CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
24 decembrie Ajunul Crăciunului
Sfânta Scriptură ne prezintă faptele petrecute în Betleemul Galileeii cu aproape 2000 de ani în urmă. "În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August, să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când Quirinius era dregător în Siria. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa și din seminția lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ținutul acela erau niște păstori, care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: "Nu vă temeți; căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle". Și deodată, împreună cu ingerul s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, și zicând: "Slavă lui Dumnezeu întru cele înalte, și pace pe pământ între oameni bunăvoire". După ce au plecat îngerii de la ei ca să se întoarca în cer, păstorii au zis unii către alții: "Haide să mergem până la Betleem, și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul". S-au dus în grabă și au găsit pe Maria, pe Iosif, și pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toți cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea, și se gândea la ele în inima ei. Și păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră și văzuseră, și care erau întocmai cum li se spusese." Tot astăzi este pomenită sfânta cuvioasă Eugenia.
25 decembrie Nașterea Mîntuitorului Iisus Hristos
Tradiții și obiceiuri legate de sărbătoarea Crăciunului
1. Istoricul sărbătorii Crăciunului
Craciunul este denumirea sarbatorii Nasterii Domnului Iisus Hristos, celebrata in calendarul crestin la 25 decembrie. Stabilirea datei Nasterii Mantuitorului si a zilei sarbatoririi acestui eveniment au in crestinism o indelungata si foarte complicata istorie. Cert este ca Biserica Crestina a stabilit aceasta data ca sa contracareze toate sarbatorile pagane, dedicate solstitiului de iarna. Nu mai putin complicata si controversata este denumirea populara a acestei sarbatori. Cuvantul Craciun se intalneste la romani, precum si la o seama de popoare slave sau neslave din jurul nostru. Există și o teoria bazată pe caracterul autohton, traco-dacic, al acestei sarbatori si a solstitiului de iarna, in care rolul principal il juca cultul buturugii sacre, aprinsa ritual pentru a stimula Soarele slabit de puteri in anotimpul rece castiga tot mai multi adepti. In orice caz, se poate afirma ca in credintele si obiceiurile populare legate de sarbatoarea Craciunului s-au pastrat cele mai multe elemente precrestine din toate marile sărbători bisericesti de peste an.
Se pare ca este primul praznic specific crestin, desi nu are o vechime atat de mare precum Pastile si Rusaliile, a caror origine insa este in legatura cu anumite sarbatori iudaice. Etimologia cuvantului „Craciun" este destul de controversata. Dupa unii filologi ar fi de origine slava, dar cei mai multi il considera de origine romaneasca. Astfel, „Lexiconul de la Buda" din 1825 il deriva de la „carnationem"- „mancare de carne", in timp ce B.P.Hasdeu in „Etymologicum Magnum" il deriva de la „crastinium"-„ziua de maine", iar Vasile Parvan considera ca termenul este o derivatie de la „calationem"-„chemare", „convocare". In mod sigur Craciunul a inceput sa se sarbatoreasca mai tarziu decat Pastele. Prima atestare a sarbatorii o avem de la istoricul bizantin Nichifor Calist care consemna ca pe timpul prigoanei crestinilor din timpul domniilor lui Maximian si Diocletian, de la sfarsitul secolului III d.H, o mare multime de credinciosi au murit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia pe cand se adunasera sa serbeze Nasterea Domnului.
Desi sarbatorita in intreaga crestinatate, la inceput a fost o deosebire intre crestinii din apus si cei din rasarit in ceea ce privea data sarbatorii. In Apus,cel putin de prin secolul III, Nasterea Domnului se praznuia, ca si astazi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii conform careia recensamantul lui Cezar August in timpul caruia, potrivit Evanghelistului Luca, s-a nascut Hristos, a avut loc la 25 decembrie 754 ad Urbe condita (de la intemeierea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, aceasta traditie este foarte veche la Roma, unde, dintru inceput, s-ar fi serbat la 25 decembrie. Fericitul Augustin invoca asa-numitul consens al bisericii care fixa Nasterea Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie,care nu era alta decat 25 decembrie. Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana in a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie. Aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului sau Epifania.
