CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 19-30 noiembrie 2009
19 noiembrie Sf. Prooroc Avdie
Despre Proorocul Obadia sau Avdie știm că este unul din profeții mici pe care îi întâlnim în Sf. Scriptură. Scrierea lui este cartea cea mai scurtă din tot Vechiul Testament. Aceasta are numai 21 de versete și se numeste Vedenia lui Avdie. Despree viața Proorocului, însă, nu avem nici o altă știre, cartea sa e singura mărturie despre el. Se crede că ar fi trăit cam cu 600 de ani înainte de Hristos. Cartea este scrisă în urma năvălirii pustiitoare a unei puteri străine asupra Ierusalimului. În această împrejurare, idumeii, frații evreilor, s-au unit cu dușmanii și au luat parte la pustiirea poporului lui Israel. Proorocul vestește, din partea lui Dumnezeu, pedeapsa idumeilor. Cartea este un strigăt către dreptatea lui Dumnezeu. În ziua Judecății însă Sionul va fi din nou un loc de mîntuire, iar Idumeea va pieri pentru totdeauna.
20 noiembrie Sf. Grigorie Decapolitul
Sf. Grigorie s-a născut într-una din cetățile provinciei Decapole, ce se numea Irinopolis. După ce a viețuit într-o mînăstire timp de 14 ani, adunînd în sufletul lui fapte bune, înțelepțindu-se în lupta minții cu ispitele diavolești, l-a rugat pe arhimandrit să îi dea voie a sta într-o chilie, în singurătate, fără a avea nici o grijă de cele trupești și pămîntești. Se spune că era des încercat de ispitirile celui rău, încercînd în diferite chipuri se îl facă să renunțe la viața călugărească. Arătîndu-se în chip de ostași înarmați cu multe feluri de arme, s-au pornit asupra lui strigînd cu glasuri groaznice și neobisnuite: "Ieși din locul nostru în care de multă vreme locuim, căci multe rele vei patimi de la noi, iar apoi te vom și omorî". După aceea s-au prefăcut toți în scorpii și în balauri înfricoșători și au năvălit asupra lui, cu gurile căscate. Sfîntul, cunoscînd viclenia lor, nu se temea ci stătea plin de curaj întocmai unui ostaș înarmat cu darurile lui Dumezeu, înfrîngîndu-i și biruindu-i. Iar ei, ca niște valuri ce se izbeau de piatra credinței și nădejdii în Dumnezeu se întorceau rușinați, dar nu se descurajau, continuînd să îl ispitească. După ceva vreme, iarăși au năvălit asupra sf. Grigorie pe cînd acesta se ruga, mușcîndu-l de picioare. Iar cînd sfîntul făcea metanii ei se încolăceau pe mîinile lui și se agățau de el ca să nu se ridice în sus, îl mușcau de mîini și îl înțepau cu limbile ca niște ace înveninate, încît îi pricinuiau sfîntului mari și nespuse dureri. Sf. Grigorie, avînd nădejde în Dumnezeu, nu lua în seamă rănile și mușcăturile lor, ci le socotea drept săgetături copilărești. După o viață în care a biruit răul prin puterea lui Hristos, sf. Grigorie s-a mutat la Domnul. Moaștele sale au continuat să facă minuni, tămăduindu-i pe toți cei care erau încercați de cel necurat. Peste ani binecredinciosul Barbu Craioveanul, din neamul Basarabilor, zidind din temelie mînăstirea Bistrița (Vîlcea) și dorind a o împodobi cu un odor scump și sfînt ca acesta, a adus cu mare cheltuială moaștele sf. Grigorie, pe care le-a așezat în sfînta biserică. De atunci pînă în ziua de astăzi se află acolo nestrămutate, întregi și nestricate, îzvorînd mireasmă preafrumoasa și dînd tămăduiri pentru tot felul de boli celor ce aleargă cu credință către ele.
