Rugby - Patru focșăneni pentru naționala U 20
Alin Alexe, Alin Vlaicu, Remus Cîtea și Andrei Gaiță vor juca pentru România
Selecția făcută pentru naționala U 20 a României, la care au participat tineri rugbiști de la toate formațiile din Moldova s-a încheiat cu încă o performanță pentru școala focșănenaă de rugby. Patru sportivi ai LPS Focșani au fost reținuți în lot: Alin Alexe, Alin Vlaicu, Remus Cîtea și Andrei Gaiță. La selecție au participat șase rugbiști focșăneni despre care profesorul Viorel Ion ne-a spus că “ar fi meritat cu toții să fie selecționați. O surpriză plăcută a fost Alin Vlaicu iar Remus Cîtea a fost cel mai bun dintre cei care au evoluat în trial. O situație mai aparte are Andrei Gaiță, exclus din lotul LPS după ieșirea de la Suceava când a fost eliminat din joc, dar care datorită prestației sale a fost reținut pentru națională: va fi reprimit la echipă, cu amendamentul ca, la primul act de indisciplină, să fie exclus din lotul U 20 al României”.
Săptămâna viitoare va avea loc trialul pentru naționala U 18 la are vor participa alți cunoscuți rugbiști focșăneni care au mari șanse să fie selecționați pentru a reprezenta România în competiții internaționale.
Vă reamintim că profesorul Viorel Ion este antrenorul principal al Naționalei de Tineret a României iar selecția pentru echipele naționale a atâtor tineri pe care i-a pregătit este o confirmare a calităților sale profesionale și manageriale.
Petrică BUTUC
sursa foto: images.gsp.ro