Nasterea Domnului era serbata in noaptea solstitiului de iarna,numai ca orientalii, potrivit vechiului calcul egiptean, au fixat-o la 6 ianuarie, pe cand occidentalii, in frunte cu Roma, au recalculat in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul si anume la 25 decembrie. In Rasarit, cele doua sarbatori s-au separat in jurul anului 375. Numai armenii mai serbeaza si astazi, Craciunul in aceeasi zi cu Boboteaza, ca in vechime.
In antichitate mai toate popoarele aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna. Craciunul s-a vrut o contrapondere mai ales a cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult care facea o serioasa concurenta crestinismului in secolul III. Sarbatoarea centrala a lui Mitra cadea in jurul solstitiului de iarna, fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si intunericului, numita „Dies natalis Solis invicti" - ziua de nastere a soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa se micsoreze. Ziua de nastere a zeului Mitra a fost se pare inlocuita cu ziua nasterii Mantuitorului, care fusese numit de prooroci „Soarele dreptatii" si „Rasaritul cel de sus", pe care batranul Simeon il numise „Lumina spre descoperirea neamurilor" si El insusi si-a spus „Lumina lumii". Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fi fost invers, mai intai sa fi existat sarbatoarea nasterii lui Iisus, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane sa fi fost doar o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina.
Cam in acelasi timp la romani se sarbatoreau Saturnaliile, in cinstea lui Saturn si Juvenaliile, care era o sarbatoare a tinerilor. De acele serbari sunt legate o serie de datini si obiceiuri pe care romanii le pastreaza pana astazi, dandu-le insa un caracter crestin. Asa sunt colindele, sorcova si plugusorul, care in realitate au o origine pagana.
La fixarea zilei de 25 decembrie ca data de praznuire a Nasterii Domnului se poate sa fi contribuit si o consideratie simbolica, referitoare la solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus „Aceluia (lui Iisus) se cade sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea nasterii lui Ioan pe 24 iunie, momentul sostitiului de vara cand zilele incep sa descreasca, iar nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa creasca.
Craciunul a fost dintotdeauna praznuit cu mare solemnitate. Se obisnuia ca in ajun sa se tina post negru, se faceau slujbe in cadrul carora se botezau noi credinciosi si se citeau „Ceasurile mari" sau „imparatesti" numite astfel pentru ca in Bizant la aceste slujbe luau parte si imparatii cu toata curtea. Tot in ajun, preotii si dascalii umblau, obicei pastrat si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul s-a instituit si postul Craciunului ca perioada de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua de Craciun era una de odihna. Pana si sclavii erau scutiti de corvezile obisnuite. Erau oprite prin legi civile spectacolele si jocurile de teatru, ca si cele palestre sau din circuri. Era interzisa plecarea genunchilor pana la Boboteaza, aceasta fiind o perioada a bucuriei.
2. Ce spune Biblia despre Nașterea pruncului Iisus
„Iar in zilele acelea a venit porunca de la Cezarul August sa se inscrie toata lumea. Aceasta inscriere, cea dintai, s-a facut pe cand Quirinius guverna in Siria. Si se duceau toti sa se inscrie fiecare in cetatea sa. Si Iosif s-a suit si el din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea in cetatea lui David, care se numeste Betleem, pentru ca el era din casa si din semintia lui David, ca sa se inscrie impreuna cu Maria, cea logodita cu el, care era insarcinata. Iar pe cand erau ei acolo s-au implinit zilele ca ea sa nasca. Si L-a nascut pe Fiul ei, Cel Intai-Nascut, si L-a infasat si L-a culcat in iesle, fiindca pentru ei nu era loc la han. Si in tinutul acela erau pastori care stateau pe camp si-si pazeau turma facand noaptea de straja. Si iata, ingerul Domnului a stat langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor si ei s-au infricosat cu frica mare.