21 noiembrie Intrarea Maicii Domnului în templu
Împlinindu-se trei ani de la nașterea preacuratei fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să o dăruiască lui Dumnezeu pe cea născută. După obiceiul locului au chemat toate rudele din Nazaret și aducînd cete de fecioare tinere, au pregătit făclii și au împodobit-o pe copila Maria cu haine împărătești. Ajungînd în cetatea sfîntă, au intrat cu cinste la templu. S-au adunat locuitori ai Ierusalimului văzînd cum pe o copilă de 3 ani o duc împodobită cu atîta slavă și cu multe lumini. Îngerii văzînd intrarea preacuratei s-au mirat cum fecioara pășește în templu întocmai unui vas ales al lui Dumnezeu. Se spune că preoții care slujeau în templu au ieșit întru întîmpinarea alaiului, cîntînd și tămîind. Erau acolo 15 trepte și la fiecare din acele trepte preoții și leviții care intrau în slujbă cîntau un psalm. Părinții au așezat copila pe cea dintîi treaptă iar ea îndată a alergat pe trepte fără vreun ajutor. Iar prunca săltînd și bucurîndu-se mergea prin casa Domnului. Căci, deși era mică cu vîrsta, avînd doar 3 ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvîrșită, ca ceea ce era alesă mai înainte de întemeierea lumii. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru fără seaman și a dus-o pe copilă în sfînta sfintelor, altarul templului, unde era chivotul Legii, loc în care nu era îngăduită intrarea femeilor, nici a preoților, doar arhiereul slujea o dată într-un an. Templul avea mai multe etaje și dependințe. Erau camere pentru fecioarele ce erau date spre slujba lui Dumnezeu. În altă parte locuiau văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia pînă la sfîrșitul vieții lor, precum era Ana proorocița, dar și camere pentru bărbații nazirei, ce viețuiau în chipul monahilor necăsătoriți. Aceștia toți slujeau Domnului în templu alături de preoți și leviți. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe în Ierusalim. În locașul fecioarelor a fost dusă copila, fiind orînduite pe lînga dînsa fecioare mai bătrîne, iscusite în sf. Scriptură și în lucrul mîinilor. Se spune că la rugaciune sf. Maria intra în sfînta sfintelor, unde numai ei îi era îngăduit, iar cu trecerea timpului avea obiceiul de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei mulțumind și slăvind lucrarea Domnului. La vîrsta majoratului a fost luată sub tutela unei rude în vîrsta, dreptul Iosif, ce avea să îi poarte de grijă.
22 noiembrie Sf. Muceniță Cecilia
Sfînta pomenită astăzi s-a născut în Roma într-o familie nobiliară. Auzind propovăduirea evangheliei prin activitatea misionară a ucenicilor Domnului a crezut în Hristos și s-a botezat. Atunci a hotărît să își închine viața slujirii lui Dumnezeu printr-o viață curată trăită în feciorie. Însă fără voia ei părinții au logodit-o cu Valerian, un tînar nobil, dar necredincios. Acesta îi dăruia haine de mult preț și podoabe de aur, căutînd să îi cîștige astfel inima. Iar ea pe dedesubtul hainelor scumpe purta o haină aspră de păr, iar în inimă îl avea pe Hristos căruia neîncetat se ruga. În ziua nunții fecioara i-a zis lui Valerian, mirele său, că îngerul Domnului o apără de necurăție și păcat. Auzind acestea Valerian s-a temut apoi a rugat-o să-i arate și lui îngerul. Sf. Cecilia i-a spus că îl poate vedea doar atunci cînd se va lepăda de necurăție și va îmbrățișa haina sfîntului botez. A mers în afara cetății unde l-a întîlnit pe Urban, episcopul Romei, care l-a învățat calea dreptei credințe și l-a îmbrăcat cu haina neprțuită a botezului. Și întorcîndu-se la casa sa a văzut în prejma sf. Cecilia pe îngerul de care aceasta vorbise. Atunci au cunoscut amîndui chemarea Domnului și au început a mărturisi tuturor cuvîntul lui Iisus Hristos. Eparhul cetatii, Almah, auzind de toate acestea și grabnic doritor a îndeplini edictele de persecuție, îndată a poruncit să-i prinda pe Valerian și pe fratele său Tivurtie, devenit creștin. Au fost aspru pedepsiți, bătuți și torturați, dar nu s-au lepădat de credința creștină. În fața tuturor cei doi mucenici au fost decapitați. Sf. Cecilia aflînd de martiriul lor s-a înfățișat înaintea guvernatorului cerîndu-i să nu o cruțe fiind gata a muri pentru Hristos. Deci a poruncit judecătorul să o ducă în casa ei și acolo să o omoare, într-un cuptor aprins. A fost chinuită cu fum și cu foc 3 zile si 3 nopti, dar cu darul lui Dumnezeu a fost răcorită și ținută vie. Aflînd despre aceasta Almah a poruncit să o decapiteze. Venind chinuitorul, a lovit-o peste grumaz cu sabia de 3 ori fără a-i tăia capul. Iar credincioșii au adunat sîngele ei cu un burete și cu o pînză. Sfînta Cecilia a mai trăit 3 zile, grăind cu bună pricepere și întărindu-i pe creștini în credință. Apoi, rugîndu-se, și-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu fiind îngropată cu cinste.
