Cupa liceelor revine!
Debutul competiției, sâmbătă, 16 ianuarie
“Cupa liceelor”, o competiție ce își dovedise utilitatea în anul școlar 2004-2005, întreruptă ulterior, a fost repusă în mișcare la propunerea făcută la începutului anului trecut de mai mulți oameni de sport, printre care și fostul director al Direcției de Sport a Județului Vrancea, Petre Plopeanu. Pentru anul școlar 2009-2010, fostele ministere ale Tineretului și Sportului, Educației și Cercetării, Ministerul Administrației și Internelor și Comitetul Olimpic și Sportiv Român au decis organizarea Cupei liceelor la atletism, baschet, fotbal în sală, handbal și tenis de masă.
Startul competiției va avea loc în Vrancea sâmbătă, 16 ianuarie, la Sala Polivalentă, prilej cu care va fi organizată și o competiție demonstrativă de tenis de masă.
Se vor desfășura etapele pe școală – până la sfârșitul lui ianuarie, județeană – în perioada februerie – martie, zonală – în aprilie și finală - în mai.
La competiție participă elevi din clasele IX-XII, născuți după 1990, legitimați sau nelegitimați la cluburi sportive.
La Inspectoratul Școlar Județean a avut loc, miercuri, 6 ianuarie, ședința tehnică pentru organizarea în Vrancea a Cupei liceelor. Au participat inspectorul școlar general Iordache Bostan, inspectorul de specialitate Vica Mincă, directorul Direcției Județene de Sport, Daniel Gongu, directorul Direcției Județene pentru Tineret, Adrian Baciu și profesorii de educație fizică și sport din liceele județului, cărora le-au fost puse la dispoziție dosare cuprinzând regulamentul de organizare și desfășurare a competiției.
Regulamentul prevede ca direcțiile de tineret și de sport să asigure după caz, organizarea competițiilor în bazele sportive administrate de instituțiile subordinate, să achiziționeze mingi, seturi pentru tenis de masă (palete, fileu și mingi), tricouri pentru atletism și să acorde premii pentru locurile I, II, III și mențiuni la etapele județene și pentru locurile I-VIII la etapele finale.
Instituțiile de învățământ au datoria să pună la dispoziție terenurile și sălile de joc, instituțiile administrației locale, să asigure transportul la etapele locale, județene, zonale și finale, să asigure măsurile de ordine și siguranță publică la etapele locale, județene, zonale și finale, să asigure gratuit bazele sportive care sunt administrate de autoritățile publice locale.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român va asigura la toate cele 5 discipline sportive echipamentul pentru echipele structurilor sportive care participă la etapa finală (echipamente complete).
În sfârșit, arbitrajul va fi asigurat gratuit de către federațiile sportive naționale de specialitate, prin asociațiile județene și/sau comisiile județene, conform prevederilor regulamentelor de organizare și desfășurare.
Cel puțin la nivel organizatoric există premise ca reluata competiție să fie o reușită de care va depinde, fără îndoială, viitorul său.
Petrică BUTUC