In plina criza economica mondiala ne-am mai facut rost de o criza. Impotriva Constitutiei Romaniei si impotriva sanatatii acestui popor, am ajuns ultima tara din Europa si nu numai, in ceea ce privesc numarul de ore de educatie fizica si sport din scoala. Efectele sunt de negandit, necontrolat si nereparat. Ne facem ca nu stim ce se intampla, dar situatia este sinucigasa. Un grup de profesori din Vrancea, la initiativa profesorului de educatie fizica si sport Florin Eufrosie, au redactat o petitie catre actualul ministru al educatiei, cercetarii si inovarii Emil Boc si ministrului sanatatii publice, Adriean Videanu, in ceea ce priveste normalizarea numarului de ore de educatiei fizica si sport din liceele din Romania. Demersul din Vrancea este unanim sustinut de specialistii in domeniu. Asteptam pe adresa redactiei noastre si chiar pe forum comentariile si parerile dumneavoastra despre acest aspect de criza majora. Sportul de Vrancea va prezinta aceasta petitie perfectibila:

Petiţie

referitoare la normalizarea situaţiei privind numărul de ore de educaţie fizică şi sport din liceele româneşti

În conformitate cu Ordinul nr. 3309 din 2.03.2009, specialitatea educaţie fizică a fost ciuntită din planurile de învăţământ, fiind introdusă în trunchiul comun, la majoritatea elevilor de liceu, o singură oră de educaţie fizică pe săptămână. Conform unor precizări sosite ulterior, pe lîngă unica oră de educaţie fizică din trunchi, elevii pot beneficia, opţional, dar în afara orarului, fără nici un fel de obligativitate, de încă una sau mai multe ore de educaţie fizică,  care se vor putea desfăşura în cadrul orelor de ansamblu sportiv sau de formaţii sportive, care vor fi organizate în funcţie de oferta şcolii respective, de posibilităţile acesteia legate de bazele sportive şi de resursele umane  – profesorii, care ar urma să conducă aceste activităţi.  Este déjà luna noiembrie a primului an şcolar în care se aplică  aceste măsuri “sclipitoare”. În calitate de profesori de educaţie fizică la unul din liceele care au fost afectate de aceste schimbări operate în programul elevilor, am constatat următoarele:

1.      Unica oră de educaţie fizică prevăzută în trunchiul comun este absolut insuficientă pentru ca un copil să ajungă să-şi însuşească la un nivel cât de cât acceptabil competenţele pe care acesta ar trebui să le aibă la sfârşitul ciclului liceal, aşa cum  sunt cuprinse în programele de educaţie fizică elaborate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru o singură oră pe săptămână.

2.      Lipsa obligativităţii participării la orele de educaţie fizică suplimentare determină o foarte slabă participare a elevilor la aceste forme de activităţi, aceasta şi pe fondul lipsei de educare şi informare a populaţiei şcolare cu privire la importanţa şi rolul mişcării în dezvoltarea psihosomatică a  elevilor, în intergrarea lor socială, în definirea şi formarea caracterului viitorului adult, în conformitate cu principiile sănătoase ale vieţii în contextul existenţei acestora ca cetăţeni europeni educaţi, sănătoşi şi informaţi.

3.      Scoaterea în afara orarului a orelor de ansamblu sportiv, a determinat în rândul elevilor  o stare de nedumerire, pentru că cei mai mulţi dintre ei conştientizează totuşi faptul că au nevoie să facă mai multă mişcare. În acelaşi timp, deşi la începutul anului şcolar au fost atât de mulţi doritori să se înscrie la orele de ansamblu sportiv, încât  ne-a fost greu să facem faţă cererilor, elevii au constatat faptul că nu se pun absenţe, că nu se pun note şi mai mult decât atât, orele aveau loc în afara orelor de curs, adică după ce petrecuseră déjà 6 ore la şcoală, sau înainte de a petrece şase ore la şcoală (pentru cei care învaţă după – amiază). Asta i-a determinat încet-încet să vină din ce în ce mai puţini la orele de ansamblu sportiv,. Din punctul nostru de vedere, al profesorilor de educaţie fizică, nu avem ce să ne reproşăm. Am pus la dispoziţia elevilor tot ceea ce colegiul nostru putea oferi, precum şi tot ceea ce priceperea noastră ne putea ajuta: fotbal, baschet, handbal, volei, tenis de masă, fitness (avem o sală amenajată special), gimnastică aerobică, stretching. În ceea ce ne priveşte, putem spune că avem numărul de elevi care să participe la orele de ansamblu sportiv şi formaţii sportive,  astfel încât catedrele noastre să nu fie ameninţate. Marea problemă  este însă aceea că, dacă facem un calcul simplu al procentului din numărul total  de elevi care nu face decât o singură oră de educaţie fizică pe săptămână (78%), constatăm că declaraţiile doamnei ministru Andronescu, cea care a iniţiat aplicarea acestor măsuri total aberante, cum că elevii vor face între 3 şi 5 ore de educaţie fizică pe săptămână, sunt total neadevărate.