23 noiembrie Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea
În calendarul ortodox astăzi este pomenit cuviosul sihastru Antonie de la schitul Iezeru din părțile Vâlcei, unul din marii părinți cu viață aleasă pe care i-a dat neamul nostru. S-a spus despre el că ar fi un aroman, originar din orașul Ianina, din Grecia. Totuși cercetări mai noi arată că se tragea dintr-o familie de buni creștini din satele de sub munte ale Olteniei. De tînăr a hotărît să îmbrace haina monahală, impresionat de viața aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru, ctitoria lui Mircea Vodă Ciobanul, pe la mijlocul veacului al XVI-lea. După pravila călugarească, a fost tuns în monahism, primind numele marelui Antonie îndrumătorul pustiurilor din Egipt, la începutul veacului al IV-lea. Cunoscînd însă și viața mult mai înduhovnicită pe care o duceau sihaștrii retrași cu totul de lume în munții din preajma schitului, cuviosul monah s-a aprins de rîvna sfîntă de-a le urma pilda vieții. Drept aceea, în jurul anului 1690 s-a retras și el la câțiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume, unde și-a găsit adapost într-o peșteră. Aceasta i-a devenit chilie și loc de reculegere. Nemulțumit că nu avea un loc anume rînduit pentru rugăciune, a început să sape alături un mic paraclis în stîncă, lărgind stînca în așa fel încît să poata face din ea un lăcaș de închinare. Terminînd această bisericuță, i-a pus o catapeteasmă și icoane, înzestrînd-o cu cele trebuitoare săvîrșirii dumnezeieștilor slujbe. Cobora la schit doar în zilele de duminici și sărbători pentru a asculta Sf. Liturghie și a primi Trupul și Sîngele Domnului. La îndemnul său, prin anii 1700-1705, episcopul Ilarion a refăcut biserica și chiliile schitului Iezeru. Vestea despre traiul și nevointele Cuviosului Antonie s-au răspîndit curînd în toate satele și tîrgurile Olteniei, ajungînd pînă și dincolo de munți, în Transilvania. Și-a petrecut viața, in post, rugăciune și aspre nevoințe duhovnicești timp de 28 de ani. Dumnezeu l-a chemat la Sine cu puțin înainte de anul 1714, dar mormîntul său nu se mai cunoaște, căci o stînca prăvălită din munte a acoperit locul în care se găsea. Totuși, amintirea lui printre localnici nu s-a stins niciodată, iar credincioșii olteni îl cinstesc neîncetat pe acest cuvios sihastru Antonie, ca pe un adevărat sfînt dăruit din neamul lor.
