26 octombrie Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Astăzi Bisericile Ortodoxă şi Romano-Catolică îl prăznuiesc pe sf. Mucenic Dimitrie, unul dintre cei mai populari sfinţi creştini. Istoria vieţii lui era cunoscută majorităţii creştinilor, însă cu trecerea timpului aceasta a devenit legendă, existînd numeroase variante populare. Se ştie ca sf. Dimitrie era fiul guvernatorului cetaţii Tesalonic din Grecia şi îşi desfăşura activitatea sub împăraţii Diocleţian şi Maximian Galeriu. A fost botezat în secret pentru a se feri de persecuţiile declanşate de aceşti împăraţi. După moartea tatălui său, sf. Dimitrie a fost ales de împăratul Maximian conducătorul cetăţii, avînd în vedere întelepciunea şi calităţile tînărului. A fost de apreciat şi iubit de supuşii săi, care vedeau în el viitorul urmaş pe tronul imperiului. După o victorie obţinută asupra migratorilor, împăratul Maximian a poposit în Tesalonic şi i-a poruncit lui Dimitrie să organizeze serbările oraşului. La acestea se aduceau şi ofrande zeilor Romei, fapt ce l-a făcut pe sf. Dimitrie să se opună. Orice metodă de a-l convinge să renunţe la credinţa sa a fost în zadar şi atunci s-a ordonat arestarea lui. Festivităţile au continuat cu luptele în arenă între gladiatori, deosebit de apreciate de populaţie. În acea vreme trăia un vestit luptator Lie, de origine germană, şi care era favoritul împăratului. Acesta doborîse în arenă numeroşi adversari şi avea o forţă ieşită din comun. Sorţii au făcut ca un tînăr creştin, Nestor, să îl înfrunte pe acest Lie. Înainte de a intra în luptă, Nestor i-a cerut sf. Dimitrie binecuvîntarea sa. "Du-te şi pe Lie îl vei birui, mărturisindu-l astfel pe Hristos!", i-a zis sf. Dimitrie. În arenă Nestor s-a rugat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!". Se spune că tînărul Nestor a reuşit să îl învingă pe adversarul său, stîrnind mînia împăratului ce a poruncit decapitarea lui Nestor şi a sf. Dimitrie. Astăzi moaştele sfîntului, numit şi "izvorîtorul de mir", se află în catedrala mitropolitană din Salonic.

27 octombrie Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi

Traiţia ne mărturiseşte că acest cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari în sec. al XIII-lea. Era originar din satul Basarabi, pe apa Lomului, şi a fost păstor de vite în satul lui. Într-un tîrziu, s-a făcut călugar la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici, şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mînăstirii, petrecînd în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. A murit în acea peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, fără a fi observat de ceilalţi. După moarte, închizîndu-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormînt. După ceva vreme, a venit mare apa Lomului ce a surpat copacii şi pietrele dimprejurul rîului. Atunci au căzut în apa şi cele doua pietre dinăuntrul pesterii, care cuprindeau moaştele Sfîntului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacară de lumină, încît oamenii credeau că este o comoară. Se spune că s-a arătat Sfînt în vis unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui." Şi i-a aratat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele plăcutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne.

Între timpul războiului ruso-turc, un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfîntului, ca să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sf. Dimitrie, întîmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucuresti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astazi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie. Tot astăzi Biserica îl pomeneşte pe sf. Mucenic Nestor, cel martirizat împreună cu sf. Dimitrie.