Conform unor studii, numărul persoanelor supraponderale din Uniunea Europeană este de 14 milioane, din care peste trei milioane copii. Cauzele acestei cifre îngrijorătoare sunt dieta nepotrivită şi lipsa activităţilor fizice. În noiembrie 2007, Parlamentul European şi-a îndreptat atenţia asupra raportului prezentat de deputatul Pál Schmitt cu privire la educaţia fizică.

 La întrebarea „se practică suficiente activităţi sportive în şcoli?“, răspunsul dat de cetăţenii europeni a fost „nu“. Documentul a identificat o serie de probleme de importanţă majoră: prea puţin timp acordat sportului şi scăderea mediei de timp alocat activităţilor sportive la 109 minute pe săptămână în şcolile primare şi 117 în liceu. Ambele cifre sunt în cădere liberă începând cu 2002. Alte deficienţe constatate: opţiunile sportive în şcoli nu sunt suficient de interesante pentru a motiva elevii, activităţile sportive practicate au un înalt grad de competitivitate, lipsa de coordonare dintre sportul din interiorul şi din afara şcolilor. Raportul propune un orar şcolar care să includă cel puţin trei ore de activităţi fizice pe săptămână şi o conexiune între activităţile fizice din interiorul şi din afara şcolii. De asemenea, se doreşte includerea minorităţilor etnice şi a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi introducerea educaţiei fizice ca disciplină obligatorie în şcoala primară şi în liceu. Astfel, educaţia fizică ar trebui să fie obligatorie în programele educaţionale, iar copiii ar trebui să aibă cel puţin trei ore de sport pe săptămână. În plus, raportul cere Statelor Membre să asigure obligativitatea unei anumite cote de ore pentru educaţie fizică în şcoli, în ciclul primar şi secundar, iar, la nivel academic, să asigure un grad mai mare de integrare între sport şi cursurile obişnuite. Parlamentul îndeamnă Statele Membre să continue campaniile de informare destinate copiilor de vârstă şcolară şi părinţilor acestora cu privire la conexiunile între modul de viaţă sănătos, exerciţiul fizic şi alimentaţie. Mai mult, deputaţii susţin că ar trebui acceptate acele principii conform cărora în orar ar trebui să fie prevăzute cel puţin 3 ore de educaţie fizică pe săptămână, urmând ca şcolile să depună eforturi pentru a depăşi acest prag, în funcţie de posibilităţi. Ei recomandă utilizarea fondurilor structurale pentru înfiinţarea şi dezvoltarea unităţilor sportive şcolare din regiuni defavorizate şi invită Comisia, Consiliul şi Statele Membre ca, ţinând seama de principiul subsidiarităţii, să elaboreze un cadru legislativ care să ajute la creşterea investiţiilor şi a mijloacelor materiale alocate pentru activităţile sportive ale tinerilor. În contextul în care raportul subliniază că educaţia fizică este singura disciplina din programa şcolară care urmăreşte pregătirea copiilor pentru un stil de viaţă sănătos şi care transmite valori sociale importante (autodisciplina, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranţa şi sportivitatea) e clar că toate aceste „indicaţii preţioase“ ar trebui de urgenţă puse în practică.  Realitatea dovedeşte însă că principiul amânării îl bate pe cel al subsidiarităţii!

redactia@sportuldevrancea.ro