Si ingerul Domnului le-a zis: „Nu va temeti. Ca, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, ca-n cetatea lui David vi S-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul. Si acesta va va fi semnul: veti gasi un prunc infasat si culcat in iesle.
Si, deodata, laolalta cu ingerul s-a vazut multime mare de oaste ingereasca laudandu-L pe Dumnezeu si zicand: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace intre oameni bunavoire!" Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: „Sa mergem dar pana la Beltleem si sa vedem lucrul acesta ce s-a facut, pe care Domnul ni l-a facut noua cunoscut.
Si, grabindu-se au aflat pe Maria si pe Iosif si pe prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul ce li se graise despre Copilul Acesta. Si toti cei ce au auzit se mirau de ce le spuneau pastorii. Iar Maria pastra toate cuvintele acestea, punandu-le intru inima ei."
3. Tradiții populare
Ajunul
Seara Craciunului (Seara de Ajun) deschidea sirul sarbatorilor de iarna, care tineau 12 zile si se terminau in ajunul Bobotezei. La mijloc cadea Anul Nou, marcand renovarea timpului. Conform unui scenariu mitic universal, toate actiunile rituale din aceasta perioada de renovare a timpului aveau la baza ideea coborarii lumii in haos si reinstaurarea unei noi ordini cosmice. Cele 12 zile constituiau o perioada de timp impur, periculos, deoarece se desfiinteaza granitele dintre lumea de aici si lumea de dincolo. Este timpul prielnic tuturor actelor de magie agrara, medicala, erotica si actelor divinatorii sau ofrandelor destinate cultului stramosilor. E perioada colindelor, procesiunilor si jocurilor cu masti (Capra, Turca, Brezaia, Ursul), a Sorcovei si Plugusorului etc.
• In Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au imprumutat pentru a-i gasi Sarbatorile cu toate lucrurile in gospodarie.
• In aceasta zi, painea se aseaza sub masa pentru noroc iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug.
• Impotriva deochiului sau a farmecelor, in cele patru colturi ale mesei se pun seminte de mac sau usturoi.
• Traditia spune ca, de Craciun, se deschide cerul si este vazut de cei care sunt buni, Dumnezeu stand la masa cu sfintii si ingerii.
• Este bine ca in aceasta zi sa se manance carne de pasare, pentru ca mesenii sa fie usori ca pasarea in vara ce urmeaza. Se mai mananca paste si paine de grau nespalat, pentru ca oaspetii sa se sature si sa fie satui tot anul.
• In aceasta zi de Craciun, se spune ca boii vorbesc intre ei, dar celor ce ii asculta li se tulbura mintile.
• Fetele, dupa ce se spala, pun pieptenele si usturoiul sub perna sa-si viseze ursitul.
• In unele legende se spune ca unul dintre animalele alese de Maica Domnului e broasca. Aceasta ar fi fost cea care ar fi vestit “Sfanta Nastere”. Asadar, trupul broastei nu putrezeste, ci se usuca, nefiind mancat de viermi, iar daca omori o broasca, este considerat un mare pacat.
• Prin unele parti este obiceiul ca in ziua de Ajunul Craciunului, dascalii tineri bisericesti sa umble cu Icoana. Este vorba de o Icoana pe care este zugravita Nasterea Lui Isus Hristos, in mijlocul staulului. Intrand in casa unul dintre dascali aseaza marginea de jos a icoanei pe piept, tinand mainile pe cele doua colturi de sus, si incepe a canta troparul Nasterii Mantuitorului.
• Prin nordul Moldovei se pregateste masa de Ajunul Craciunului cu mancare de post. Nimeni nu are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa. Preotul blagosloveste masa, gusta primul bucatele, apoi cei ai casei.
