CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

20 octombrie Sf. Mucenic Artemie

Despre sf. Artemie tradiţia ne spune că era dregător împărătesc în Alexandria. Mai mult era şi un viteaz în razboaie şi bine întărit în dreapta credinţă întru Hristos. Tronul imperiului a fost ocupat de împăratul Iulian (361-363), cunoscut drept un persecutor al creştinilor. Pe vremea cînd împăratul Iulian se afla în Antiohia, pregătind războiul împotriva perşilor, a fost chemat şi Artemie din Alexandria cu ostaşii lui. Şi, stînd de faţă înaintea împăratului cu oastea sa, Artemie privea cum erau chinuiţi creştinii pentru credinţa lor. Deci, umplîndu-se de rîvnă şi apropiindu-se de împărat i-a zis: "Pentru, ce, împărate, chinuieşti fără de omenie, oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă?" Iar Iulian auzind aceasta, a strigat aprins de mînie: "Cine şi de unde este acesta care grăieşte cu îndrăzneală împotriva noastră şi a venit să ne vorbească de rău chiar în faţă?" Şi au răspuns cei de faţă: "Conducătorul Alexandriei este, stăpîne." Şi s-au pornit atunci păgînii, învinuind pe Artemie pe nedrept, de a le fi dărîmat templele zeilor şi de a fi sfărîmat idolii din Egipt. Acestea auzindu-le, Iulian a poruncit de i-au luat lui Artemie brîul dregatoriei ostăşeşti şi aşa dezbrăcat, să fie bătut cu vine de bou. L-au tăiat pe spinare cu brice ascuţite şi i-au pătruns coastele şi tîmplele cu ţepuşi arse în foc. Iar la urmă, despicînd tăietorii de pietre o piatră mare şi grea, l-au băgat pe fericitul între cele două pietre mari. Şi atît l-au chinuit, încît toate oasele i le-au zdrobit şi luminile ochilor au sărit din locul lor. Apoi a poruncit tiranul să i se taie capul cu sabia. Şi aşa a luat fericitul cununa cea nevestejită a mucenicilor. Iar, la puţină vreme după aceea, Iulian împăratul a murit în luptă, lovit de o săgeată. Se spune că înainte de a muri, ar fi spus aceste cuvinte către Hristos: "M-ai biruit Galileene!"

21 octombrie Cuvioşii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rîndul preoţilor şi credincioşilor ortodocşi români din Transilvania, s-au ridicat nenumăraţi apărători ai dreptei credinţe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice, care stăpîneau Transilvania din 1688, de a-i trece cu forţa la unirea cu Biserica Romei. Între aceştia se numără cuvioşii ieromonahi Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Nicodim, protopopul Nicolae Pop din Balomir, preoţii Moise Macinic din Sibiel, Ioan din Galeş, Ioan din Aciliu, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan şi Oprea din Sălişte, Ioan Pinariu din Sadu, preotesele din Tilişca, din Sălişte, Ioan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Ioan Craciun din Cărpiniş, Toma Maier din Rahău, Tănase Todoran din Bichiu (în părţile Bistriţei). Istoria a păstrat, însă, şi alte multe nume de preoţi şi credincioşi, bărbaţi, femei şi chiar copii din satele Sălişte, Tilişca, Poiana Sibiului, Jina, Deal, Cărpiniş, Colun, Cuzdrioara, ucişi sau morţi în urma suferinţelor îndurate, bătuţi pînă la sînge, întemniţaţi sau alungaţi din satele lor. Şirul acestor mărturisitori ai dreptei credinţe, începe cu ieromonahul Visarion Sarai, venit în Transilvania în anul 1744. Marele cărturar Samuil Micu scria că lui Visarion “îi ieşise vestea că e sfînt”. Poporul dreptcredincios din Transilvania aşa l-a socotit întotdeauna. A dobîndit sfinţenie prin moartea lui mucenicească la Kufstein. Drept aceea, Sf. Sinod în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărît ca ieromonahul Visarion să se numească cu sfinţii şi să se cinstească după toată pravila ca sfînt mărturisitor, alături de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara şi credinciosul ţăran Oprea Miclăuş din Sălişte. Canonizarea lor solemnă s-a făcut în Catredala din Alba Iulia, la 21 octombrie 1955. Prin jertfa vieţii lor, ca şi a altor mulţi alţi preoţi şi credincioşi transilvăneni, a supravieţuit Biserica Ortodoxă românească.