24 noiembrie Sf. Clement, episcopul Romei
Sf. Tradiție spune că fericitul Clement era de origine latină, fiind originar din Roma. A fost adus la credința creștină de marii apostoli Petru și Pavel, de la care a învățat cuvintele Domnului, făcîndu-se propovăduitor Evangheliei și apostoliceștilor așezăminte. A fost al treilea episcop al Romei, după Lin și Anaclet. Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape 10 ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulți credincioși nemulțumiți, nu știm din ce pricini, s-au răzvrătit împotriva preoților și-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sf. Clement, în numele Bisericii din Roma, a scris corintenilor o vestită Epistolă, în anul 96. A fost citită în bisericile din Corint, iar toți credincioșii și-au recunoscut greșeala, întorcîndu-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcînd pace în Biserica lui Dumnezeu. Tradiția Bisericii ne spune că Sf. Clement a murit mucenic. El a fost prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117), și, nesupunîndu-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numita Cherson (Crimeea), iar acolo a fost osîndit să fie aruncat în mare, legîndu-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Tot astăzi Biserica îl pomenește pe Sf. Mucenic Petru, episcopul Alexandriei. Acesta a trăit în timpul domniei împăratului Maximin. A păstorit cu înțelepciune și curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Dioclețian și a urmașilor lui. Istoricul Eusebiu îl numește dascăl minunat al credinței creștine și podoabă dumnezeiască a episcopilor. În acele vremuri de prigoană, el a întărit pe mulți din cei slabi și fricosi, iar în cele din urma a fost izgonit și el pentru Hristos. A pelegrinat prin Fenicia și Palestina, dar aflînd împăratul Maximin că, în urma învățăturii episcopului Petru, mulți se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostași să-l prinda și l-au închis în temniță. Văzînd dîrzenia poporului credincios, a venit împăratul însuși în Alexandria și a poruncit să se taie capul sfîntului Petru. Și astfel, acest sfînt s-a săvîrșit, după porunca împăratului, câștigand cununa cea nevestejită a martiriului pentru Hristos.
25 noiembrie Sf. Mare Muceniță Ecaterina
Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, un mare dregător imperial. La vîrsta de 18 ani era foarte frumoasă, de statură înaltă și foarte înțeleaptă. Învățase tot mesteșugul retoricii și al silogistici din cărții elinești și se deprinsese cu înțelepciunea scriitorilor și filosofilor antici, Homer, Virgiliu, Aristotel și Platon. De aceea mulți tineri din familii nobiliare căutau să o ia de soție. Dar pe toți îi refuza căci dorea să întîlnească pe cineva care să o copleșească cu înțelepciunea lui și cu înțelegerea vieții. Pe cînd se afla în oraș sf. Ecaterina a întîlnit un călugăr bătrîn ce predica într-o piață cuvintele pline de viață ale lui Hristos. Atunci a zis către dînsul: "Oare este cu putință ca să-l văd pe tînărul acela, de care vorbești lucruri atît de minunate?". Iar bătrînul i-a grăit: "Dacă vei face precum te voi învăța eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita lui față". Apoi bătrînul i-a dat icoana Maicii Domnului cu prunc și i-a zis: "Aceasta este închipuirea Fecioarei și a Maicii tînarului aceluia, de care ți-am spus. Deci, ia-o în casa ta, și închizînd ușile cămării tale, roagă-te către dînsa cu bună cucernicie, toata noaptea. Iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ți arate pe Fiul său. Și am nădejde că de o vei ruga cu credință, te va asculta pe tine și te va învrednici a vedea pe acela după care tînjește sufletul tău". De la acest călugăr a dobîndit cunoașterea învățăturii creștine și a hotărît să se boteze. Despre sf. Ecaterina se știe că a pătimit pentru credința ce o aflase iar înainte de martiriul său a rostit această rugăciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, mulțumescu-ți că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele și ai îndreptat pașii mei. Tinde-ți acum prea cinstitele tale palme pe care le-ai întins pe cruce și primește sufletul meu, pe care l-am adus ție ca jertfă, pentru dragostea ta. Adu-ți aminte, Doamne, căci trup și sînge sunt, și nu lăsa greșelile mele cele săvîrșite din neștiință, ca să fie arătate de cumpliții ispititori la înfricoșata ta judecată, ci spală-le cu sîngele pe care îl vărs pentru tine și rînduiește ca trupul acesta ce va fi tăiat cu sabia, să fie nevăzut de vrajmașii tăi cei ce mă prigonesc. Caută dintru înălțimea ta Doamne și asupra poporului acestuia ce sta înainte și-l povățuiește cu lumina cunoștinței tale. Și acelora ce vor chema prin mine numele tău dăruieștele cele spre folos".