28 octombrie Sf. Mucenici Terentie şi Neonila

Aceşti sfinţi sînt unii dintre numeroşii martiri pe care Biserica i-a avut în perioada cruntelor persecuţii declanşate de împăratul Diocleţian (284-305). Cei doi au fost soţ şi soţie şi împreună au avut şapte copii. Întreaga familie locuia la Roma şi frecventa bisericile creştine din catacombe sau din afara zidurilor oraşului. Au fost pîrîţi ca aparţinînd comunităţii creştine şi închişi. În temniţă au cunoscut numeroţi mărturisitori ai Mîntuitorului Iisus Hristos care sufereau tortură şi prigoană. Familia lui Terentie, soţie şi copii, a fost scoasă în afara Romei şi răstignită. Se spune că îngerii le tămăduiau în chip miraculos rănile şi din gura lor nu se auzea vreun suspin sau strigăt de durere. Atunci, călăii i-au dat jos de pe cruci şi i-au decapitat. Martiriul lor, petrecut în anul 303, a impresionat comunitatea creştină din Roma, căci după obţinerea libertăţii religioase statornicite de sf. împărat Constantin cel Mare, li s-a ridicat un sfînt locaş pentru pomenirea lor. Suferinţa şi sacrificiul suprem al martirilor nu au fost în zadar, devedindu-se peste ani plămada din care vă ieşi biruitoare Biserica. Istoricul bisericesc Tertulian numea sîngele martirilor sămînţa de mare preţ din care a răsărit Biserica lui Hristos. Cu timpul cultul martirilor a căpătat o amploare deosebită alcătuindu-se slujbe, imne religioase şicîntări. În calendarul religios s-au închint zile de pomenire şi de prăznuire a vieţii şi faptelor lor. S-au ridicat biserici şi mînăstiri pe locul martiriului lor care au primit şi hramul cu numele lor. Există tradiţia ca fiecare locaş bisericesc să aibă la piciorul sfintei mese părticele din moaştele martirilor, păstrîndu-se astfel obiceiul din perioada persecuţiilor cînd se oficiau slujbe deasupra mormintelor martirilor. De asemenea părinţii şi-au botezat copii cu sfintele lor nume.

29 octombrie Sf. Cuvioasă Anastasia Romana

Calendarul ortodox prăznuieşte acele persoane, sfinţii, care prin viaţa lor s-au apropiat de modelul suprem Iisus Hristos. Atunci cînd au fost canonizaţi nu s-a ţinut cont de categoria socială, de rangul politic, de vîrstă, gen sau etnie, ci au fost luate în considerare viaţa şi faptele lor minunate. Un loc aparte îl au cuvioşii sau cuvioasele, adică acei creştini care s-au retras departe de lume pentru a sluji lui Dumnezeu prin asceză şi rugăciune neîncetată. Călugării, monahii, ori cuvioşii, cum mai sunt numiţi, şi-au îmbunătăţit viaţa duhovnicească fiind  totodată exemple pentru credincioşii de pretutindeni. Este şi cazul sf. cuvioase Anastasia ce a văzut lumina zilei la Roma pe la începutul sec. al III-lea. Ajunsă la vîrsta maturităţii s-a hotărît să îşi închine viaţa Bisericii lui Hristos şi s-a retras într-o mănăstire din apropierea Romei. Obştea monahală era condusă de stareţa Sofia şi număra cîteva zeci de fecioare şi femei, ce se închinau cu credinţă Domnului. Erau totuşi vremuri aspre pentru creştinii din imperiul roman, a cărui împăraţi, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260) au emis mai multe edicte prin care religia creştină era scoasă în afara legii. Frumuseţea sf. Anastasia, calităţile ei sufleteşti au fost cunoscute de numeroşi romani, mulţi dintre ei cerîndu-o în căsătorie. Tuturor le răspundea că este deja mireasa lui Hristos şi a sfintei Biserici. Atunci guvernatorul Prov a ordonat închiderea mînăstirii şi arestarea călugăriţelor. Se căuta prin tortură ca aceste monahii să se lepede de credinţa lor. "Viaţa şi bucurie mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru care de o sută de ori, dacă are fi cu putinţă, sunt gata de a muri", le-a spus sfînta Anastasia călăilor ei. Alături de alte sfinte femei, cuvioasa Anastasia Romana a primit cununa muceniciei în anul 257.