22 octombrie Sf. Averchie, episcopul Ieropolei

Sfîntul Averchie a trăit pe timpul împăratului Marc Aureliu (161-180) şi a fost păstorul spiritual al comunităţii creştine din cetatea Ieropole, provincia Frigia din Asia Mică. Sămînţa cuvîntului creştin fusese sădită prin lucrarea marelui apostol al neamurilor, sf. Pavel. Întocmai învăţătorului său duhovnicesc şi sf. Averchie a fost pătruns de acţiunea misionară, fapt ce i-a determinat pe istoricii Bisericii să îl numească "întocmai cu apostolii". Episcopul Averchie era şi un etalon pentru ceilalţi mărturisitori ai credinţei creştine, un far călăuzitor pentru credincioşii săi. Ori de cîte ori se ivea vreo problemă legată de autenticitatea învăţăturii sau de mărturisirea ei în faţa provocărilor păgîne, el era chemat şi lămurea totul prin tact şi har. Cu ocazia unor festivităţi închinate zeilor oraşului, sf. Averchie, împreună cu credincioşii săi, au ieşit în piaţa centrală şi au sfărîmat altarele de jertfă. Furioţi, preoţii păgîni au vrut să-l ucidă dar a scăpat datorită întervenţiei soldaţilor. Se spune că sf. Averchie a vindecat trei tineri demonizaţi, a redat vederea unor orbi şi a tămăduit mai mulţi suferinzi. Atunci cei prezenţi în oraş au strigat: "unul este Dumnezeu cel adevărat, Acela propovăduit de episcopul Averchie". Temîndu-se de o răzmeriţă, guvernatorul oraşului l-a arestat şi l-a trimis sub escortă la judecata împăratului. Se spune că sf. Averchie i-a vindecat fiica împăratului, pe Lucilia, şi nu a cerut nici o răsplată penru el. L-a rugat pe împărat să se milostivească de săracii Ieropolei şi să le dăruiască cele necesare traiului. După ce a fost eliberat, sf. Averchie a predicat creştinismul în ţinuturile Siriei şi Mesopotamiei, aducînd numeroase suflete la credinţa cea adevărată. A murit la vîrsta de 72 de ani şi a fost îngropat în Ieropole. Piatra de mormînt a fost scrisă de însuşi sf. Averchie şi poate fi întîlnită chiar şi azi de pelerinii sosiţi în acele locuri.

23 octombrie Sf. Apostol Iacob, ruda Domnului

Sf. Iacob este întîlnit în sf. Scriptură cu apelativul "ruda Domnului" sau "fratele Domnului". De aceea istoricii Bisericii şi exegeţii Bibliei au căutat să afle adevărata sa identitate, mai ales că se cunosc şi alţi colaboratori ai Mîntuitorului Hristos ce poartă numele de Iacob. Se aminteţte mai întîi unul dintre fii pescarului Zevedeu, ap. Iacob, fratele apostolului şi evanghelistului Ioan. Apoi există un alt apostol Iacov, al lui Alfeu. Cel pomenit astăzi l-a avut drept frate pe apostolul Iuda, autorul unei epistole ce se află înserată in Noul Testament. Mama celor doi, a cărei nume nu se cunoaşte, a fost sora sf. Fecioare Maria, deci Iacov şi Iuda pot fi consideraţi verii sau rudele lui Iisus Hristos. Se ştie că la poporul evreu neamurile de gradul I, II sau III, erau considerate fraţi sau surori, de aici confuzia care se face atunci cînd se afirmă, eronat, că Hristos ar mai fi avut fraţi şi surori de sînge. Despre sf. Iacob se ştie că a fost cel dintîi episcop al Ierusalimului pe care sf. apostoli l-au hirotonit. Era deosebit de stimat şi iubit de credincioşii săi, iar poprul îl numea "cel drept”. Se spune că se ruga neîncetat şi mai ales în genunchi, încît aceştia se acoperiseră de o piele groasă şi bătătorită. A fost cel care a deschis, prin cuvîntarea sa, adunarea apostolilor de la Ierusalim din anul 50, atunci cînd s-a hotărît primirea păgînilor la creştinism. Alături de apostoli Petru şi Ioan, sf. Iacob este socotit "stîlp al Bisericii". A scris o epistolă ce se află în Noul Testament şi a alcătuit o sf. Liturghie ce îi poartă numele. Aceasta a constituit sursa de inspiraţie pentru autorii de mai tîrziu, sf. Vasile şi Ioan Gură de Aur. Liturghia sf. Iacob este oficiată numai astăzi în Biserica Ortodoxă din Grecia. Despre sfîrşitul sf. Iacob se ştie că a fost aruncat de pe acoperişul templului de prigonitorii evrei pe la anul 62. Ultimele sale cuvinte au fost o rugăciune de iertare pentru cei care, orbiţi de răutate, săvîrşeau crima.