26 noiembrie Sf. Cuvios Nicon
Cuviosul părintele nostru Nicon s-a născut în cetatea Iuriev din Rusia, într-o familie de buni creștini. Încă din tinerețe dorind să-i slujească lui Dumnezeu, a mers la sf. Serghie, ce era stareț de mînastire, și l-a rugat să-l primească în obștea monahașă. Iar acesta l-a trimis la mînăstirea Visoca, la ucenicul său Atanasie care l-a tuns în monahism și l-a îndrumat duhovnicește. Apoi a devenit preot și odată cu trecerea timpului se desăvîrșea și sporea în viață ascetică. Se spune că sf. Serghie îl urmărea îndeaproape și cu învățătura îi înfrumuseța sufletul său. Iar Nicon îl asculta cu osîrdie pe, devenindu-i ucenic de încredere. Cu 6 luni înainte de moartea sa, sf. Sergie i-a chemat pe toți monahii și, înaintea tuturor, l-a așezat pe Nicon egumen în locul său, să se îngrijească de toată rînduiala mînăstirească și grija pentru frați. După moartea duhovnicului său, noul stareț al mînăstirii, sf. Nicon a aflat în vis pe sf. Serghie cu doi arhierei, Petru și Alexie, făcătorul de minuni, mitropoliții a toată Rusia, care i-au zis: "Așa au voit dumnezeieștile judecăți, ca să vină și aici năvălirea barbarilor, iar tu, fiule, de aceasta nu te întrista, că iarăși o să se întemeieze mînăstirea". În acea vreme se ridicase o prigoană asupra Bisericii Ortodoxe din Rusia, declanșată de țarul Eleghie, ce dărîma biserici, mînăstiri și îi închidea pe călugări. Barbarii au incendiat și mînăstirea sfîntului Nicon, după care împreună cu ceilalți monahi, a zidit o biserica de piatră, în numele Sfintei Treimi, deasupra mormîntului cuviosului Serghie și a înfrumusețat-o cu icoane și cu multe podoabe. Și a petrecut în acea egumenie 37 de ani, toate părinteștile orînduieli isprăvindu-le, învățînd din pe ceilalți frați pentru folosul sufletesc. Ajungînd la adînci bătrîneti și cunoscîndu-și sfîrșitul vieții sale, s-a împărtășit cu sfîntul Trup și Sîngele Domnului. Și-a chemat ucenicii cărora le-a descoperit vedenia ce i se arătase și în care se odihnea alături de sf. Serghie. Drept aceea grăia fraților la sfîrșitul său: "Să mă duceți de acum în cămara mea cea luminoasa, pe care mi-au pregatit-o rugăciunile sfîntului meu părinte Serghie, căci în scurt timp împreună ne vom bucura în Rai".
27 noiembrie Sf. Mare Mucenic Iacob Persul
Acest Sfînt Mucenic a fost un mare dregător la curtea regelui perșilor, pe vremea împăraților bizantini Honorius și Arcadius (395-408). Creștin de la strămoși, de neam cinstit și luminat, el își luase femeie creștină și viețuia în bogăție și în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perșilor. Toate acestea erau și o mare primejdie pentru sufletul său și a avut prilejul să vadă singur cît de ușor poate cădea în păcat cel ce se unește prea mult de comorile pămîntești. Înșelandu-se cu toate aceste binefaceri și cinstiri, cînd regele a deschis război contra creștinilor, Iacob a căzut de la credința în Hristos și a adus jertfe idolilor, închinîndu-se lor împreuna cu regele. Aflînd de această cădere, mama și sotia lui Iacob s-au îndepartat de dînsul, arătîndu-i, prin scrisori, greul păcat ce săvîrșise: că a ales mai mult dragostea împăratului, decît dragostea lui Hristos și pentru o slavă trecătoare a ales osînda rușinii veșnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfîntul s-a depărtat de legea cea deșartă a împăratului său și își plîngea păcatul, că s-a despărțit de Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit credința lui în Hristos. Și împăratul mîniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheitură a trupului, una cîte una. Atunci i s-au tăiat toate încheiturile trupului său, ale mîinilor și ale picioarelor, pînă i-a mai rămas doar capul și trunchiul, iar, la urmă, i-au tăiat și capul. Din timpul persecuțiilor, a luat naștere cultul Sfinților și al moastelor. Sfîntul este un mijlocitor bine plăcut lui Dumnezeu, care, investit cu nimbul sfințeniei, se roagă lui Dumnezeu pentru creștini și toți oamenii. Prima informație in acest sens ne-o oferă Martiriul Sf. Policarp (23 februarie 155), în care se spune: "Ne închinăm lui Hristos pentru că El este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri îi cinstim după vrednicie ca pe ucenicii și imitatorii Domnului..." (cap. 17). În cinstea martirilor, s-au ridicat primele locașuri de cult numite "martyria", iar numele lor a început să se dea pînă azi ca nume de botez.
