Conf. univ. dr. Mârza Dan, care ne-au inspirat şi susţinut în alcătuirea acestor materiale.

Prezentăm aici şi  PLANUL DE ACTIUNE - PENTRU DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN ROMÂNIA, aşa cum a fost gândit de către autorii Manifestului pentru Educaţie fizică şi Sport:

EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ŞCOLAR/UNIVERSITAR:

1, Alocarea în „trunchiul comun", pentru clasele l-XII, a 3 (trei) ore de educaţie fizică, pe săptămână.    

MECI

2. Alocarea unei ore de ansamblu sportiv pe săptămână, pentru fiecare clasă din învăţământul preuniversitar.     

MECI

3. Legiferarea „Etichetei Europene" şi acordarea acesteia unităţilor de învăţământ care promovează educaţia fizică şi sportul în rândul elevilor, conform documentelor CE.    

MECI

4. Realizarea Registrului naţional de monitorizare a potenţialului biomotric al populaţiei şcolare.  

MECI şi MTS