24 octombrie Sf. Mare Mucenic Areta

Sfîntul a cărui pomenire o săvîrşim astăzi a trăit în secolul al VI-lea, pe timpul împăratului bizantin Iustin cel Bătrîn (518-527). Sf. Areta a fost guvernatorul cetăţii Negran din Etiopia şi cunoscuse învăţătura creştină pe cînd se aflase la Constantinopol. În acea vreme regatul etiopian era condus de principele Elezbaan, supus al împăratului bizantin, ce guverna după principiile acestui măreţ imperiu. În ţara vecină, dincolo de Marea Roşie, astăzi Yemen, domnea regele păgîn Dunaan. Acesta a declanşat o cruntă persecuţie îndreptată asupra tuturor cetăţenilor bizantini, dar mai ales împotriva creştinilor. Atunci regele etiopian Elezbaan a pornit un război asupra regatului yemenit, supunîndu-l pe cruntul persecutor. Peste ani acesta s-a răsculat şi a alungat armata etiopiană. Furios, a trecut apoi marea şi a invadat regatul etiopian, ucigîndu-l pe rege. O singură cetate a reuşit să ţină piept invaziei păgînilor. Este vorba de cetatea condusă de sf. Areta, care a hotărît să nu se predea, chiar de îşi va pierde viaţa. Aflat la porţile oraşului şi însoţit de o armată impresionantă, regele Dunaan le-a vorbit cetăţenilor despre faptul că toţi cei care se vor preda vor fi cruţaţi. Atunci mulţi locuitori ai cetăţii Negran au deschis porţile, permiţînd intrarea armatei invadatoare. Doar guvernatorul Areta şi cîţiva însoţitori ai săi au stat neclintiţi. Acesta, în ciuda vîrstei înaintate, peste 70 de ani, îi îndemna: "staţi deci tari în libertatea prin care Hristos ne-a eliberat şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei." Regele Dunaan şi-a încălcat promisiunea şi i-a ucis pe toţi cei care mărturiseau credinţa creştină. Cronicile vorbesc desre martiriul, în anul 523, a peste 340 de suflete, între care şi sf. mucenic Areta.

25 octombrie Sf. Mucenici Marcian şi Martirie

Sf. Martian şi Martirie au trăi pe vremea împăratului bizantin Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin. Acesta nu îmbrăţişa credinţa ortodoxă a tatătui său şi trecuse de partea ereticilor arieni. Avînd sprijinul imperial, aceştia căutau restaurarea ereziei şi înlăturarea hotărîrilor de la primul sinod ecumenic, ce se desfăşurase la Niceea în 325. Împăratul îi avea drept sfetnici apropiaţi pe Eusebie şi Filip, doi dregători arieni, a căror singură preocupare era aceea de a-i alunga pe ortodocşi din toate funcţiile deţinute. Ei sunt cei care au hotărît alungarea din scaunul patriarhal a întîi stătătorului său, Pavel Mărturisitorul. Acesta a fost exilat în Armenia şi apoi ucis. Sf. Marcian şi Martirie îndeplineau în acea vreme funcţii importante în cadrul patriarhiei din Constantinopol, fiind totodată şi ucenicii fostului patriarh Pavel. Sf. Marcian era citeţ iar sf. Martirie ipodiacon în catedrala patriarhală. Aceştia se ocupau şi de istoria patriarhiei din Constantinopol, fiind şi cronografii personali ai sf. Pavel Mărturisitorul. Prin uneltirile dregătorilor arieni, sf. Martirie şi Marcian au fost depuşi din funcţiile lor şi întemniţaţi. În închisoare au fost obligaţi prin tortură să lepede ortodoxia şi să mărturisească erezia ariană. În urma refuzului acestora s-a hotărît uciderea şi îngroparea lor lîngă zidurile cetăţii Constantinopol. Peste ani, viitorul patriarh, sf. Ioan Gură de Aur, a ridicat o biserică în cinstea lor. Erezia ariană a fost condamnată la următoarele sinoade ecumenice iar toţi cei care fuseseră persecutaţi pentru ortodoxia lor au fost repuşi în cinstea cuvenită. Tot astăzi Biserica o pomeneşte pe sf. Tavita.