4. Crăciunul pe mapamond
Anglia
În unele zone protestante sarbatorirea Craciunului a fost chiar interzisa. Astfel, Oliver Cromwell a interzis sarbatorile Craciunului intre 1649 si 1660 prin asa numitele Legi Albastre. Popularitatea Craciunului a fost impulsionata in 1820 de cartea lui Washington Irving "Cum se tine Craciunul la Bracebridge Hall". În anul 1834 printul Albert, german de origine și soțul reginei Victoria, a introdus in Imperiul Britanic traditia bradului de Craciun si a colindelor, ce se tineau in Europa. Cu o saptamana inainte de Craciunul aceluiași an, Charles Dickens a publicat “O Colinda de Craciun”. Era deja atat de popular incat nici biserica nici guvernele nu mai puteau ignora importanta Sarbatorilor Craciunului.
SUA
In 1836, Alabama a devenit primul stat din SUA care a declarat Craciunul sarbatoare legala. In 1837, cartea lui T.H. Hervey "Cartea Craciunului" a devenit de asemenea un best seller. In 1860, ilustratorul american Thomas Nast s-a inspirat din povestirile europene despre Sf. Nicolae, patronul sfant al copiilor, pentru a-l crea pe Mos Craciun (Santa Claus). In 1907, Oklahoma devenea ultimul stat american ce declara Craciunul sarbatoare legala.
Cuba
Cea mai importanta perioada este Ajunul Craciunului, denumita “nochebuena” (“Noaptea cea buna”). Masa traditionala inseamna pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagra servita cu orez si plante traditionale (Yuca) sub forma de piure. Familiile numerose se reunesc si, intr-o groapa sapata in pamant si plina de carbuni acoperiti cu frunze de bananier, frig un porc intreg. Familiile (care in Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toata noaptea pe muzica traditionala.
Noua Zeelanda
Copacul ce este impodobit de Craciun se numeste “Pohntokawa”. De vreme ce Craciunul este in timpul verii, neozeelandezii nu au traditii legate de zapada si gheata, dar acest lucru nu-l opreste pe Mos Craciun sa viziteze copiii imbracat in haina lui rosie. Multe persoane in Noua Zeelanda urmeaza vechile traditii engleze in ceea ce priveste masa traditionala: curcan, budinca de stafide si salate reci. Nimeni nu considera Craciunul complet fara pufoasa “Paulova” - o delicata prajitura preparata din albus de ou si zahar, coapta la foc mic si decorata cu kiwi, capsuni si frisca. Deoarece foarte multi oameni din emisfera nordica traiesc acum in Noua Zeelanda a devenind o obisnuinta sa se serbeze Craciunul de doua ori intr-un an - o data pe 25 Decembrie si a doua oara in iulie, atunci cand este mijlocul iernii.
Finlanda
Familiile se reunesc pentru a petrece Craciunul, cea mai importanta sarbatoare a anului. Seara, in jurul orei 17.00, familiile pleaca la biserica pentru slujbe speciale in care se aprind lumanari la mormintele celor dragi. Imaginea miilor de candele ce lumineaza noaptea este una pe care greu o poti uita. In Ajunul Craciunului copiii asteapta sosirea lui Mos Craciun care pune mereu aceeasi intrebare: “Sunt cumva copii cuminti aici?”. Raspunsul entuziasmat este, bineinteles, acelasi “Da”! Mosul are o desaga plina de cadouri, iar in timp ce “slujitorii” lui il ajuta sa le imparta, el povesteste celor mici despre calatoria grea pe care o face din Laponia.
Jamaica
Colindele de Craciun in Jamaica sunt aceleasi melodii populare intalnite in lume (Jingle Bells, Oh Holy Night, Silent Night etc.) dar, cunoscuta fiind dragostea jamaicanilor pentru reggae, cele mai multe colinde sunt modificate si cantate raggae. Masa de Craciun cea mai importanta este pranzul. Ea include orez, pui, carne de bou si capra picanta si, mai rar, friptura de vita sau porc.
