Mereu ceasul deconturilor înainte de vreme…

…fara Valentina Elisei Ardean …

Handbalul speranţelor noastre de sfârşit de an a răsturnat din nou cupa ce părea că se umple. A eşuat ca aproape de fiecare dată în ultimii ani tocmai atunci când părea că nimic rău nu i se mai poate întâmpla. Favoriţi ai cauzelor pierdute ne iluizionam că vieţii i-a ajuns prea plinul de ghinion cu care ne-a sortit şi că urma să ne vină rândul la masa bogaţilor. Nu nouă, consumatori de sport, ci fetelor care jucau la Campionatul Mondial din China şi, odată cu ele, indirect, şi nouă, celor care ne asumăm, fără să ne oblige cineva, dreptul de a suferi când cuiva la care ţinem nu-i merge bine.

Întâmplările din meciurile cu Norvegia şi Spania ne-au amintit, brutal, de situaţii similare de la Jocurile Olimpice, ori de prin cupele europene, la handbal. Dar şi din fotbalul care nu şi-a împlinit drumul la Mondialul din Statele Unite, atunci când Prunea a ajuns la minge în urma suedezului care a trimis mingea în poartă. Şi de risipa făcută de Steaua ajunsă, după foarte mulţi ani într-o semifinală de cupă europeană, după ce era cu un picior în finală.

Ce datorii neonorate către ideea de sport au formaţiile româneşti? De ce aproape mereu vine un nefericit ceas al deconturilor tocmai atunci când avem o nevoie acută de veşti care să ne întremeze sufletul îmbolnăvit de tot felul de crize?  De ce aproape mereu acest ceas vine înainte de vreme?

Petrică BUTUC      

sursa foto: adevarul.ro