26 octombrie Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Astăzi Bisericile Ortodoxă şi Romano-Catolică îl prăznuiesc pe sf. Mucenic Dimitrie, unul dintre cei mai populari sfinţi creştini. Istoria vieţii lui era cunoscută majorităţii creştinilor, însă cu trecerea timpului aceasta a devenit legendă, existînd numeroase variante populare. Se ştie ca sf. Dimitrie era fiul guvernatorului cetaţii Tesalonic din Grecia şi îşi desfăşura activitatea sub împăraţii Diocleţian şi Maximian Galeriu. A fost botezat în secret pentru a se feri de persecuţiile declanşate de aceşti împăraţi. După moartea tatălui său, sf. Dimitrie a fost ales de împăratul Maximian conducătorul cetăţii, avînd în vedere întelepciunea şi calităţile tînărului. A fost de apreciat şi iubit de supuşii săi, care vedeau în el viitorul urmaş pe tronul imperiului. După o victorie obţinută asupra migratorilor, împăratul Maximian a poposit în Tesalonic şi i-a poruncit lui Dimitrie să organizeze serbările oraşului. La acestea se aduceau şi ofrande zeilor Romei, fapt ce l-a făcut pe sf. Dimitrie să se opună. Orice metodă de a-l convinge să renunţe la credinţa sa a fost în zadar şi atunci s-a ordonat arestarea lui. Festivităţile au continuat cu luptele în arenă între gladiatori, deosebit de apreciate de populaţie. În acea vreme trăia un vestit luptator Lie, de origine germană, şi care era favoritul împăratului. Acesta doborîse în arenă numeroşi adversari şi avea o forţă ieşită din comun. Sorţii au făcut ca un tînăr creştin, Nestor, să îl înfrunte pe acest Lie. Înainte de a intra în luptă, Nestor i-a cerut sf. Dimitrie binecuvîntarea sa. "Du-te şi pe Lie îl vei birui, mărturisindu-l astfel pe Hristos!", i-a zis sf. Dimitrie. În arenă Nestor s-a rugat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!". Se spune că tînărul Nestor a reuşit să îl învingă pe adversarul său, stîrnind mînia împăratului ce a poruncit decapitarea lui Nestor şi a sf. Dimitrie. Astăzi moaştele sfîntului, numit şi "izvorîtorul de mir", se află în catedrala mitropolitană din Salonic.

27 octombrie Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi

Traiţia ne mărturiseşte că acest cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari în sec. al XIII-lea. Era originar din satul Basarabi, pe apa Lomului, şi a fost păstor de vite în satul lui. Într-un tîrziu, s-a făcut călugar la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici, şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mînăstirii, petrecînd în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. A murit în acea peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, fără a fi observat de ceilalţi. După moarte, închizîndu-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormînt. După ceva vreme, a venit mare apa Lomului ce a surpat copacii şi pietrele dimprejurul rîului. Atunci au căzut în apa şi cele doua pietre dinăuntrul pesterii, care cuprindeau moaştele Sfîntului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacară de lumină, încît oamenii credeau că este o comoară. Se spune că s-a arătat Sfînt în vis unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui." Şi i-a aratat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele plăcutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne.

Între timpul războiului ruso-turc, un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfîntului, ca să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sf. Dimitrie, întîmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucuresti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astazi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie. Tot astăzi Biserica îl pomeneşte pe sf. Mucenic Nestor, cel martirizat împreună cu sf. Dimitrie.