26 decembrie Sf. Nicodim de la Tismana
Sfîntul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfințit era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învață carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoința vieții monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primește îngerescul chip, ajungînd mai tîrziu egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfîntului Munte. Ajungînd la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întîi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdînd grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, ajungînd vestit în tot Muntele. Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obștea sa pînă la o sută de călugări atoniți, greci, sîrbi, macedoneni, români și bulgari, deprinzîndu-i pe toți frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adînc teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți. Pentru aceea nu puțini sihaștri, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvînt de folos. Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sîrbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzînd patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sîrbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor. Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mîntuirea semenilor săi. În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfîntul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița. Iar în anul 1364 trece în Țara Românească și se așează pe valea rîului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserică de piatră cu hramul Sfîntul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc ca "după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sînt acolo și ei singuri să-și pună stareț". Pe valea pîrîului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, cu ajutorul domnitorului Țării Românești Radu I și Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț formează o obște renumită de zeci de călugări, ajută la menținerea în continuare a vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rînduială călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Apoi, adunînd în jurul său cîțiva călugări minuați, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc. Sfîntul Nicodim, luînd de la Dumnezeu darul facerii de minuni și putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe și nenumărate minuni, cît a trăit în viață, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toată boala și toată neputința. Se zice că a intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încît nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. La bătrînețe, Sfîntul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează pînă astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămîna în post, în priveghere de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvîrșea Sfînta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dînsul, mînca la trapeză cu părinții, sfătuia și mîngîia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră. Numele Sfîntului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut pînă dincolo de hotarele Țării Românești, pentru sfințenia vieții sale și darul vindecării a tot felul de boli.
27 decembrie Sf. Arhidiacon Ștefan
A fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de apostoli, pentru a sluji tot mai numeroasa comunitate creștină din Ierusalim. Întrucît apostolii aveau misiunea de a rosti rugăciunile, de a frînge pîinea (împărtășania, în forma primară) și de a catehiza în cadrul întrunirilor liturgice, au propus mulțimilor să fie aleși "șapte bărbați cu nume bun, plini de Duh Sfînt și de înțelepciune..." pe care să-i rînduiască pentru această slujire sau "diaconie". Cei 7 au fost aleși de comunitate, dar hirotonia lor era dreptul exclusiv al apostolilor. Au fost aleși: Ștefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Sf. Ștefan, care se bucura de întîietate în rîndul diaconilor, fiind socotit "arhidiacon", "făcea minuni și semne în popor" atrăgîndu-și mînia evreilor. Unii dintre aceștia au găsit martori mincinoși care l-au acuzat pe Ștefan că necinstește credința mozaică. L-au dus în Sinedriu, unde Ștefan a ținut o predică în care a vorbit despre faptul că poporul evreu a ignorat și a respins tot binele pe care Dumnezeu a vrut să i-l facă. ștefan și-a încheiat cuvîntarea arătîndu-le diferența dintre Lege (Decalog) și Evanghelie: potrivit tradiției ebraice, Moise a primit Legea pe muntele Sinai, de la îngeri, deci are un rol secundar în comparație cu Evanghelia, care vine direct de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Acest cuvînt a atras mînia evreilor, care l-au scos afară din cetate și l-au omorît cu pietre, Ștefan devenind primul martir creștin. Ultimele sale cuvinte au fost: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Printre ei se afla și un tînăr care păzea hainele ucigașilor: Saul, cel care, din mare prigonitor al creștinismului, a devenit, prin puterea lui Dumnezeu, "Apostolul neamurilor", sf. Pavel.