30 octombrie Sf. Mucenici Zenovie şi sora lui Zenovia

Sfinţii pomeniţi astăzi au primit cununa martiriului pe timpul împăratului Diocleţian (284-305), cunoscut în istoria bisericească drept cel mai mare persecutor al mărturisitorilor lui Hristos. Sfinţii Zenovie şi Zenovia s-au născut într-o familie de credincioşi creştini din cetatea Cilicia, Asia Mică, numită şi Egeea. După moartea părinţilor lor cei doi au hotărît să ia calea Bisericii. Sfînta Zenovia s-a călugărit iar sfîntul Zenovie a devenit misionar creştin. Pentru meritele sale deosebite în propovăduirea creştinismului, pentru viaţa şi faptele sale a fost hirotonit episcopul cetăţii natale, Egeea. Se spune că a fost învrednicit cu darul facerii de minuni, numeroşi bolnavi fiind tămăduiţi prin puterea rugăciunii sale. A fost prins şi adus înaintea judecătorilor, care l-au acuzat de nesupunere şi de încălcarea legilor imperiului. Guvernatorul Lisias i-a spus episcopului Zenovie: "Ai în faţa ta viaţa şi moartea. Vei trăi dacă te vei închina zeilor noştri sau vei muri dacă nu te supui!". În faţa acestui ultimatum sfîntul Zenovie a răspuns hotărîtor: "Viaţa cea vremelnică, pe pămînt, fără Hristos nu este viaţă, ci moarte adevărată. Moartea pentru credinţa în Hristos nu este moarte ci viaţă veşnică!". Atunci guvernatorul Lisias a ordonat decapitarea sfîntului Zenovie. Cu puţin înaintea execuţiei a venit şi monahia Zenovia, sora sfîntului, şi a mărturisit că este creştină. Împreună au primit martiriul iar pe locul în care au pătimit s-a ridicar mai tîrziu o biserică, ce le adăposteşte sfintele lor moaşte. Tot astăzi în calendarul ortodox este pomenit sf. Apostol Cleopa.

31 octombrie Sf. Apostoli Stahie, Amplie şi Urban

Acesti sfinţi sunt întîlniţi în sf. Scriptură împreună cu apostolul Pavel la întemeierea comunităţii creştine din Roma. Marele apostol îi aminteste între cei care au trudit la plămada Bisericii Romane pe sfinţii: Stahie, Amplie, Urban, Aristobul, Narcis şi Apelie. Aceştia s-au numărat printre cei 70 de ucenici ai Mîntuitorului Iisus Hristos pe care i-a trimis doi cîte doi în cetaţile Israelului, unde avea apoi să predice chiar El. "Secerişul este mult iar lucrătorii sînt puţini...Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor", sunt cuvintele pe care le-a adresat lor Iisus Hristos înaintea misiunii apostolice. Despre sf. Stahie se ştie că a fost hirotonit episcop de apostolul Andrei în cetatea Bizanţului şi împreună au ridicat o biserică în Arghiropol. Tradiţia ne mărturiseşte că sfinţii Amplie şi Urban au primit harul preoţiei de la acelaşi apostol Andrei, căruia i-au fost ucenici. Cel dintîi a devenit episcop al cetăţii Diospolis iar al doilea a condus spiritual creştinii din Macedonia. Ambii au murit ca martiri. Tot din tradiţie aflăm că sfîntul Narcis a păstorit comunitatea credincioşilor atenieni în calitate de episcop al urbei, iar sfîntul Apelie pe creştinii din cetatea Iraclia. Sfîntul Aristobul a fost hirotonit de apostoli episcop pentru cei care primiseră de curînd botezul creştin în provincia Britania. O veche tradiţie mărturiseşte că acolo ar fi predicat însuşi apostolul Pavel, după ce fusese eliberat de cezar la Roma, şi a lăsat numeroşi preoţi şi episcopi, între care se numără şi sfîntul Aristobul. Toţi cei pomeniţi astăzi au contribuit la răspîndirea credinţei creştine printre popoarele imperiului roman, botezînd suflete, păstorind şi îndrumînd pe toţi pe calea Adevărului şi Vieţii.

sursa foto: oradereligie.wordpress.com