28 octombrie Sf. Mucenici Terentie şi Neonila

Aceşti sfinţi sînt unii dintre numeroşii martiri pe care Biserica i-a avut în perioada cruntelor persecuţii declanşate de împăratul Diocleţian (284-305). Cei doi au fost soţ şi soţie şi împreună au avut şapte copii. Întreaga familie locuia la Roma şi frecventa bisericile creştine din catacombe sau din afara zidurilor oraşului. Au fost pîrîţi ca aparţinînd comunităţii creştine şi închişi. În temniţă au cunoscut numeroţi mărturisitori ai Mîntuitorului Iisus Hristos care sufereau tortură şi prigoană. Familia lui Terentie, soţie şi copii, a fost scoasă în afara Romei şi răstignită. Se spune că îngerii le tămăduiau în chip miraculos rănile şi din gura lor nu se auzea vreun suspin sau strigăt de durere. Atunci, călăii i-au dat jos de pe cruci şi i-au decapitat. Martiriul lor, petrecut în anul 303, a impresionat comunitatea creştină din Roma, căci după obţinerea libertăţii religioase statornicite de sf. împărat Constantin cel Mare, li s-a ridicat un sfînt locaş pentru pomenirea lor. Suferinţa şi sacrificiul suprem al martirilor nu au fost în zadar, devedindu-se peste ani plămada din care vă ieşi biruitoare Biserica. Istoricul bisericesc Tertulian numea sîngele martirilor sămînţa de mare preţ din care a răsărit Biserica lui Hristos. Cu timpul cultul martirilor a căpătat o amploare deosebită alcătuindu-se slujbe, imne religioase şicîntări. În calendarul religios s-au închint zile de pomenire şi de prăznuire a vieţii şi faptelor lor. S-au ridicat biserici şi mînăstiri pe locul martiriului lor care au primit şi hramul cu numele lor. Există tradiţia ca fiecare locaş bisericesc să aibă la piciorul sfintei mese părticele din moaştele martirilor, păstrîndu-se astfel obiceiul din perioada persecuţiilor cînd se oficiau slujbe deasupra mormintelor martirilor. De asemenea părinţii şi-au botezat copii cu sfintele lor nume.

29 octombrie Sf. Cuvioasă Anastasia Romana

Calendarul ortodox prăznuieşte acele persoane, sfinţii, care prin viaţa lor s-au apropiat de modelul suprem Iisus Hristos. Atunci cînd au fost canonizaţi nu s-a ţinut cont de categoria socială, de rangul politic, de vîrstă, gen sau etnie, ci au fost luate în considerare viaţa şi faptele lor minunate. Un loc aparte îl au cuvioşii sau cuvioasele, adică acei creştini care s-au retras departe de lume pentru a sluji lui Dumnezeu prin asceză şi rugăciune neîncetată. Călugării, monahii, ori cuvioşii, cum mai sunt numiţi, şi-au îmbunătăţit viaţa duhovnicească fiind  totodată exemple pentru credincioşii de pretutindeni. Este şi cazul sf. cuvioase Anastasia ce a văzut lumina zilei la Roma pe la începutul sec. al III-lea. Ajunsă la vîrsta maturităţii s-a hotărît să îşi închine viaţa Bisericii lui Hristos şi s-a retras într-o mănăstire din apropierea Romei. Obştea monahală era condusă de stareţa Sofia şi număra cîteva zeci de fecioare şi femei, ce se închinau cu credinţă Domnului. Erau totuşi vremuri aspre pentru creştinii din imperiul roman, a cărui împăraţi, Deciu (250-253) şi Valerian (253-260) au emis mai multe edicte prin care religia creştină era scoasă în afara legii. Frumuseţea sf. Anastasia, calităţile ei sufleteşti au fost cunoscute de numeroşi romani, mulţi dintre ei cerîndu-o în căsătorie. Tuturor le răspundea că este deja mireasa lui Hristos şi a sfintei Biserici. Atunci guvernatorul Prov a ordonat închiderea mînăstirii şi arestarea călugăriţelor. Se căuta prin tortură ca aceste monahii să se lepede de credinţa lor. "Viaţa şi bucurie mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru care de o sută de ori, dacă are fi cu putinţă, sunt gata de a muri", le-a spus sfînta Anastasia călăilor ei. Alături de alte sfinte femei, cuvioasa Anastasia Romana a primit cununa muceniciei în anul 257.