28 decembrie Cei 20.000 de martiri din Nicomidia
Perseuțiile îndurate de creștini din partea autorităților romane au fost grele, de lungă durată și au pus Biserica în grea cumpănă. Ele au început în anul 64 sub împăratul Nero (54-68) și au durat pînă la anul 313, cînd împăratul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranță religioasă de la Milan. Nelegiuitul împărat Maximian (304-311), întorcîndu-se biruitor din războiul împotriva etiopienilor, și socotind că zeii și idolii i-au adus vicoria în lupte, a dorit să aducă jertfele de mulțumire în Nicomidia. A trimis în toate părțile vestitori, ca să-i cheme pe toți supușii săi să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea mulțime de popor așteptînd porunca împăratului. În același timp, creștinii prăznuiau Nașterea Domnului. Și printre cei aduși cu forța de ostași, se aflau și numeroși creștini. Aceștia nu au dorit să se închine în temple și au mers în biserica cetății, unde au participat la oficierea Liturghiei, închinîndu-se și slăvindu-l pe Iisus Hristos. Atunci Maximian, aflînd de aceasta, s-a mîniat și, trimițând ostași, au încuiat pe dinafară ușile bisericii, ca să-i dea foc și să-i ardă pe creștini. De aceea, aflînd episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezați, și i-a împărtășit pe toți cu Dumnezeieștile și Preacuratele Taine, îmbărbătîndu-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărătești au aprins lemnele și flăcarile au cuprins toată biserica și toți creștinii au ars ca niște făclii vii. Persecuția a continuat în toată cetatea, unde ostașii îi tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credința în Hristos. Între creștinism și religia greco-romană era o mare deosebire. Păgînii nu aveau o înțelegere pentru o religie spirituală, făra temple, făra zei și jertfe, fără reprezentările zeilor prin statui, în care oamenii de rînd credeau că locuiește puterea lor. Credința creștină era socotită de păgîni o apostasie de la religia și tradiția strămoșilor, disprețul zeilor, ateism și nelegiuire. Orice calamitate abătuta asupra Imperiului roman era atribuită creștinilor, fiindcă au părăsit cultul zeilor, iar zeii mînioși trimit aceste nenorociri asupra oamenilor. Strînsa legătura dintre religie, stat și viața publică scotea și mai mult în evidență contrastul dintre creștinism și păgînism. Refuzul creștinilor de a-l adora pe împărat ca zeu era socotit ca act de impietate și ofensă adusă majestății imperiale. Prejudecățile și ura păgînilor se manifestau și în aprecierile lor asupra vieții morale a creștinilor.
29 decembrie Cei 14.000 de prunci uciși
Sf. Scriptură ne prezintă evenimentele petrecute la nașterea pruncului Iisus. „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebînd: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreuna cu el. Și adunînd pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: "Și tu, Betleeme, pămîntul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va păstori poporul Meu Israel". Atunci Irod, chemînd în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și trimițîndu-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultîndu-l pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, pînă ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Intrînd în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzînd la pămînt, s-au închinat Lui; și deschizînd vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămîie și smirnă. Iar luînd înștiințare în vis să nu se mai întoarca la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor. După plecarea magilor, iată ingerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicînd: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo pînă ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculîndu-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo pînă la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvîntul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". Iar cînd Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mîniat foarte și, trimițînd ostași a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plîngere și tînguire multă; Rahela își plînge copiii și nu dorește să fie mîngîiată pentru că nu mai sunt".