28 noiembrie Sf. Cuvios Ștefan cel Nou
Acest sfînt a trăit pe vremea domniei împăratului Atanasie. Din adolescență se îndeletnicea cu cartea și se afla în toate zilele cu maica-sa la biserica lui Dumnezeu, dîndu-se pe sine la post și la viață aspră. Pentru aceasta a îmbrăcat haina monahală, pe cînd avea 16 ani, și de atunci mai mult sporea la duhovnicestile nevoințe, biruind toate pornirile trupului. N-a trecut multa vreme și minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Și a fost așezat fericitul Ștefan egumen la mînăstirea de pe muntele lui Avxentie, săvîrșind calea nevoinței. Iar cînd s-a pornit război mare și neîncetat asupra Bisericii, să nu se mai închine credincioșii la sfintele și cinstitele icoane, a fost unul dintre apărătorii credinței adevărate. Însuși împăratul Constantin Copronim, a făcut mari răutăți, prădînd și pustiind Biserica, arzînd sfintele icoane, izgonind si chinuind în tot felul pe monahi. Aflînd și de Sf. Stefan ce se închina la icoane, l-a numit eretic, căci îi nesocotea porunca. Mai mult, l-a prins și dupa multe chinuri l-a întemnițat alături de alti părinți, Acolo erau numeroși monahi, de prin multe țări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alții urechile, alții ochii scoși, mîinile tăiate și bărbile rase. Pe aceștia aflîndu-i fericitul Ștefan îi săruta si-i îndemna la luptă, făcînd în închisoare toată rînduiala și slujba călugarească, precum s-ar fi aflat în mînăstire. Aflînd împăratul de aceasta, a poruncit să-l bată cu pietre și cu lemne, încât a fost omorît. Biserica i-a închinat cîntări duhovnicești, cum ar fi și această rugăciune ce face parte din slujba vecerniei ce s-a oficiat în această zi liturgică și ne prezintă cîteva din virtuțile ce i-au împodobit sufletul acestui sfînt părinte. "Dar ce voi zice despre tine, părinte cuvioase, mucenice și purtătorule de nevoințe, cel cu numele Ștefan? Că mai presus de om este mucenicia ta, al cărui lucru este preabun și lauda mai presus de om. Și acestă rugăciune aducîndu-o ție în dar, cer slobozenie de relele ce țin sufletul meu, care în multe ocări se ticăloșește. Noule păzitor și rugător al neamului nostru. Podoaba pustnicilor, alegerea cuvioșilor, alcătuirea monahilor, luminătorul învățătorilor, întrecerea supușilor și părtaș al mucenicilor, sfinte Ștefane!"
