Fotbal, Liga a III-a - Vrâncenii pot câștiga ambele meciuri!
CSM 2007 Focșani - CETATEA Târgu Neamț și PAMBAC Bacău – FC Panciu, vineri, de la ora 14,00
Cele două formații vrâncene, după etapa de vinerea trecută, se află în cărți. FC Panciu, în cele ale promovării, CSM 2007 Focșani, în cele ale retrogradării. Fiecare doarme după cum și-a așternut, ca să facem apel la un proverb cu deplină acoperire în cazul fotbalului din județ. Păncenii, cu o formație solidă, au fost harnici și strângători și, dacă nu se împiedicau aproape inexplicabil de Aerostar, le suflau brăilenilor în ceafă, dar au, oricum, o poziție din care pot oricând țâșni în fața clasamentului. Partida lor cu Pambacul este dificilă prin imprevizibilitatea gazdelor care au pierdut acasă cu Pașcaniul, au bătut la Piatra Neamț, au câștigat la scor de neprezentare cu Oțelul II, apoi au încasat opt goluri la Brăila. Formația pregătită de Ionică Serea este, însă, o specialistă a jocurilor în deplasare și are forța să obțină victoria chiar dacă are probleme în atac, unde Costin și Covaci se află în neprietenie cu conducerea echipei și este posibil să nu fie folosiți. Predoiu și Dobrescu sunt, însă capabili să alcătuiască un cuplu productiv, inclusiv pe terenul Pambacului.
CSM 2007 este neînvinsă pe Milcovul unde Cetatea, campioana egalurilor în actuala ediție, va veni cu gândul să scoată măcar un punct. Focșănenii nu mai au voie să facă nici un pas greșit. Se află pe un loc retrogradabil, deși jocul lor este peste al multor formații situate mai bine în clasament. Cauza principală o constituie sterilitatea atacului, care au făcut ca CSM 2007 să aibă marcate doar 12 goluri, cu două mai multe decât Dunărea II Galați și Vasluiul și cu șase mai multe decât Gura Humorului. Relu Pastia are greaua misiune de a găsi omul care să priveasă direct spre poarta adversă și să încerce să și marcheze. Toader este o soluție care a dat rezultate, însă când pleacă din apărare e cam vraiște în fața porții echipei sale. Oricum, CSM 2007 are, vineri, o bună ocazie de a mai aduna trei puncte la o zestre rușinos de săracă.
Partidele formațiilor vrâncene vor fi conduse astfel:
PAMBAC Bacău – FC Panciu
A: Ionașcu Laurențiu (Buzău)
A1: Valentin Dumitru Ionel (Gherghița)
A2: Emil Bozieru Gheorghe (Băicoi)
Obs: Cristea Ioan (București)
Obs: Movilă Lică (București)
CSM 2007 Focșani - CS CETATEA Târgu Neamț
A: Ionut Emil Iacob (Slobozia)
A1: Liviu Florin Burlacu (Urziceni)
A2: Jenel Dimache (Slobozia
Obs: Tudor Safca (Tulcea)
Obs: Nicolae Alexa (Bacău)
Programul etapei
DUNĂREA II Galați - PETROTUB Roman
CS Gura Humorului - CF Brăila
POLITEHNICA Galați - CEAHLĂUL Piatra Neamț II
SPORTING CLUB SA II Vaslui - OTELUL SA Galați II
WILLY Bacău - CSM Pașcani
POLITEHNICA Iasi II - RAPID CFR Suceava
PAMBAC Bacău - FC Panciu
CSM Focșani - CETATEA Târgu Neamț
Clasament
1. CF Brăila SA 12 8 4 0 35-8 28
2. PETROTUB Roman 12 8 2 2 33-13 26
3. POLITEHNICA Iasi II 12 8 2 2 22-10 26
4. FC Panciu 12 7 2 3 25-15 23
5. PAMBAC Bacău 12 7 1 4 24-21 22
6. WILLY Bacău 12 6 2 4 21-15 20
7. ACS RAPID CFR Suceava 12 6 1 5 21-17 19
8. OTELUL Galați II 13 6 1 6 12-16 19
9. POLITEHNICA Galați 12 5 2 5 18-19 17
10. CETATEA Târgu Neamț 12 4 4 4 18-20 16
11. AEROSTAR Bacău 13 5 1 7 20-24 16
12. CEAHLĂUL II 13 4 3 6 20-20 15
13. CSM Pașcani 13 4 2 7 10-18 14
14. CSM Focșani 12 3 2 7 12-19 11
15. DUNĂREA II Galați 12 2 2 8 10-25 8
16. SPORTING II Vaslui 12 2 2 8 10-35 8
17. CS Gura Humorului 12 2 1 9 6-22 7
Petrică BUTUC