30 decembrie Sf. Muceniță Anisia
În vremea prigonitorului Maximian trăia o fecioară cu numele Anisia, născută în vestita cetate a Tesalonicului. Provenea dintr-o familie nobilă, cu părinți bogați și credincioși. Trecînd părinții ei la Domnul, a devenit singura moștenitoarea a averii părintești. Acestea văzîndu-le, sf. Anisia zicea: "Cum ne vom mîntui întru atîtea bogății pămîntești? Cum vom călca capul balaurului și cum ne vom dezbrăca de înșelăciunea lui ca de haină? Cîștigarea moșiilor îndeamnă spre mînie și aduce vicleană strîngere și mincinoase măsuri. Hainele cele de mult preț învață umblarea cu mărire deșartă și ne vînează spre păcat. Salbele cele de aur și ghirlandele deprind grumajii cu mîndrie și poftesc să fie văzuți și slăviți. Le voi da spre îndestularea văduvelor și săracilor și ca într-o comoară le voi pune pe ele. Cele pămîntești cu pămîntul să le lăsăm, ca să viețuim cu îngerii în ceruri. Să fugim de viața aceasta pierzătoare și plină de necurățenie și să poftim nevoințele cele duhovnicești și viața cea nepieritoare". Astfel a făcut și a dăriut întreaga sa avere săracilor, apoi a intrat într-o mînăstire de fecioare. Chemarea Domnului a îndemnat-o să desfășoare și o intensă activitate misionară, predicîn prin faptă și cuvînt dragostea lui Hristos. a fost prinsă și condamnată la moarte. ultimele sale cuvinte au fost închinate Mîntuitorului Iisus Hristos și sfintei Fecioare Maria, prin care cerea izbăvire de rău și să fie ferită de întinarea păcatului și a necredinței. Acestea grăind întru sine, se ruga cu lacrimi, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, lumina mea și izvorul nemuririi, rădăcina curățeniei, cel zămislit negrăit în pîntecele Fecioarei și care după naștere pe Maica ta cea preacurată ai păzit-o fără prihană, bunule Doamne, dă-mi ca să nu rămîn afară de ceata feciorească, să nu fiu lipsită de cămara ta. Rînduiește-mă în numărul fecioarelor cele înțelepte și mă învrednicește cu făclie nestinsă să te întîmpin pe tine, ca fără prihană, săvîrșindu-mi nevoința, să fiu părtașă slavei tale".
31 decembrie Sf. Melania Romana
De tînără a slujit Domnului prin virtute și ajutorarea semenilor, călătorind în numeroase regiuni ale imperiului,aducînd alinarea de suferințele trupești și sufletești tuturor celor ce se aflau în necaz. Sfîrșitul vieții a găsit-o la Ierusalim unde s-a întîlnit cu împărăteasa Evdochia. Aceasta din întîmplare și-a scrîntit un picior de la încheietură și o durea foarte rău, încît nici a pași nu era cu putință. Dar numai că s-a atins de el maica Melania și îndată s-a făcut sănătoasă. In oraș mai era o femeie oarecare chinuită de diavol, care a muțise. Îi închisese gura încît nu putea să o deschida cît de puțin măcar, nici să răspundă vreunui cuvînt și nici hrană sa guste. Această suferință și lipsă îndelungată de mîncare o făcea pe tînără să iși dorească moartea. Ea a fost tămăduită de cuvioasa Melania prin rugăciune și cu ungerea cu untdelemn sfințit, căci a ieșit dintr-însa diavolul. Acum putea să își deschidă gura, spre multumirea și slava lui Dumnezeu. O altă femeie, însărcinată, se chinuia căci deși i se apropiase timpul să nască nu putea pentru că murise pruncul în pîntecele ei și ea era cuprinsă de mari dureri. Acelei femei i-au ajutat rugăciunile sfintei Melania și numai cît a pus brîul cuvioasei pe pîntecele bolnavei, îndată a scăpat de sarcină, căci a ieșit dintr-însa pruncul cel mort și s-a făcut sănătoasă. Sf. Melania a plecat apoi într-un pelerinaj prin Locurile Sfinte din Ierusalim, Betleem și Galilea. În ziua sf. mucenic Ștefan a fost în biserică, la slujba de la miezul nopții, și s-a rugat, zicînd: "Doamne Dumnezeule, eu te-am ales și te-am iubit de la început, eu te-am cinstit mai mult decît nunta și decît toate bogățiile lumii. Tu, cel ce m-ai ținut de mîna dreapta și cu sfatul tău m-ai povățuit, auzi și acum glasul meu și lacrimile acestea să pornească rîurile milostivirii tale, curățește-mă de păcatele cele de voie și cele fara de voie, că nu este om fără de prihană, macar de ar fi fi viața cuiva numai o zi. Ci tu, Stăpîne, trecînd cu vederea toate ale mele, pune-mă curată la judecata ta". Cu acest cuvînt și-a dat duhul, culcîndu-se pe pat și singură punîndu-și mîinile pe piept, în semnul crucii, a închis ochii.
sursa foto: wordpress.com
