Fie-le tihna netihnă!

Despre cei duşi, numai de bine, ne învaţă datina creştină. Voi urma şi eu povaţa şi nu voi spune nimic rău despre repausatul Minister al Tineretului şi Sportului. A trăit doar un an, timp în care a fost chinuit în mod nemeritat de funcţionarii puşi să-l crească şi să-l înflorescă. Şi, odată cu el, să crească şi să înflorească sportul românesc. A fost expus scandalului public, fără a avea vreo vină sportul şi adevăraţii oameni de sport. A fost ţinut în regim de înfometare, iar dacă nu-l trimiteau în lumea drepţilor oamenii politici, ar fi murit de inaniţie. Hrana lui a fost deturnată către alte guri, înfometate politic şi electoral. Toţi cei ce priveau spre el ca spre o mare promisiune au înţeles că şi în acest domeniu, ca şi cam în tot ce se întâmplă în România, nu-i drum spre împlinire. Ceva se rupe de la proiect până la operă şi rămân doar iluziile pe care, visători incurabili, nu încetăm a ni le face chiar dacă ştim că deziluzia pândeşte după colţ. Ministerul Tineretului şi Sportului, ca idee, avea o deplină susţinere. Ar fi putut să aibă susţinere şi ca realizări dacă oamenii puşi să-i dea consistenţă nu şi-ar fi bătut joc de el. Cei ce l-au trecut în nefiinţă pot oricând să-şi justifice decizia prin dezechilibrul din raportul cheltuieli – rezultate. Ar fi o ticăloşie, dar la rigoare se poate demonstra că, în anul în care Ministerul a existat, sportul nu a produs mare lucru. Oricum, orice alte comentarii legate de ceea ce a fost sunt de prisos. Ministerul Tineretului şi Sportului nu mai e! Odihneasă-se în pace! Şi fie-le tihna netihnă celor au făcut astfel încât să dispară! În titulatura unui minister ce se va ocupa de învăţământ, cercetare, tineret, apare şi sportul, aşa, ca o amintire a ceea a fost. Nu cred, însă că mai sunt naivi care să creadă în bunele intenţii ale oamenilor politici când este vorba de sport care nu le aduce nici voturi, nici bani, mai ales după megascandalul din vara lui 2009. Indiferent de cine este titularul ministerului la care a fost lipit, sportul nu are, din partea statului, nici o perspectivă, cel puţin pe un orizont de timp previzibil. Va fi tratat ca o rudă săracă, într-o ţară din ce în ce mai săracă. Singura speranţă este capacitatea oamenilor de sport de a merge mai departe atunci când pare că totul le este împotrivă.

Petrică BUTUC