29 noiembrie Sf. Mucenici Paramon, Filumen și Valerian
În vremea domniei împăratului persecutor Decius (250-253), creștinii de pretutindeni erau prigoniți pentru credința lor sinceră în Mîntuitorul Iisus Hristos. În parte orientală a imperiului era un dregător cu numele Achilin, care aprig îi prigonea pe creștini. Odată, acesta a adunat în temniță 370 de creștini și vrînd el să meargă la via sa din Valsatin, a poruncit să fie aduși și creștinii prinși. În drum aveau să treacă pe lîngă templul zeului Poseidon și voia să-i silească să jertfească acolo idolilor. Și n-a putut să-i înduplece, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri. S-a întîmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon, creștin cu credința. Acesta, văzînd atîta mulțime de mucenici, a venit înaintea templului și a strigat: "O, atîția drepți, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închina idolilor lui celor muți și fără de suflet". Acestea zicîndu-le, în auzul tuturor, a purces în calea sa. Dar dregătorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mînie și a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l prindă și să-l omoare. Mai întîi i-au tras afară din gură limba, care mustrase și ocărîse pe dregătorul chinuitor și i-au împuns-o cu trestii ascuțite. Apoi i-au înfipt trestii ascuțite în toate madularele, iar după aceasta l-au străpuns cu sulițele. Astfel, Sf. Mucenic Paramon și-a dat cinstitul său suflet în mainile lui Dumnezeu, împreună cu ceilalți sfinții Mucenici, cei 370, mai înainte pomeniți, fiind chinuiți lîngă templul lui Poseidon. Tot astăzi este pomenit sf. cuvios Acachie, care din tinerețe s-a lepădat de lume și a mers la o mînăstire din Asia Mică. Îmbrăcîndu-se în chipul monahicesc, petrecea viața pustnicească, simplu fiind, dar înțelept. Despre viața și nevoințele acestui cuvios Acachie ne mărturisește sf. Ioan Scărarul, ca pildă de ascultare, în cuvîntul al patrulea din "Scara", celebră în spațiul monahal. Sf. Ioan Scărarul, ne mai spune că dumnezeiescul Acachie, întru nevoințe ca acestea și-a petrecut viața, apoi s-a mutat cu fericire din viața cea vremelnică, a luptelor și a încercărilor, la cea veșnică, în care sînt adunate bunătățile sufletești. Iar cinstitul lui trup, păzindu-se mai presus de fireasca descompunere și putrezire, cu dumnezeiască putere a rămas întreg și plăcut mirositor.
30 noiembrie Sf. Apostol Andrei
Sf. Apostol Andrei s-a născut în cetatea Betsaida, de lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminție i se trăgea și neamul. Acolo se născuseră și sfinții apostoli Petru, fratele lui Andrei și Filip, care fuseseră mai înainte pescari. Auzind că sf. Ioan Botezătorul umbla prin locurile de pe lîngă rîul Iordan și propovăduiește credința și pocăința, sf. Andrei s-a dus la dînsul și i-a devenit ucenic, împreună cu sf. Ioan. Apoi s-au alăturat lui Iisus Hristos ca apostoli și pescari de suflete. După moartea și învierea Domnului toți apostolii au primit porunca: "Mergînd, învățați toate neamurile". Și după ce le-a trimis lor Sf. Duh și i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor, cîte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunîndu-se, au tras la sorți, ca să se știe ce parte de lume urma să ia fiecare dintre dînșii, spre propovăduire. Iar sf. Andrei i-au căzut sorții să predice în Bitinia, Asia Mică. De asemenea și în partea Mării Negre, spre răsărit, în Schitia Maior, azi sudul Ucrainei și Schitia Minor, azi Dobrogea. A predicat și în Tesalia, Macedonia, Grecia, unde a murit ca martir. În orașul Patras a fost răstignit pe o cruce ce avea forma literei grecești X, de unde și denumirea de crucea sf. Andrei. Înainte de a fi crucificat apostolul a rostit următoarea rugăciune: "Bucură-te, cruce sfințită cu trupul lui Hristos și cu mădularele lui ca niște mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai înfricoșată oamenilor, iar acum ești iubită și cu dorire primită. Căci cunosc credincioșii cîtă bucurie ai în tine și ce fel de răsplătire li se pregatește pentru tine. Eu cu îndrăzneală și cu bucurie vin către tine. Deci tu cu veselie primește-mă pe mine, ca sînt ucenic al Aceluia care a fost spînzurat pe tine. Preabună cruce, care ți-ai cîștigat frumusețea și bunăcuviință din mădularele Domnului meu. Ceea ce ești de mult dorită și cu osîrdie iubită, pe care neîncetat te-am căutat și abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci ia-mă dintre popor și mă dăruiește Învățătorului meu, ca prin tine să mă primească cel ce prin tine m-a răscumpărat".