30 octombrie Sf. Mucenici Zenovie şi sora lui Zenovia

Sfinţii pomeniţi astăzi au primit cununa martiriului pe timpul împăratului Diocleţian (284-305), cunoscut în istoria bisericească drept cel mai mare persecutor al mărturisitorilor lui Hristos. Sfinţii Zenovie şi Zenovia s-au născut într-o familie de credincioşi creştini din cetatea Cilicia, Asia Mică, numită şi Egeea. După moartea părinţilor lor cei doi au hotărît să ia calea Bisericii. Sfînta Zenovia s-a călugărit iar sfîntul Zenovie a devenit misionar creştin. Pentru meritele sale deosebite în propovăduirea creştinismului, pentru viaţa şi faptele sale a fost hirotonit episcopul cetăţii natale, Egeea. Se spune că a fost învrednicit cu darul facerii de minuni, numeroşi bolnavi fiind tămăduiţi prin puterea rugăciunii sale. A fost prins şi adus înaintea judecătorilor, care l-au acuzat de nesupunere şi de încălcarea legilor imperiului. Guvernatorul Lisias i-a spus episcopului Zenovie: "Ai în faţa ta viaţa şi moartea. Vei trăi dacă te vei închina zeilor noştri sau vei muri dacă nu te supui!". În faţa acestui ultimatum sfîntul Zenovie a răspuns hotărîtor: "Viaţa cea vremelnică, pe pămînt, fără Hristos nu este viaţă, ci moarte adevărată. Moartea pentru credinţa în Hristos nu este moarte ci viaţă veşnică!". Atunci guvernatorul Lisias a ordonat decapitarea sfîntului Zenovie. Cu puţin înaintea execuţiei a venit şi monahia Zenovia, sora sfîntului, şi a mărturisit că este creştină. Împreună au primit martiriul iar pe locul în care au pătimit s-a ridicar mai tîrziu o biserică, ce le adăposteşte sfintele lor moaşte. Tot astăzi în calendarul ortodox este pomenit sf. Apostol Cleopa.

31 octombrie Sf. Apostoli Stahie, Amplie şi Urban

Acesti sfinţi sunt întîlniţi în sf. Scriptură împreună cu apostolul Pavel la întemeierea comunităţii creştine din Roma. Marele apostol îi aminteste între cei care au trudit la plămada Bisericii Romane pe sfinţii: Stahie, Amplie, Urban, Aristobul, Narcis şi Apelie. Aceştia s-au numărat printre cei 70 de ucenici ai Mîntuitorului Iisus Hristos pe care i-a trimis doi cîte doi în cetaţile Israelului, unde avea apoi să predice chiar El. "Secerişul este mult iar lucrătorii sînt puţini...Iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor", sunt cuvintele pe care le-a adresat lor Iisus Hristos înaintea misiunii apostolice. Despre sf. Stahie se ştie că a fost hirotonit episcop de apostolul Andrei în cetatea Bizanţului şi împreună au ridicat o biserică în Arghiropol. Tradiţia ne mărturiseşte că sfinţii Amplie şi Urban au primit harul preoţiei de la acelaşi apostol Andrei, căruia i-au fost ucenici. Cel dintîi a devenit episcop al cetăţii Diospolis iar al doilea a condus spiritual creştinii din Macedonia. Ambii au murit ca martiri. Tot din tradiţie aflăm că sfîntul Narcis a păstorit comunitatea credincioşilor atenieni în calitate de episcop al urbei, iar sfîntul Apelie pe creştinii din cetatea Iraclia. Sfîntul Aristobul a fost hirotonit de apostoli episcop pentru cei care primiseră de curînd botezul creştin în provincia Britania. O veche tradiţie mărturiseşte că acolo ar fi predicat însuşi apostolul Pavel, după ce fusese eliberat de cezar la Roma, şi a lăsat numeroşi preoţi şi episcopi, între care se numără şi sfîntul Aristobul. Toţi cei pomeniţi astăzi au contribuit la răspîndirea credinţei creştine printre popoarele imperiului roman, botezînd suflete, păstorind şi îndrumînd pe toţi pe calea Adevărului şi Vieţii.